Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#VOCE Silvășan, dialog fără secrete după eșecul dureros al României cu Luxemburg

Cristian Mihală

Publicat 01/03/2024 la 13:53 GMT+2

După laurii și declarațiile care mai de care mai măgulitoare venite în urma rezultatelor obținute cu "U" Cluj-Napoca, pentru Mihai Silvășan au apărut și primele probleme, în urma startului neconvingător avut de echipa națională de baschet.

Mihai Silvășan

Credit imagine: Eurosport

vArticol scris de Dănuț Florescu
Succesul de la echipa de club nu a avut corespondență și la naționala României, Silvășan având parte de un debut trist ca selecționer. Tricolorii au pierdut cu Luxemburg, deși au avut un avantaj de 23 de puncte (61-38), cu mai puțin de 9 minute înainte de final. Am schimbat câteva "pase" cu noul tehnician al primei reprezentative, iar acesta s-a dovedit a fi foarte deschis la dialog.
Domnule Silvășan, au trecut ceva zile de la înfrângerea împotriva Luxemburgului. Cum a picat pentru dvs. prima înfrângere ca selecționer?
Evident că nu a căzut bine. Am fost extrem de dezamăgit după meci. Îmi pare rău, în primul rând, pentru jucătorii care au venit la această "fereastră" și au avut o atitudine exemplară, însă, din păcate, acesta este sportul. Nu trebuia să pierdem acest meci, dar s-a întâmplat, iar timpul nu mai poate fi dat înapoi. Trebuie să învățăm cu toții din această înfrângere și nu putem decât să muncim în continuare și să sperăm că vom face lucrurile mai bine pe viitor.
În aceste zile sunt sigur că ați citit și auzit cam tot ce s-a spus despre acest meci: înfrângere rușinoasă, lipsă de reacție din partea antrenorului, selecție făcută nepotrivit, etc. Cu ce ați fi de acord și ce considerați că ar fi exagerat din cele spuse?
Nu vreau să par lipsit de respect, însă foarte puțin spre deloc ascult părerile oamenilor. Evident că am auzit sau văzut multe comentarii, însă, când faci această meserie, trebuie să știi de la început că sunt momente în care apar și astfel de situații. Sunt normale, există în toată lumea. Evident, principalul vinovat la orice înfrângere este antrenorul. Am motivele mele, am viziunea mea și am planul făcut pentru a ajuta baschetul românesc să crească. Îmi pun toată priceperea, cunoștințele și instinctul pentru a ajuta baschetul românesc. Nu știu dacă aveam nevoie de acest lucru în acest moment al carierei mele, însă o fac cu brațele deschise și chiar dacă apar astfel de momente, cu siguranță voi continua lupta și voi încerca să fac ce știu eu mai bine pentru a ajuta echipa națională a României să fie mai bună și mai competitivă.

Silvășan: "România nu a fost niciodată la un nivel foarte ridicat"

Totuși, multe păreri vin din rândul suporterilor. Mergând în acceasi notă, credeți că o parte a suporterilor se va îndepărta de echipa națională?
Nu știu, asta trebuie să-i întrebăm pe ei. Realitatea ne spune că echipa națională a României nu a fost niciodată la un nivel extrem de ridicat. Evident, au fost momente mai bune și mai proaste în decursul istoriei, însă noi niciodată nu ne-am bătut la ceva important. Nu e ca în handbal, unde am fost campioni mondiali și am căzut destul de mult. Ideea e că fiecare om implicat în baschet trebuie să înțeleagă aceste lucruri și să muncim împreună pentru a încerca să creștem, cu idei, cu multă muncă, cu multă comunicare între oamenii care contează, să încercăm să creștem nivelul, care este destul de scăzut la echipa națională. Nu cred că principala vină este a jucătorilor, care sunt crescuți într-un sistem. Mai mare vină o avem noi și alți "mari" oameni de baschet, care nu am făcut foarte multe pentru a crește jucători mai performanți, care să facă față la un nivel mai înalt.
O să fiu direct cu dumneavoastră: e baschetul românesc chiar atât de slab pe cât spun comentariile?
Nu știu cât de slab este sau ce notă i-aș da. Cu siguranță rezultatele dau valoarea baschetului românesc, e valabil pentru orice sport. Nu pot veni în fața dumneavoastră și să vă spun că pierdem o grămadă de meciuri cu echipe mai slab cotate, teoretic, dar noi suntem mai buni. Rezultatele și ceea ce se întâmplă pe teren dau valoarea unei echipe, fie ea și națională. Ce este diferit la o echipă națională față de o echipă de club e faptul că acum va trebui să așteptăm până în luna noiembrie pentru a ne putea revanșa sau a arăta o altă față, pe când la o echipă de club ai imediat un alt meci. Aceasta este situația, sunt aproape de jucători, le-am spus să țină capul sus, pentru că în viață există și momente ca acestea. Chiar dacă înfrângerea a venit total neașteptat, mai ales după evoluția bună din primele 35 de minute. Așa a fost să fie și nu mai putem schimba lucrurile în acest moment.
Vorbeați de sistem. Credeți că diversele reguli pe care le avem în campionat, care vor să-i ajute pe jucătorii români, au fost eficiente sau le-au oferit acestora doar niște minute artificiale pe parchet?
Pentru unii pot fi minute artificiale, iar pentru alții pot fi minute care să-i ajute. Însă, repet: vorbim degeaba despre o regulă sau alta la nivelul echipelor de seniori, când jucătorii ar trebui să vină deja formați și doar să fie ajutați să se dezvolte. Cu siguranță se dorește să se facă lucruri bune în baschetul românesc, însă momentan trebuie să suferim, trebuie să încercăm să fim mai buni încă de la nivelul copiilor și al juniorilor. Dacă suntem buni acolo, cu siguranță vom avea mult mai multe șanse să fim buni la nivelul echipei naționale de seniori. Dacă acolo vom avea performanțe la nivel european și jucători capabili să se bată cu oricine din Europa, cu siguranță șansele noastre de a avea o echipă națională de seniori puternică vor fi mult mai mari. De abia după aceea putem vorbi despre o regulă sau alta.

Silvășan: "Nu voi arunca niciodată vina în ograda altuia"

Ați declarat după acest duel că vina este a dumnevoastră pentru această înfrângere, jucătorii având o atitudine exemplară. Ce va corecta la el Mihai Silvășan, astfel încât să nu se mai confrunte cu astfel de situații?
Am văzut meciul de vreo două ori. Probabil acum, dacă mă uit la rezultat, pot spune că aș fi putut lua diferit unele decizii sau poate că aș fi putut face diferit unele schimbări. Totuși, nu cred că puteam face extrem de multe lucruri diferit, pentru că meciul l-am pregătit destul de bine împreună cu staff-ul, având în vedere că am avut la dispoziție doar trei antrenamente înaintea jocului. Am făcut ce am putut, băieții au avut o dorință mare de a acumula informațiile din antrenamente. Sunt genul de antrenor care nu va arunca niciodată vina în ograda altuia. Trebuie să înțeleg că acest lucru vine cu responsabilități și asumări mari, mai ales la eșecuri. Este necesar să îmi cunosc mai bine jucătorii și să știu pe cine mă pot baza la următoarele meciuri, mai ales în momentele mai tensionate. Toată lumea se simte bine în momentele în care avem 15-20 de puncte avans, însă când presiunea rezultatului suflă în ceafă, sunt jucători care reacționează diferit la o astfel de presiune.
România revine pe parchet abia în noiembrie, pentru meciul împotriva Norvegiei. În afară de urmărirea jucătorilor eligibili, cum va arăta munca dumneavoastr[ de selecționer din această perioadă?
În vară va exista un cantonament, de care deja i-am anunțat pe jucători. Împreună cu staff-ul meu vom urmări și vom fi prezenți la turneele finale de Campionat European U17, U18, U20. Scopul va fi exact acela de a identifica jucătorii care au potențial extrem de mare pentru viitorul naționalei de seniori a României. Vom avea parte de o perioadă de pregătire care nu face parte din calendarul FIBA. Vor fi vreo două săptămâni de pregătire în care scopul principal va fi de a cunoaște mai bine jucătorii și de a-i ajuta să se familiarizeze mai mult cu sistemul meu. Va fi ocazia perfectă de a vedea și unii jucători mai tineri la muncă. Cred că avem nevoie să urmărim cât mai mulți tineri și să îi încadrăm în lotul lărgit al echipei de seniori, pentru că avem nevoie să descoperim jucători care vor putea face diferența pentru echipa națională. Avem nevoie de astfel de jucători pentru a putea spera la o calificare la un turneu final.
În Eurocup, echipa dumneavoastră este autoarea unor reveniri de ținut minte. Iată că la națională ați fost victima fix a unei reveniri fabuloase. Credeți că la națională reușim să implementăm o astfel de mentalitate sau e vorba pur și simplu de o valoare mai scăzută a jucătorilor?
De multe ori, mentalitatea nu ține neapărat de valoare. Valoarea este cea care este, însă îmi doresc ca jucătorii să înțeleagă că e necesar să scoatem maximum din ceea ce avem și să luptăm cu armele pe care le avem. Datoria noastră este să scoatem 100% din calitățile pe care le avem. Dacă nu avem o atitudine exemplară și dacă nu venim cu o mentalitate puternică în sensul acesta, cu siguranță nu putem să ne atingem potențialul maxim. Primul obiectiv al mandatului meu la lotul național este acela de a crea mentalitatea prin care jucătorii se luptă la fiecare posesie și la fiecare antrenament, nu caută scuze, trec mai repede peste eșecuri.
În 6 martie se joacă London Lions-Turk Telekom Ankara, iar învingătoarea va veni la Cluj. Cu turcii ați dat-o "la pace" în grupă. Ar fi cazul să încercați și niște adversari britanici?
Nu știu. Așteptăm cu nerăbdare acest meci. Din multe puncte de vedere cei de la London Lions sunt favoriți în acest duel, mai ales că se va juca un singur meci, la Londra. În plus, aceștia au o echipă extrem de competitivă, cu obiectivul declarat de a ajunge în cel mai scurt timp în Euroligă. Totodată, cei de la Turk Telekom au arătat bine în ultima perioadă, după ce au schimbat antrenorul și câțiva jucători, astfel că au șansele lor de a trece mai departe, chiar dacă London Lions par favoriți.
Am o curiozitate. Cât de greu îi este unui antrenor tânăr, care ca jucător are doar meciuri în Liga Națională, să ia decizii importante într-un vestiar cu CV-uri importante? Au fost jucători care să vă pună vreodată la îndoială pregătirea?
Evident că nu este ușor să controlezi un astfel de vestiar, însă eu cred că este foarte important să fii pregătit și să ai răspuns la absolut orice întrebare pe care o poți primi de la jucători. Nu trebuie să existe dubii atunci când le transmiți ceva jucătorilor, astfel ca ei să știe ce vrei de la ei în cadrul echipei. În acelasi timp, e nevoie să fii sincer cu ei. Nu cred că poți să mergi în fața lor cu o atitudine arogantă sau să le transmiți că astăzi au liber și mâine nu mai au. Trebuie să fii sincer, corect și extrem de pregătit. Mi-e mult mai ușor acum, după 7-8 sezoane în care am antrenat jucători buni și după care am avut foarte multe de învățat. În această meserie lucrurile nu stau pe loc, astfel că tot timpul ai câte ceva de învățat. Nicidecum nu trebuie să te culci pe-o ureche, pentru că poți pierde extrem de rapid orice atuu pe care îl ai. Munca, studiul și pasiunea pentru acest joc sunt principalele arme pe care le poți folosi.

Cât de dearte pot visa fanii lui "U" Cluj-Napoca

Știm că uneori jucătorii se motivează mult mai bine înaintea meciurilor împotriva adversarilor puternici, dar o lasă mai moale împotriva adversarilor mai slab cotați. S-a întâmplat acest lucru și în echipa dumneavoastră?
Cu siguranță jucătorii nu au aceeași abordare pe care au avut-o în meciul cu Gran Canaria, Buducnost sau oricare meci din Eurocup. Însă, treaba noastră ca antrenori și staff tehnic este să îi aducem în cea mai bună stare posibilă pentru a performa în toate meciurile. Abordările și obiectivele pot fi diferite, dar trebuie să te asiguri că există o structură clară a ceea ce vrei să realizezi în acest club și că le transmiți constant aceste lucruri jucătorilor. Ca să vă dau un exemplu, nu victoria este neapărat cel mai mare succes, ci faptul că facem tot ceea ce ține de noi, că avem o atitudine corectă și muncim la fiecare antrenament și fiecare meci pentru acele victorii. Este mult mai important cum vrem să câștigăm meciurile, decât să le transmite mereu jucătorilor ”vrem să câștigăm!”. Țin foarte mult la politica pașilor mărunți și am grijă să le transmit această filozofie jucătorilor încă din prima zi de pregătire.
Cu jucătorii am lămurit-o, dar dumneavoastră vi s-a întâmplat vreodată să fiți mai relaxat la unele meciuri?
V-aș minți să spun că nu. Am avut momente și meciuri în care am fost mai relaxat și poate atunci norocul meu a fost să am jucători extrem de valoroși care să mă ajute. Chiar dacă am avut astfel de momente, important este să le conștientizez și să încerc să se întâmple cât mai rar. Suntem cu toții oameni, nu cred că este cineva care să acționeze ca un robot. Diferența dintre învingători și învinși, pe termen lung, cred că poate fi făcută de modul de reacție de după o greșeală.
Spuneați într-un interviu din 2022 că s-a întâmplat să comiteți greșeli din cauza orgoliului de a vă crede prea bun. Care a fost antidotul pentru aceste situații sau încă nu v-a trecut?
Vorbeam de aceste lucruri în primii mei ani de antrenorat. Nu știu dacă mi-a trecut sau nu, însă e foarte important că le-am conștientizat și că încerc să mă îmbunătățesc. E posibil să mai fac greșeli de acest gen, dar reacția de conștientizare și corectare a unor astfel de greșeli e mult mai rapidă acum și mult mai bună. Probabil că peste zece ani va fi și mai bună, iar astfel de greșeli vor fi mult mai puține. Drumul de la începător la avansat nu e foarte ușor în această meserie. Ai nevoie de ani de zile de muncă, de greșeli, de momente bune sau mai puțin bune pentru a face față și a progresa. Vă spun un lucru extrem de sincer: victoriile multe și succesul probabil că sunt la fel de greu de gestionat precum eșecul. Trebuie să fii atent în ambele situații, pentru a nu te crede prea bun, când ai succes, sau prea slab, când ai vreun eșec.
Sportul înseamnă, printre altele, și visat cu ochii deschiși. Având în vedere ce se întâmplă la Cluj, cât de departe să viseze fanii lui "U"?
E frumos să visezi. Cred că și pe mine visatul mă ajută să fiu mai bun. Visez la lucruri mărețe pe care să le realizez cu această echipă, însă nu trebuie să ne ancorăm doar acolo. Trebuie să înțelegem ce putem face zi de zi ca să fim mai buni. Referitor la fani, nu știu înspre ce să-i împing să se aștepte. Urmează un meci în Eurocup extrem de important, care sigur se va juca cu sala plină. Ceea ce le cer și îmi doresc este să ne susțină și să ne ajute pe toată durata acelui meci, pentru a încerca să fim mai buni împreună. Cu siguranță cei 10 000 de oameni care vor fi alături de noi ne vor da o motivație în plus, pe care sper să o putem folosi pentru a obține victoria.
În final v-aș provoca să ne transmiteți ceva ce considerați că ar fi relevant pentru dumneavoastră.
Cred că sportul este făcut, în primul rând, pentru fani. Sportul este urât fără să ai sălile pline. Sportul poate să aducă bucurii extrem de mari, precum și momente de tristețe. Important este să nu uităm niciodată de ce facem sport, de ce suntem antrenori, de ce mergem la un anumit meci sau la altul. Sunt de părere că în viață fără un DE CE clar nu prea poți avea un drum înainte. Cu un DE CE clar cu toții putem trece mai ușor peste momentele grele, în orice domeniu am activa sau oricât de dezamăgiți am fi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo