Surprize uriașe în Diamond League! Duplantis și Fraser Price au fost învinși în premieră în 2022
Actualizat 03/09/2022 la 16:54 GMT+3
Suedezul Armand Duplantis, deţinătorul recordului mondial la săritura cu prăjina, şi sprintera jamaicană Shelly-Ann Fraser-Pryce, campioana lumii la 100 m plat, au suferit primele lor înfrângeri de la debutul anului 2022, vineri seară, cu ocazia etapei de la Bruxelles a circuitului atletic Diamond League.
Duplantis (22 ani) s-a clasat pe locul secund în capitala Belgiei, după ce a ratat de trei ori la 5,91 m. El a fost devansat de filipinezul Ernest John Obiena, care a reuşit să treacă din a treia încercare peste ştacheta înălţată la 5,91 m.
Înaintea acestei reuniuni, suedezul a avut un an perfect, cu 17 victorii în tot atâtea concursuri, 14 dintre ele câştigate cu sărituri de peste 6,00 m.
De la începutul anului 2022, Armand Duplantis a îmbunătăţit de trei ori recordul mondial (6,19 m, 6,20 m şi apoi 6,21 m), cucerind totodată, în cursul acestei veri, medaliile de aur la Campionatele Mondiale şi la Campionatele Europene de atletism.
Shericka Jackson a învins-o pentru prima dată pe Shelly Ann Fraser Pryce la 100 de metri
Shelly-Ann Fraser-Pryce, cvintuplă campioană mondială la 100 m plat, s-a înclinat pentru prima oară în cursa regină de la debutul acestui sezon. Ea a fost cronometrată în 10 sec 74/100, fiind devansată cu doar o sutime de secundă (10 sec 73/100) de compatrioata sa Shericka Jackson, pe pista stadionului Roi Baudouin din Bruxelles. Campioană mondială la 200 de metri, Jackson a învins-o în premieră pe a sa compatrioată la proba de 100 de metri.
Ucraineanca Iaroslava Mahucikh, vicecampioană mondială la Eugene (SUA), luna trecută, a reuşit cea mai bună performanţă mondială a sezonului la săritura în înălţime, cu 2,05 m. Ea a ratat apoi la 2,10 m, în tentativa de a doborî recordul mondial deţinut din anul 1987 de bulgăroaica Stefka Kostadinova (2,09 m).
Un alt proaspăt vicecampion al lumii, kenyanul Jacob Krop, a câştigat proba masculină de 5.000 m de la Bruxelles, în 12 min 45 sec 71/100, nou record personal şi cel mai bun timp din 2022 pe această distanţă.
O altă performanţă mondială a sezonului a fost stabilită vineri în proba feminină de aruncarea suliţei, câştigată de Kara Winger cu 68,11 m, nou record al Statelor Unite. De menţionat că sportiva americană, în vârstă de 36 de ani, se pregăteşte să se retragă din activitate la finalul acestui sezon.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Descarcă
Scanează
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo