Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Strade Bianche 2024 | Cea mai lungă ediție a "celui de-al 6-lea monument" are un favorit cert: Tadej Pogacar

Nicu Savin

Publicat 01/03/2024 la 14:03 GMT+2

Strade Bianche este de la an la an o cursă tot mai spectaculoasă și apreciată în rândul fanilor și rutierilor, iar cea de-a 18-a ediție se anunță una deosebită. Organizatorii au operat modificări importante pe traseu, care vor face cursa mai grea decât de obicei. Tadej Pogacar este văzut mare favorit de către specialiști, dar slovenul va avea concurență serioasă.

Tom Pidcock, victorie fantastică în Strade Bianche! Britanicul a fost imperial în ultimii 50 de km

Strade Bianche este una dintre cele mai "tinere" curse din ciclismul mondial, dar clasica din Toscana a devenit într-un timp extrem de scurt o garanție a spectacolului și nu degeaba mulți specialiști și o numesc "al 6-lea monument". Deși aveau în portofoliu Il Lombardia, italienii au avut o idee genială pentru a "inventa" o clasică pentru sezonul de primăvară, ca un răspuns la celebrele întreceri pe pavate din Belgia sau Franța.
În Toscana nu există pavate, dar show-ul e asigurat de porțiunile de drum neasfaltat, așa-zisele sterate, care fac viața rutierilor un adevărat calvar. Dacă plouă, traseul devine un patinoar, iar dacă e vreme bună nori de praf acoperă plutonul și orice se poate întâmpla.
Cea de-a 18-a ediție din Strade Bianche se anunță una mai dificilă ca niciodată, asta după ce organizatorii au operat schimbări importante pe traseu. Pentru prima dată, rutierii vor avea de parcurs peste 200 de kilometri (215), iar numărul de sectoare de sterate va crește de la 11 la 15. În total, cicliștii vor rula 71,5 kilometri pe pietriș, față de 65 de kilometri în 2023.

Strade Bianche va avea un traseu mult mai dificil față de anii precedenți

Startul și sosirea vor avea loc la Siena, iar primele 9 sectoare de sterate vor fi exact aceleași ca în anii precedenți. Fiecare astfel de porțiune are povestea ei: unele sunt lungi și plate, altele mai scurte, dar în ascensiune, astfel că oriunde se pot face diferențe. Cursa nu se va câștiga în prima ei parte, dar cu siguranță se poate pierde pe orice sector de drum neasfaltat.
Un prim punct de cotitură ar putea avea loc după ceva mai mult de 100 de kilometri, când se succed două porțiuni de sterate foarte lungi: Lucignano d'Asso (11,9 kilometri) și Ponte d'Arbia (8 kilometri). De acolo, rutierii vor mai avea de parcurs 120 de kilometri până la finish. După o fază intermediară în care sportivii vor avea răgazul de a-și trage sufletul, vor urma alte două porțiuni de sterate foarte apropiate, notate cu 5 stele din cauza dificultății: San Martino din Grania și Monte Sante Marie.
Cu 55 de kilometri înainte de sosire se ajunge la tronsonul Monteaperti (600 de metri). Acesta este urmat de Strade di Colle Pinzuto (2,4 km) și Le Tolfe (1,1 km). Anul trecut, cicliștii au mers direct la Siena după ultimul sector, dar de data aceasta există o buclă suplimentară. Aceasta începe, aproape imediat după Le Tolfe, cu Strade del Castagno, care e o necunoscută pentru toată lumea (1,3 km). 14 kilometri mai târziu apare și Montechiaro (3,3 km), de asemenea un sector nou.
Rutierii vor avea de înfruntat din nou Strade di Colle Pinzuto și Le Tolfe, două porțiuni extenuante, deoarece panta medie ajunge să fie din două cifre. Cine va rezista până acolo își va putea face planurile pentru finish-ul din celebra Piazza del Campo, nu înainte de a parcurge "monstrul" Via Santa Caterina, unde panta maximă e de 16%.

Strade Bianche 2024 | Pogacar, mare favorit să câștige pentru a 2-a oară clasica din Toscana

În ceea ce privește principalii protagoniști, istoria ne-a învățat că nu prea e loc de surprize în Strade Bianche. În ultimii ani, numai rutieri world-class au reușit să câștige cursa din Toscana. Marii absenți vor fi Mathieu Van Der Poel, câștigător în 2021, și Wout Van Aert, câștigător în 2020, dar chiar și fără ei la start va fi o distribuție de gală.
Marele favorit este Tadej Pogacar, care a decis să-și înceapă sezonul în care merge în Giro și Turul Franței chiar în clasica din Italia. Slovenul adoră drumurile grele din Toscana, dovadă victoria superbă obținută în 2022. UAE îi pune la dispoziție o echipă puternică, Tim Wellens sau Marc Hirschi fiind principalii locotenenți, dar în același timp și opțiuni pentru victorie dacă lucrurile nu vor merge pentru lider. Pogacar a câștigat prima cursă a sezonului în ultimii 4 ani și cu siguranță își dorește să continue această serie, însă concurența e destul de serioasă.
Poate că principalul său contracandidat la victorie va fi Tom Pidcock, nimeni altul decât învingătorul de anul trecut. Rutierul de la Ineos a arătat o formă bună în Omloop Het, unde a terminat pe 8, iar tehnica sa ieșită din comun se pliază perfect cu drumurile dificile din Strade Brianche și asta ar putea face diferența în favoarea sa. O a doua opțiune pentru Ineos ar fi Daniel Martinez, care a avut un start de sezon excelent, câștigând două etape în Turul Algarve, și nu în fața oricui, ci a lui Remco Evenepoel.
Chiar dacă Van Aert a decis să sară peste Strade Bianche, Visma Lease a Bike se anunță o nucă tare. Formația olandeză va merge cu Attila Valter pentru victorie, dar oameni ca Sepp Kuss sau Christophe Laporte ar putea face surpriza în anumite împrejurări.
Un alt rutier cotat cu șanse la victorie este Matej Mohoric. Slovenul de la Bahrain are două clasări în top 10 în Strade Bianche și în calitate de campion mondial de gravel nu are cum să nu se simtă bine pe steratele din Italia.
Eetvelt Van Lennert sau Van Gils vor fi principalele guri de tun pentru cei de la Lotto Dstny, cei doi belgieni arătând o formă de invidiat în startul de sezon. O altă echipă care arată bine, cel puțin pe hârtie, este EF Education-EasyPost, care merge cu Richard Carapaz, Neilson Powless, Alberto Bettiol și Ben Healy, ultimul fiind cel mai îndreptățit să aspire la un succes. Soudal Quick-Step are în componență un fost câștigător, în persoana lui Julian Alaphilippe, dar francezul e departe de forma care l-a consacrat. Gianni Moscon sau Kasper Asgreen ar fi variantele alternative ale formației lui Lefevere, însă nici ei nu traversează o formă de invidiat.
Rămâne de văzut cine ca câștiga prima cursă cu adevărat importantă din 2024, dar e aproape sigur că spectacolul va fi la el acasă. Strade Bianche va avea loc sâmbătă, 2 martie, iar toată acțiunea va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport începând cu ora 15:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo