Michael Jordan împlinește azi 61 de ani! Reperele unei cariere cum nu a mai fost alta

Michael Jordan este un nume cunoscut de toți iubitorii sportului din lume, indiferent de vârstă. Chiar dacă s-a retras de mai bine de două decenii, fostul mare baschetbalist a rămas în memoria fanilor care l-au prins jucând, a coechipierilor și adversarilor. Chiar și oamenii care nu au nicio treabă cu sportul au auzit de Michael Jordan, pentru că dincolo de marele sportiv, acesta a fost și continuă să fie un personaj aparte, un titan care a depășit toate limitele posibile în viața sa, atât pe teren, cât și în afara lui.

Michael Jeffrey Jordan s-a născut pe 17 februarie 1963, într-o familie de clasă medie din Brooklyn, New York. La vârsta de 4 ani s-a mutat împreună cu familia Wilmington, Carolina de Nord, unde a urmat școala primară, dar și liceul. Acolo a avut primele contacte cu baschetul, dar nu a reușit să-i impresioneze pe antrenori de la început. În al doilea an de liceu, tânărul Mike nu a fost acceptat la echipa de baschet pentru că era prea scund. Natura l-a ajutat și a crescut foarte mult în următorul an, iar de acolo totul e istorie.

La terminarea liceului, Jordan a avut pe masă numeroase oferte de la Universități de prestigiu din Statele Unite, dar a acceptat o bursă de la Universitatea din Chapel Hill, Carolina de Nord. Acolo a devenit repede un superstar în baschetul universitar și a contribuit din plin la titlul câștigat de echipa sa în 1992, înscriind inclusiv coșul decisiv din finala cu echipa Universității din Georgetorwn. Talentul său uriaș le-a atras repede atenția echipelor din NBA și cu un an înainte de a-și finaliza studiile universitare a făcut pasul către cel mai tare campionat de baschet al lumii, care trebuie spus, la vremea respectivă, nu avea acoperirea globală pe care o are azi.

Anul 1984 rămâne unul de referință în istoria baschetului din Statele Unite. În prima rundă a draftului, Chicago Bulls, o echipă care nu avea niciun titlu NBA în palmares, a tras cel mai norocos loz posibil, nu fără șansă. Bulls a avut abia a 3-a opțiune în draft, dar a profitat de faptul că Houston Rockets și Portland Trail Blazers au preferat alți jucători. Texanii l-au ales pe Hakeem Abdul Olajuwon, iar cei din Portland pe Sam Bowie, care peste ani au devenit celebri numai pentru că au fost draftați în fața lui Jordan. De altfel, la vremea respectivă, ESPN a numit draftarea lui Bowie înaintea lui Jordan de către Portland drept cea mai proastă alegere din toată istoria NBA. Timpul avea să demonstreze că specialiștii renumitei publicații americane au avut dreptate.

Ajuns la o echipă de pluton în NBA, Jordan a început să-și arate potențialul. Dincolo de calitățile sale de necontestat ca baschetbalist, tânărul Mike a arătat încă de la început aptitudini de lider, de om care nu se mulțumește să participe, ci joacă cu un singur scop, acela de a câștiga. NBA-ul era dominat de echipe uriașe la vremea respectivă, dar Jordan dorea să ajungă la masa bogaților cu Bulls. Mulți poate că i-au luat în derâdere ambiția, însă an de an Mike a pus cărămidă peste cărămidă în construcția unei echipe care avea să devină de neînvins. Fanii au văzut repede în Jordan un superstar și l-au ales pentru All Star Game încă din sezonul său de debut (1984-1985). Prezența sa acolo și mai ales atenția care i se acorda le-a făcut să strâmbe din nas pe marile vedete ale vremii, în frunte cu legendarul Isiah Thomas. În jocul de All Star, numele grele din NBA chiar și-au dat mâna și l-au boicotat pe Mike, pasându-i foarte rar, astfel că acesta nu a avut prea multe ocazii de a încânta publicul. Jordan a răspuns în meciurile oficiale, contribuind din plin la calificarea în play-off a celor de la Bulls, care au pierdut însă fără drept de apel în prima rundă, 1-3 cu Bucks. Chicago Bulls era încă o echipă mică.

Al doilea sezon al lui Jordan în NBA a fost marcat de o accidentare gravă, în chiar al 3-lea meci. Starul în devenire a ratat tot sezonul regular, dar a revenit în play-off și prezența sa s-a simțit imediat. În prima rundă, Bulls au dat peste Boston Celtics, campioana în exercițiu din NBA și una dintre cele mai bune echipe din istorie. Bulls au pierdut seria în minim de jocuri, dar Jordan nu a trecut neobservat: a marcat 63 de puncte în jocul al doilea, câștigat de Celtics cu 135-131, după două reprize de prelungiri.

În ciuda faptului că juca la o echipă modestă, Jordan a început să doboare record după record în al 3-lea său sezon în NBA. În stagiunea 1986-1987, Mike a terminat sezonul regular cu o medie de peste 37 de puncte pe meci și a devenit al doilea om din istorie, după Wilt Chamberlain, care marchează peste 3000 de puncte într-un sezon. Trebuie notat că baschetul de atunci de peste Ocean era mult diferit de cel de azi: se punea mult mai mult accent pe defensivă, iar duelurile fizice la limită erau ceva la ordinea zilei. Jordan nu a excelat numai în atac, devenind primul jucător din istoria ligii care a reușit peste 100 de "furturi" (mingi recuperate direct de la adversar) și peste 200 de capace. Toate acele realizări au fost în zadar, pentru că Bulls se oprea din nou în prima rundă a play-off-ului, pierzând tot în fața celor de la Celtics.

În sezonul 1987-1988, Michael Jordan a reușit să spargă bariera sferturilor de finală în Conferința de Est. După ce în sezonul regular a fost desemnat cel mai bun apărător din ligă, Bulls încasând cele mai puține puncte dintre toate echipele, Jordan a condus echipa către semifinale, după o victorie în 5 meciuri contra celor de la Cleveland Cavaliers. A urmat una dintre cele mai tari serii din istoria NBA: Bulls - Pistons. Condusă de celebrul Isiah Thomas, echipa din Detroit a impus un joc aproape 100% fizic în încercarea de a-l opri pe Jordan. Le-a reușit, pentru că Pistons a câștigat cu 3-2 și a avansat în finala conferinței (la vremea respectivă până în finală se juca după sistemul cel mai bun din 5 meciuri). Stilul practicat de cei de la Pistons le-a adus porecla de "Bad Boys".

Acea serie cu Pistons avea să fie doar începutul unei trilogii care a rămas în istorie. În 1988-1989, cele două echipe s-au întâlnit în finala Conferinței de Est, iar Detroit s-a impus cu 4-2, grație unei strategii 100% concentrate pe apărarea la Jordan. Chiar dacă visul de a deveni campion i-a fost spulberat încă o dată, vedeta lui Bulls a lăsat în urmă un moment memorabil și în acel sezon. În seria cu Cavaliers din sferturi, Mike a reușit un coș celebru în meciul decisiv, când s-a înălțat superb peste Craig Ehlo și a catapultat mingea în plasă, chiar pe sunetul sirenei.

Înaintea sezonului 1989-1990, conducătorii de la Bulls au luat încă o decizie inspirată. Echipa condusă imperial de Jordan în teren avea nevoie de un șef pe bancă, iar Phil Jackson a fost numit antrenor. În acel sezon, Jordan a marcat 69 de puncte într-un meci cu Cavaliers, record pentru cariera sa, dar mult doritul titlu nu avea să vină nici atunci. Bulls au pierdut pentru al 3-lea an la rând contra celor de la Pistons, de data aceasta în meci decisiv. "Taurii" se apropiau din ce în ce mai mult de marele obiectiv, dar micile detalii erau în defavoarea lor.

Inevitabilul s-a produs în sezonul 1990-1991. Alături de Jordan, la Bulls a început să strălucească și Scottie Pippen, iar faptul că Mike avea în jur oameni de nădejde de a contat enorm. Bulls au terminat sezonul regular cu 61 de victorii, record al francizei, iar în play-off au dat de pământ cu tot ce le-a ieșit în cale. Jordan & Co au pierdut numai două meciuri în play-off: în finala Conferinței și-au luat binemeritata revanță în fața lui Pistons (4-0), iar în marea finală au trecut lejer de LA Lakers, la care străluceau Magic Johnson și James Worthy (4-1). Jordan a fost ales MVP-ul finalei NBA, după ce a avut o medie de 35,8 puncte în meciurile cu Lakers.

Succesul din 1991 l-a descătușat atât pe Jordan, cât și pe cei de la Bulls. "Taurii" erau regi NBA și au urmat alte două trofee, care au venit logic și de necontestat, după finale câștigate în 4 meciuri cu Portland Trail Blazers și Pehonix Suns. Între titlurile din 1992 și 1993, Jordan a mai bifat o bornă importantă în cariera sa. La Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992), Mike a făcut parte din celebrul "Dream Team" american, alături de oameni ca Larry Bird sau Magic Johnson. Aurul a fost o formalitate și până în ziua de azi specialiști consideră acea echipă a Statelor Unite cea mai bună care a jucat vreodată pe un parchet.

Ca pentru orice sportiv devenit star de nivel mondial, succesul a fost greu de gestionat și pentru Michael Jordan. Trezindu-se peste noapte cu milioane de dolari în cont, Mike a căzut în adicția pentru jocurile de noroc, fenomen mai amplu ca nicăieri în Statele Unite. În 1993, cu numai o seară înainte de meciul 2 al finalei de conferință cu New York Knicks, Jordan a fost surprins într-un cazino din Atlantic City (al doilea Las Vegas din SUA), ceea ce a generat un scandal imens peste Ocean. Bulls au pierdut seria cu Knicks, iar pe 6 octombrie 1993 Jordan și-a anunțat retragerea, explicând că nu mai are motivație de a juca baschet. La vremea respectivă s-a speculat că era vorba despre o suspendare tacită pentru implicarea în jocuri de noroc, dar Jordan a dezvăluit mai târziu că principalul motiv pentru care a luat acea decizia radicală a fost pierderea tatălui său, care a fost ucis cu sânge rece de doi adolescenți pentru a-i fura mașina. Departe de baschet, Jordan nu a putut sta departe de sport și în februarie 1994 a semnat cu Chicago White Sox, o echipă profesionistă de baseball, disciplină cu care Mike a cochetat în copilărie. Ulterior, Jordan a explicat că a făcut acel pas pentru a-i împlini visul tatălui său decedat, care visa ca el să ajungă un mare jucător de baseball.

Chiar dacă nu era deloc slab la baseball, Jordan era un geniu al baschetului și toată lumea avea impresia că lăsase o treabă neterminată prin retragerea sa prematură. Revenirea s-a produs în martie 1995, iar impactul a fost imediat. Primul meci al lui Bulls de la revenirea lui Jordan a avut cea mai mare audiență în SUA din ultimii 20 de ani. Cele 18 luni de pauză s-au văzut prea puțin, dar Bulls erau în cădere liberă și reîntoarcerea lui Jordan nu a făcut decât ca echipa să prindă cu dificultate play-off-ul, unde au pierdut contra celor de la Orlando Magic în 6 jocuri.

Eșecul din 1995 nu l-a doborât pe Jordan, ci l-a ambiționat și mai tare, iar în sezonul următor începea să se scrie o nouă pagină aurie în istoria baschetului. Șefii echipei i-au făcut pe plac vedetei și l-au adus pe Dennis Rodman, unul dintre cei mai buni apărători din NBA, iar rezultatele au fost excepționale. Bulls au terminat sezonul regular cu un bilanț de 72-10, record la vremea respectivă (Golden State l-a doborât două decenii mai târziu), iar în play-off au defilat, pierzând numai 3 meciuri în 4 serii, dintre care două în finala cu Seattle SuperSonics. Jordan a fost ales MVP-ul finalei pentru a 4-a oară în carieră, depășind recordul de 3 astfel de distincții ale lui Magic Johnson. Era primul inel de campion câștigat de Jordan după moartea tatălui său, iar imaginile cu superstarul plângând ca un copil pe parchet stârnesc și acum emoții.

A urmat încă un sezon de vis pentru Jordan & Co, terminat cu al 5-lea titlu NBA, după 4-2 în finala cu Utah Jazz. Evident, Mike a fost principalul protagonist: el a fost decisiv în primul meci, marcând coșul victoriei pe sunetul sirenei, iar în jocul 5 a marcat 38 de puncte, inclusiv coșul de 3 prin care a stabilit scorul final (90-88), deși avea grave probleme medicale (contactase un virus stomacal).

Sezonul 1997-1998 a fost ceea ce mai târziu a primit numele de "Ultimul Dans". A fost stagiunea în care Chicago Bulls a câștigat al 6-lea titlu NBA, devenind prima echipă din istorie care cucerește câte 3 coroane la rând în două calupuri diferite. A fost și ultimul titlu al carierei pentru Michael Jordan, iar finalul meciului 6 cu Suns a fost o capodoperă din partea superstarului. Cu circa 50 de secunde rămase de jucat, Pehonix conducea cu 86-83, dar Jordan a scos geniul la iveală și a marcat două coșuri de două puncte la rând, consființind victoria echipei sale.

În ianuarie 1999, Michael Jordan s-a retras pentru a 2-a oară din baschet, declarând că e convins în proporție de 99,99% că nu va mai juca niciodată. Totuși, Mike nu a putut sta departe de sportul în care a excelat și în 2000 a revenit în prim plan, dar nu ca jucător, ci ca și conducător la Washington Wizards. La doar un an distanță, Jordan anunța că revine și ca jucător la echipa din capitala Statelor Unite, făcând și un gest care i-a crescut și mai mult popularitatea. Superstarul anunța că își va dona salariul pentru ajutorarea victimelor tragediei de la 11 septembrie 2001, de la World Trade Center, care a zguduit America.

Trecut deja de prima tinerețe, Jordan nu a mai reușit să facă minuni la Wizards și s-a retras definitiv în 2003. În ultimul sezon, Mike a jucat pentru a 14-a și ultima oară în All Star Game, ocazie cu care a doborât recordul de puncte al legendarului Kareem Abdul-Jabbar. Ulterior, alți doi coloși din NBA, Kobe Bryant și LeBron James, l-au depășit la acest capitol pe Jordan.

Dincolo de marele baschetbalist care a fost, Jordan a fost un personaj rar în sportul mondial. Controversele nu l-au ocolit nici în timpul și nici după finalul carierei, dar în textul de mai sus ne-am rezumat să prezentăm doar aspecte legate de cariera sa sportivă. Probabil cel mai mare baschetbalist din istorie a devenit în timp unul dintre cei mai cunoscuți oameni de pe planetă. Jordan a știut să-și vândă imaginea ca nimeni altul și a depășit granițele sportului prin personalitatea sa. A reușit să-și construiască un imperiu financiar la care sportivii nici nu visau acum 35-40 de ani, dar mai presus de toate Jordan e motivul pentru care NBA are o acoperire globală în zilele noastre.