Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

4 români au furat bicicletele lotului Italiei de ciclism pe velodrom! Prejudiciul e unul imens

Nicu Savin

Actualizat 29/10/2021 la 13:35 GMT+3

Lotul național al Italiei a participat săptămâna trecută la Campionatele Mondiale de ciclism pe velodrom de la Roubaix, dar rutierii din "Cizmă" au avut parte de o surpriză neplăcută, fiindu-le furate bicicletele în noaptea de joi spre vineri. La câteva zile distanță, autorii furtului au fost prinși, iar aceștia sunt 4 cetățeni români, acuzați și de alte infracțiuni.

Filippo Ganna, Simone Consonni, Liam Bertazzo e Jonathan Milan durante la prova dell'inseguimento su squadra - Mondiali di ciclismo su pista di Roubaix 2021

Credit imagine: Imago

Săptămâna trecută au avut loc Campionatele Mondiale de ciclism pe velodrom, competiție desfășurată în Franța, la Roubaix.
Cvartetul italian format din Filippo Ganna, Liam Bertazzo, Jonathan Milan și Simone Consonni s-a bucurat joi de victorie în proba de urmărire pe echipe, dar ce a urmat în noaptea următoare a șocat. Bicicletele celor 4, alături de alte 16 biciclete ale altor componenți ai lotului Italiei, au fost furate din autocarul parcat în fața hotelului din Lille unde era cazată întreaga delegație.
Valoarea totală a prejudiciului a fost una imensă, numai cele 4 biciclete ale campionilor mondiali de la urmărire valorând aproximativ 25.000 de € fiecare.
Citește și:

Hoții care i-au lăsat pe campionii mondiali fără biciclete sunt români

La o săptămână distanță de la nefericitul eveniment, infractorii au fost prinși. Aceștia sunt 4 cetățeni români din județul Vrancea, care sunt acuzați de multe foarte multe infracțiuni în țară și peste hotare.
"Astfel, la data de 23 octombrie 2021, inculpaţii au sustras sustras 22 de biciclete, aparţinând lotului naţional al Italiei de ciclism, ce participa la o competiție în Franța, cu o valoare a prejudiciului de aproximativ 600.000 euro. La data de 28 octombrie 2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea au efectuat un număr de 14 percheziții domiciliare pe raza judeţului Vrancea în urma cărora au fost identificate și ridicate 21 de biciclete dintre cele 22 sustrase de pe teritoriul Franței...
În cursul zilei de astăzi, cei 4 inculpați vor fi prezentați Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.", este o parte din comunicatul emis de DIICOT cu privire la acest subiect.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo