Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Doliu în sportul din România! S-a stins cel mai mare antrenor din voleiul românesc

Eurosport
DeEurosport

Publicat 03/04/2024 la 12:28 GMT+3

Fostul antrenor de volei masculin Tănase Tănase, cu peste 2.400 de partide oficiale ca principal, dintre care 239 în competiții europene, a decedat la vârsta de 98 de ani, a anunțat, miercuri, CSA Steaua.

Tănase Tănase

Credit imagine: facebook

"A murit legendarul Tănase Tănase! La 98 de ani, ne-a părăsit cel mai mare antrenor pe care l-a avut voleiul românesc. Tănase Tănase a stat pe banca tehnică în peste 2.400 de partide oficiale în calitate de antrenor principal, dintre care 205 au fost meciuri interțări și 239 de întâlniri din competiții europene!
Nea Tică, așa cum era cunoscut în lumea voleiului, a condus Steaua București la cinci titluri de campioană națională între 1967 și 1971. Tot cu Steaua a jucat finala Cupei Campionilor Europeni (1969) și alte două semifinale în cea mai importantă competiție intercluburi", au anunțat reprezentanții clubului CSA Steaua, pe pagina oficială de Facebook.
În 2022, la finala Cupei României, de la Brașov, Tănase a primit din partea echipei Steaua tricoul oficial înaintea partidei cu Arcada Galați.
"Steaua e echipa mea de suflet, clubul la care am cucerit cinci titluri consecutive de campion. Îmi aduc aminte, în 1967, când am obținut primul titlu de campion din istoria stelistă!
Acea aniversare chiar a fost una de neuitat, pentru că în acel an toate secțiile de jocuri sportive, volei, baschet, handbal, fotbal, au cucerit titlurile de campioane!", declara atunci fostul antrenor.
Născut la 28 mai 1925, Tănase și-a început cariera de antrenor la Tractorul Brașov în 1951 și a cunoscut consacrarea la Steaua, unde a cucerit de 5 ori titlul național.
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo