Eurosport
Tobi Amusan va concura la Campionatele Mondiale de atletism, după ce suspendarea i-a fost ridicată
De
Publicat 18/08/2023 la 12:34 GMT+3
Tobi Amusan, campioană mondial la 100 m garduri în 2022 și deținătoare a recordului mondial a acestei probe, a stat cu sugletul la gură în ultimele săptămâni, după ce a a fost suspendată provizoriu pentru încălcarea normelor antidoping. Cu numai două zile înaintea startului Campionatelor Mondiale de la Budapesta, nigerianca a primit verde pentru a concura, suspendarea fiindu-i ridicată momentan.
EUGENE, OREGON - JULY 23: Tobi Amusan of Team Nigeria competes in the Women's 100m Hurdles heats on day nine of the World Athletics Championships Oregon22 at Hayward Field on July 23, 2022 in Eugene, Oregon.
Credit imagine: Getty Images
Atleta nigeriană Tobi Amusan, campioana mondială şi deţinătoarea recordului mondial la 100 m garduri, şi-a văzut ridicată suspendarea provizorie pentru dopaj, a anunţat Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU), joi seară, cu două zile înainte de debutul Campionatelor Mondiale de atletism de la Budapesta (19-27 august), informează Agerpres.
Amusan (26 ani) a fost suspendată provizoriu în luna iulie, pentru trei absenţe în mai puţin de un an de la obligaţiile sale de a comunica locaţia în care se află pentru controale antidoping.
În consecinţă, atleta nigeriană se va putea alinia, marţi, în seriile probei de 100 m garduri, după ce tribunalul disciplinar a considerat că atleta nu a "comis o violare a regulamentelor antidoping", legată de presupusele sale absenţe.
AIU (Agenția Internațională de Integritate a Atletismului), care a instrumentat ancheta, s-a declarat "decepţionată de decizie" prin vocea directorului său Brett Clothier, rezervându-şi dreptul de a face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Tobi Amusan va concura la Campionatele Mondiale de la Budapesta
În vârstă de 26 de ani, Tobi Amusan a progresat enorm în ultimii ani și în prezent este cea mai bună atletă din lume la 100 m garduri. Nigerianca a fost abia a 4-a în finala Jocurilor Olimpice de la Tokyo, dar anul 2022 a fost unul de vis pentru ea. La Mondialele de la Eugene (SUA), Amusan a strălucit și a câștigat medalia de aur, stabilind un nou record mondial (12,12 secunde).
Prin acel succes, Tobi Amusan a adus Nigeriei prima medalie de aur din istorie la Campionatele Mondiale. Anul trecut, Amusan a câștigat și finala Diamond League în proba sa de semnătură. A fost al doilea său succes în prestigioasa competiție, după cel din 2021.
Atleta a început oscilant acest an, dar și-a construit pregătirea astfel încât să ajungă în maxim de formă la Budapesta, lucru demonstrat de ultimele rezultate. De la începutul lunii iulie, Amusan a câștigat un nou titlu național, două etape din Diamond League (Stocholm și Chorzow), dar și o etapă din World Continental Tour, la Szekesfehervar (Ungaria), cu numai o zi înainte de a fi suspendată provizoriu.
Campionatele Mondiale de atletism de la Budapesta se vor desfășura în perioada 19-27 august și vor fi transmise în direct și în exclusivitate pentru România pe Eurosport și aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo