"Altă față a baschetului". Interviu cu Javier Leon Cabrera, unul dintre cei mai buni antrenori de copii din Spania
Multiplu medaliat în Campionatul Regional din Tenerife și în Campionatul Național Spaniol de Juniori, Javier Leon Cabrera este unul dintre cei mai de succes antrenori de juniori din Spania și în prezent conduce echipa de U15 a clubului CB Canarias. El vine în România pentru a le dezvălui din secretele baschetului tinerilor jucători de la noi.
Javier Leon Cabrera. Credit foto: www.cbcbc.ro
Credit imagine: From Official Website
Articol scris de Florin Caramavrov
Javier îi va antrena pe copiii care merg la CB Canarias Bucharest Basketball Camp în perioada 5-11 iulie 2026, la București, și între 13 și 19 iulie la Cluj-Napoca.
La ce ar trebui să se aștepte participanții de la CB Canarias Basketball Camp în acest an?
Vom încerca să ne concentrăm pe elementele de bază ale jocului. Ne vom pune toată puterea de muncă și priceperea în procesul de devenire a sportivilor, astfel încât cine vine în tabăra pe care o organizăm să își fixeze foarte bine execuțiile care reprezintă temelia unui stil de joc eficient și spectaculos.
Va fi vreo activitate nouă comparativ cu cele patru ediții desfășurate până acum?
Da, am stabilit cu toți coordonatorii să urmărim împreună cu copiii filmările video cu exercițiile din timpul antrenamentelor făcute în ziua anterioară. Prin această analiză video vom observa toate greșelile și le vom spune cum trebuie procedat în situații similare, astfel încât acel dribling, acea aruncare sau acea recuperare să fie executate corect.
Energia este cea mai importantă

Javier Leon Cabrera. Credit foto: www.cbcbc.ro
Credit imagine: From Official Website
La ce sunteți atent când vedeți pentru prima dată un mic baschetbalist?
Primul lucru la care sunt atent este energia lui. Nu contează nivelul, nu contează dacă face sau nu face greșeli. Tot ce contează la prima impresie este ca acel copil să aibă o energie bună și să fie determinat pe terenul de joc. Știința jocului se deprinde cu timpul, iar pentru asta îi punem la dispoziție experiența noastră. Dacă are energie, sunt toate șansele să devină baschetbalist.
Ce alte calități mai sunt necesare pentru a spune că un baschetbalist are potențial să crească?
Perseverența și capacitatea de a învăța. Nu poți spune că un jucător are potențial de creștere după un singur antrenament. Este necesar să îl urmărești zi de zi și să fii atent la nivel de detaliu. Dacă este mai bun de la o zi la alta și chiar de la începutul până la finalul ședinței de pregătire, dacă reține tot ce i s-a explicat și aplică la antrenamente și în jocuri, înseamnă că valoarea sa va crește semnificativ pe o perioadă mai lungă de timp. Cred că siguranță sportivul se va dezvolta cu siguranță dacă face lucrurile mărunte bine. Este nevoie de răbdare.
Sunt și copii români la CB Canarias Academy?
Avem câte două echipe din toate vârstele, în total sunt aproximativ 200 de sportivi. Din acest an avem și echipe de fete. Clubul crește de la an la an. Este o idee foarte bună să aducem și copii români (n.r. - în afara celor care sunt selecționați pentru un stagiu de pregătire în urma CB Canarias Basketball Camp), ne concentrăm asupra acestei idei. Poate că nu vom reuși în acest an, însă de anul viitor vor fi și jucători din România.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/06/04/image-1615e530-0a2f-49ef-a7d6-f4d9203cfcfd.jpeg)
Javier Leon Cabrera alături de una dintre echipele sale. Credit foto: www.cbcbc.ro
Credit imagine: From Official Website
O filosofie care a produs și produce performanțe înalte
Ce calități trebuie să aibă un baschetbalist român ca să joace în liga spaniolă?
Toate calitățile. Trebuie să dribleze bine, trebuie să paseze bine, trebuie să arunce bine la coș. Dacă stăpânește la perfecțiune aceste trei elemente, următoarea condiție este să aibă un fizic foarte bun. Noi acordăm foarte mare atenție acestor aspecte, trebuie lucrat mult și la sala de forță, întrucât degeaba ești talentat și degeaba ai abilități care țin de baschet dacă nu ești în stare să ții un ritm foarte alert și să faci față duelurilor cu adversari puternici.
Ce le spuneți copiilor ca să îi atrageți către baschet?
Mă voi referi la cei pe care îi invităm la CB Canarias Basketball Camp. Cred că este o experiență specială pentru toții copiii din România. Vor vedea o altă față a baschetului, care reprezintă filosofia pe care o avem în Spania, iar această filosofie a produs și produce performanțe înalte. La finalul taberei de pregătire, vor constata că s-au schimbat. Cu siguranță, fiecare jucător va fi un jucător mai bun.
Ce părere aveți despre crearea NBA Europe?
Este un lucru bun să avem un baschet de nivel și mai înalt în Europa. Avem a doua ligă din lume ca valoare, EuroLiga, dar, dacă putem învăța din experiența pe care o are NBA, vom deveni și mai puternici. Dacă luăm ce e mai bun din EuroLiga și ce e mai bun din NBA, toate echipele nu pot avea decât de câștigat.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)