LeBron James va deveni unic în istoria NBA, dacă va câștiga titlul cu Philadelphia 76ers

LeBron James este considerat de ceva timp unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai important baschetbalist din toate timpurile. De-a lungul carierei, el a setat multe borne nemaiîntâlnite și ar putea adăuga încă una. În cazul în care Philadelphia 76ers va fi încoronată campioană, "King James" va deveni unicul jucător din istoria NBA cu titluri câștigate la patru echipe diferite.

LeBron James

Credit imagine: Imago

LeBron James se pregătește de al 24-lea său sezon în NBA. El a părăsit-o pe Los Angeles Lakers după opt ani și va bifa prima sa aventură la Philadelphia 76ers. Decizia este una surprinzătoare, având în vedere că cele mai vehiculate posibile destinații erau Cleveland Cavaliers și Miami Heat, însă, grație acestei hotărâri, LBJ poate atinge o bornă nemaivăzută în liga de baschet nord-americană.
În 2003, LeBron James a fost ales cu prima selecție în draft de către Cleveland Cavaliers, ajungând ulterior la Miami Heat în 2010. Pe parcursul aventurii la echipa din Florida, superstarul a câștigat două titluri. Revenit la gruparea din Ohio, "King James" a ajuns la inelul cu numărul trei în 2016, iar în 2020, pe când evolua la Los Angeles Lakers, a devenit campion pentru a patra oară și la a treia echipă.
De-a lungul istoriei, patru jucători, printre care și LeBron James, au câștigat campionate cu trei echipe diferite. John Salley a reușit această performanță în 2000, Robert Horry a egalat-o în 2007, iar LBJ și Danny Green au bifat împreună borna respectivă în 2020. Dacă Philadelphia 76ers va câștiga titlul în sezonul 2026/2027, "King James" va fi unicul din istorie cu inele de campion adjudecate la patru formații diferite.
Jucătorii care au câștigat titluri cu trei echipe diferite:
  • John Salley - Detroit Pistons (1989, 1990), Chicago Bulls (1996), LA Lakers (2000).
  • Robert Horry - Houston Rockets (1994, 1995), LA Lakers (2000, 2001, 2002), San Antonio Spurs (2005, 2007).
  • Danny Green - San Antonio Spurs (2014), Toronto Raptors (2019), LA Lakers (2020).
  • LeBron James - Miami Heat (2012, 2013), Cleveland Cavaliers (2016), LA Lakers (2020).

LeBron James, o legendă în NBA

Încă din liceu, LeBron James era văzut drept un viitor superstar, fiind poreclit "The Chosen One" (n.r. Cel Ales). În 2003, el a fost selectat de Cleveland Cavaliers cu prima opțiune în probabil cel mai spectaculos draft din istorie, la care au luat parte alte nume importante, precum Dwyane Wade, Carmelo Anthony și Chris Bosh.
În scurt timp, "King James" a devenit unul dintre cei mai importanți jucători din NBA, iar în 2007 și-a dus echipa, care nu avea un lot foarte competitiv, până în finală. După ce a câștigat titlul de MVP în 2009 și 2010, LeBron a hotărât să părăsească gruparea din Ohio și a semnat cu Miami Heat în 2010, formând un trio spectaculos alături de Wade și Bosh. La acel moment, el a devenit inamicul public numărul unu în Cleveland.
Între 2011 și 2014, Miami Heat a ajuns în patru finale consecutive, iar LeBron James a câștigat două titluri, în 2012 și 2013. Ulterior, după ultimul act pierdut în 2014, el a revenit la Cleveland Cavaliers, unde a bifat alte patru finale la rând. În 2016, Cavs a devenit prima echipă din istorie care revine de la scorul de 1-3 într-o finală, LBJ câștigând astfel al treilea său inel de campion.
În 2018, LeBron James începea un nou capitol al carierei și alegea să semneze cu LA Lakers, formație care la acea vreme avea un lot tânăr, cu un potențial uriaș, printre jucători numărându-se Lonzo Ball, Brandon Ingram și Kyle Kuzma. Doar că, rând pe rând, aceștia au plecat, iar din 2019 "King James" a făcut echipă cu Anthony Davis, trecându-și în palmares, în 2020, al patrulea inel de campion.
După repetate dezamăgiri în play-off, LeBron James a hotărât să plece de la Los Angeles Lakers în această vară și va evolua la Philadelphia 76ers. El va împlini 42 de ani pe 30 decembrie, însă este în continuare unul dintre cei mai buni jucători din liga de baschet nord-americană, fapt evidențiat de statisticile sale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo