Pogacar simte "miros" de "canibal" în pluton! "Să câştigăm cât mai mult, până când Seixas ne va distruge pe toţi!"
Actualizat 27/04/2026 la 10:55 GMT+3
Avântul lui Paul Seixas "îi motivează pe toţi ceilalţi să continue să se perfecţioneze" şi "să câştige cât mai mult posibil până când francezul îi va distruge pe toţi", a spus Tadej Pogacar după victoria sa de duminică în cursa "monument" Liege-Bastogne-Liege, în care copilul minune francez l-a "impresionat".
Tadej Pogacar a câștigat Liege-Bastogne-Liege pentru a 4-a oară în carieră
Sursa video: Eurosport
Tadej Pogacar a câştigat, duminică, pentru a patra oară cursa Liege-Bastogne-Liege, cu un avans de 45 de secunde faţă de următorul clasat, francezul Paul Seixas, din nou remarcabil, la patru zile după victoria din Săgeata Valonă.
Anunţatul duel dintre fenomenul sloven (27 ani) şi talentatul ciclist francez (19 ani) a avut loc, iar rutierul de la Decathlon CMA CGM a cedat abia cu 14 kilometri înainte de final. Cei doi ciclişti au scăpat de adversari pe Cote de La Redoute, cu 34 de kilometri înainte de sosire, locul ales de Pogacar pentru a da atacul final, ca la ultimele două ediţii.
Cu acest succes, al treilea consecutiv, Pogacar îi egalează pe spaniolul Alejandro Valverde şi pe italianul Moreno Argentin, fiind la o victorie de recordul belgianului Eddy Merckcx. După victoriile din Milano-Sanremo şi Turul Flandrei, Pogacar câştigă al treilea ''monument'' al sezonului şi al 13-lea al carierei, la două săptămâni după ce s-a clasat pe locul secund în cursa Paris-Roubaix, devansat de belgianul Wout van Aert.
Pogacar, convins că Paul Seixas va domina autoritar ciclismul în viitor
Bucuria a fost mare pentru sloven, însă acesta e conştient pe deplin de valoarea lui Seixas, simțind parcă "mirosul" unui alt "canibal" care va domina plutonul profesionist în următorul deceniu.
"Să-l vezi pe Paul intrând într-un pluton atât de puternic la un nivel atât de înalt deja la 19 ani îi motivează pe toţi ceilalţi să continue să se perfecţioneze. Are doar 19 ani şi, în mod normal, corpul este la apogeu între 26 şi 30 de ani.
Vom continua să muncim din greu pentru a încerca să-l învingem în anii următori şi să câştigăm cât mai mult posibil... până când ne va distruge pe toţi!", a remarcat îngrijorat campionul mondial după ce a coborât de pe podium.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/04/26/image-33581e1d-d072-42c1-bdde-5375e27f0aba-85-2560-1440.jpeg)
Paul Seixas a rezistat eroic atacului dat de Pogacar pe Cote de la Redoute, în Liege-Bastogne-Liege
Sursa video: Eurosport
Paul Seixas a fost singurul ciclist care i-a rezistat lui "Pogi" când acesta din urmă a atacat pe Cote de La Redoute.
"În vârf, el m-a ajuns din urmă şi m-am gândit: 'Da, este cu adevărat impresionant'!'', a povestit liderul echipei UAE Team Emirates, care a trebuit să aştepte până la ultima dificultate a traseului, Roche-aux-Faucons, situată la 14 kilometri de linia de sosire, pentru a-l lăsa în urmă pe Seixas.
Clasat pe locul trei în cursă, belgianul Remco Evenepoel a fost, de asemenea, "impresionat" de fenomenul francez.
"Nici măcar nu mai este o surpriză", a spus dublul campion olimpic, care chiar cu o zi înainte îşi exprimase îndoielile cu privire la capacitatea lui Seixas de a gestiona o cursă de 260 de kilometri.
"Are doar 19 ani, Tadej şi cu mine probabil avem mai multă rezistenţă", a spus belgianul. Duminică, el a recunoscut superioritatea liderului Decathlon CMA CGM, "care (împreună cu Pogacar) a fost pur şi simplu prea rapid".
Pentru Pogacar urmează un cantonament la altitudine, înainte de a face trecerea de la clasice la tururile lungi. Evident, obiectivul lui primordial e în următoarele luni egalarea recordului de 5 victorii în Turul Franţei, acolo unde îl va întâlni din nou pe Paul Seixas. Francezul va fi în premieră în "Marea Buclă" şi probabil că e prematur să avem aşteptări mari de la el într-un tur de 3 săptămâni. Ca atare, specialiştii anticipează că singurul rival cu adevărat periculos pentru liderul UAE va fi Jonas Vingegaard, cu mențiunea că danezul dublu câştigător în Le Tour va veni obosit după Giro (competiţie care va începe vinerea viitoare, în Bulgaria, în direct pe Eurosport şi HBO Max).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo