Tadej Pogacar a scris istorie în Liege-Bastogne-Liege, după o cursă superbă! Paul Seixas, prestație excelentă
Publicat 26/04/2026 la 17:06 GMT+3
Tadej Pogacar a câștigat pentru a 4-a oară în carieră Liege-Bastogne-Liege, la capătul unei curse fascinante, în care puștiul Paul Seixas i-a rezistat până pe ultima cățărare. Slovenul a devenit al 4-lea om din istorie cu cel puțin 4 victorii în "La Doyenne" și primul după 39 de ani care se impune în 3 ediții consecutive.
Tadej Pogacar a câștigat Liege-Bastogne-Liege pentru a 4-a oară în carieră
Sursa video: Eurosport
Clasicele de primăvară s-au terminat astăzi, când a avut loc a 112-a ediție din Liege-Bastogne-Liege. De obicei, primii 100 de kilometri din acest gen de curse sunt liniștiți pentru favoriți, dar de această dată lucrurile nu au stat așa, iar asta a contribuit din plin la spectacol.
După doar doi killometri de la startul real, Ion Izagirre și Andrea Vendrame au căzut și s-a declanșat un mic haos în pluton. Un grup de peste 50 de rutieri și-au văzut de drum, iar în spate a durat mult până grupul s-a repus în mișcare. Printre oamenii din față s-a numărat și Remco Evenepoel, ceea ce a sunat alarma în taberele celor de la UAE și Decathlon, care mizau pe Tadej Pogacar și Paul Seixas pentru victorie. Totuși, urmărirea s-a format greu, iar grupul din față a ajuns să aibă un avans de peste 4 minute.
Cei de la UAE și-au dat seama că nu mai e de glumă și au venit la trenă, iar din acel moment a început o goană nebună după grupul fruntaș. În special datorită lui Tim Wellens, ecartul a scăzut kilometru după kilometru, iar după ce și Decathlon a tras la trenă grupul lui Remco a fost ajuns. Din acel moment mai erau aproximativ 95 de kilometri până la finish, deci suficient spațiu să aibă loc alte momente notabile.
Tadej Pogacar, a 4-a victorie a carierei în Liege-Bastogne-Liege! Slovenul, în istorie, după o luptă superbă cu Paul Seixas
Totuși, lucrurile au fost liniștite până la înlănțuirea ultimelor 3 cățărări din partea finală a traseului: Cote de la Redoute (1,6 km / 9,1%), Cote des Forges (1,3 km / 6,8%) și Cote de la Roche-aux-Faucons (1,3 km / 10,1%). Pe prima dintre ele, Tadej Pogacar a lansat un atac fulgerător și numai fenomenalul Paul Seixas i-a făcut față.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/04/26/image-33581e1d-d072-42c1-bdde-5375e27f0aba-85-2560-1440.jpeg)
Paul Seixas a rezistat eroic atacului dat de Pogacar pe Cote de la Redoute, în Liege-Bastogne-Liege
Sursa video: Eurosport
Deși suferea vizibil, francezul de 19 ani a rezistat în roata slovenului și cei doi s-au desprins repede de pluton, fiind deja clar că dintre ei se va alege învingătorul.
Pogacar și Seixas au trecut împreună și peste Cote des Forges, dar francezul nu a mai putut ține ritmul pe Cote de la Roche-aux-Faucons, unde Pogacar a atacat din nou și a reușit să se îndepărteze.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/04/26/image-3f987e55-1b95-4c21-ab5f-49a9fb516634-85-2560-1440.jpeg)
Momentul în care Tadej Pogacar l-a desprins pe Paul Seixas în Liege-Bastogne-Liege 2026
Sursa video: Eurosport
Liderul de la UAE a pus repede peste 30 de secunde între el și Seixas și a mers de unul singur până la final.
Pe locul 2 a încheiat bravul Paul Seixas, care la doar 19 ani a avut o prestație excelentă și a obținut primul podium al carierei într-o clasică "monument". Sprintul pentru locul 3 a fost câștigat de Remco Evenepoel.
Așadar, Tadej Pogacar a câștigat pentru a 4-a oară Liege-Bastogne-Liege, atingând noi borne extraordinare. Slovenul este abia al 4-lea om din istorie cu 4 succese în această cursă, după Moreno Argentin, Alejandro Valverde și Eddy Merkx, care e singurul cu 5 victorii. În mod normal, e doar o chestiune de timp până când legendarul ciclist belgian va fi egalat și depășit de "Noul Canibal", așa cum este poreclit Pogacar.
În același timp, Pogacar a devenit primul om după o pauză e 39 de ani care câștigă "La Doyenne" în 3 ani consecutivi. Ultimul care a realizat o asemenea performanță a fost Moreno Argentin (1985, 1986 și 1987). Pogacar și-a trecut în palmares al 13-lea "monument" (mai are 5 titluri în Lombardia, 3 în Turul Flandrei și unul în Milano - Sanremo), apropiindu-se la 6 lungimi de recordul all-time al lui Eddy Merkx. Slovenul a egalat totuși un record al "Canibalului", acela de a fi câștigat 7 "monumente" în tricoul de campion mondial.
Bilanțul lui Tadej Pogacar în acest an este unul de-a dreptul fabulos. A participat în doar cinci curse și a câștigat patru (Strade Bianche, Milano - Sanremo, Turul Flandrei și Liege-Bastogne-Liege), iar în Paris-Roubaix a terminat pe locul 2, fiind învins la sprint de Wout Van Aert.
După ce și-a umplut vitrina în sezonul de clasice, Pogacar privește acum spre Turul Franței. În pregătirea "Marii Bucle", rutierul de la UAE va participa în două curse pe etape: Turul Romandiei, care începe săptămâna viitoare, și Turul Elveției (începe pe 17 iunie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo