"Made in China" își are limitele la sporturile de iarnă, după cum au remarcat colegii de la Eurosport Franța, fiind la un cu totul alt nivel față de sporturile de vară, unde la JO de la Tokyo s-a luptat până în ultima zi cu SUA pentru supremație în clasamentul pe medalii.
Astfel, China a recrutat antrenori francezi, finlandezi, germani, canadieni sau chiar austrieci, care ar urma să o ajute, în perioada 4-20 februarie, nu să adune medalii, ci "să caute cel mai bun rezultat posibil", după cum a rezumat canadianul Simon Lemieux, responsabil de echipa de schi Moguls a gazdelor.
Beijing 2022
Biatlonul la Beijing. Eroi, drame și momente pentru istorie
18/02/2022 LA 16:09
"Ei schiează doar de patru ani, până atunci nu au făcut asta niciodată. În doar patru ani, să-ți imaginezi că poți participa la Cupa Mondială și să fii la nivelul la care sunt ei azi, este cu adevărat impresionant. Se concentrează 100% pe schi. Avem nouă tineri care își petrec ziua între trambulină, sală, schi... Ei trăiesc doar pentru asta", a relatat Simon Lemieux.

Beijing 2022 | China a construit absolut tot ce au cerut antrenorii străini

În aceeași notă au fost și observațiile antrenorului francez Mathieu Siboni, care se află în fruntea echipei chineze de snowboard cross timp. Și el a plecat de la zero, notează sursa citată, dar a putut conta pe investiția și motivația fără greș a sportivilor. "Trăiesc în complexele sportive. Nu își mai văd prea mult familiile. Sunt dedicați Chinei și sportului. Există într-adevăr mult patriotism", a declarat Siboni.
https://i.eurosport.com/2022/01/31/3300934.jpg
Pentru Jocurile Olimpice de iarnă, antrenorii străini au primit absolut din partea Chinei. "Dacă spunem că avem nevoie de asta, ne vor construi ei. Am avut nevoie de o rampă pentru sărituri în apă, cu un unghi nou. Ne-au construit-o în câteva luni. E superb", a susținut Simon Lemieux. "Toate mijloacele au fost bune pentru a ne ajuta să progresăm", a adăugat Mathieu Siboni, care a avut toată susținerea pentru a pleca cu loturile inclusiv în Chile și în Austria la altitudine, pentru a-și pregăti tot timpul sportivii în condiții de iarnă.

Un sportiv de la biatlon nu a mai fost acasă timp de 14 luni

Antrenorul de tir al echipei chineze de biatlon, alături de legenda norvegiană Ole Einar Bjoerndalen, Jean-Pierre Amat a dezvăluit faptul că a avut "unul dintre locurile de antrenament cu cea mai frumoasă pistă din lume. Când solicităm modificări, se fac în termen de o săptămână". Însă, potrivit lui, sportul chinez nu și-a făcut încă revoluția și întotdeauna asociază succesul cu un antrenament necruțător, chiar excesiv.
"Ritmul este de cinci zile de antrenament, urmate de o zi de odihnă. Am avut un sportiv care nu mergea bine și vorbind cu el, ne-am dat seama că au trecut 14 luni consecutive de antrenament fără să plece acasă", a relatat campionul olimpic la tir cu pușca în 1996.
China nu este prima națiune gazdă care apelează la antrenori străini înaintea unei ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă, în tentativa de a ridica nivelul. Înainte de Soci 2014 și Pyeongchang 2018, Rusia și Coreea de Sud au mers și ele la națiunile de referință pentru a aduce antrenori în sporturile în care aceste două țări erau slabe sau inexistente și au angajat antrenori la prețuri exorbitante.
Rusia a mers chiar mai departe și l-a naturalizat pe sud-coreeanul Ahn Hyun-soo la short-track, care a devenit Viktor An, și pe americanul Vic Wild, la snowboard. Dar China privește însă și dincolo de aceste Jocurile Olimpice. "Ei chiar vor să se lanseze și în sporturile de iarnă. Ei sunt abia la început, dar există voință și bani", a avertizat Siboni.
Jocurile Olimpice de iarnă Beijing 2022 pot fi urmărite integral pe Eurosport Player, în perioada 2-20 februarie.
Beijing 2022
Biathlon Men's Mass Start 15 km - Beijing 2022 - Rezumate de la Olimpiadă
18/02/2022 LA 10:55
Beijing 2022
Momentul în care biatlonistul Johannes Thingnes Boe a intrat în istorie: 4 titluri la JO 2022!
18/02/2022 LA 09:56