Zi superbă în Turul Franței, din toate punctele de vedere, în antiteză evidentă cu ceea ce s-a întâmplat ieri. Julain Alaphilippe a câștigat în sfârșit în 2020. După un 2019 de vis, în care a câștigat Fleche Wallone, Milano San Remo și două runde în Turul Franței (a păstrat tricoul galben până în etapa a 18-a), francezul de 28 de ani a avut o stagiune mai degrabă modestă. A pierdut la mustață Milano San Remo, în fața lui Wout Van Aert, dar acum are în sfârșit motive să zâmbească.

Francezul va îmbrăca de mâine tricoul galben, dar clasamentul general nu e un obiectiv, judecând după cum a gestionat finalul de rundă. Alaphilippe a preferat să se protejeze pentru sprint, nefiind interesat de distanța față de pluton, urmând a ținti în continuare victoriile de etapă.

Ciclism
Julian Alaphilippe, noul campion mondial! De 23 de ani Franța nu mai câștigase tricoul curcubeu
27/09/2020 LA 15:41

Succesul de azi e unul cu atât mai important pentru francez, cu cât el vine după o perioadă foarte grea, în care a trebuit să treacă peste decesul tatălui său, care îi era un adevărat mentor. De altfel, imediat după ce l-a învins pe Hirschi la sprint, rutierul din Hexagon a ridicat mâna spre cer, în memoria părintelui său.

"E o emoție foarte mare. Nu am avut vreo victorie în acest sezon, am trecut prin momente grele. Dedic acest succes tatălui meu, care a decedat, la el m-am gândit când am trecut linia de sosire. A fost un joc al nervilor pe final, dar Yates și Hirschi au colaborat. A fost foarte greu, pentru că a bătut vântul din față", a spus Alaphilippe la final.

Desfășurarea etapei a doua din Turul Franței

Peter Sagan și Lukas Pöstleberger, (Bora-Hansgrohe), Benoît Cosnefroy (AG2R-La Mondiale), Kasper Asgreen (Deceuninck-Quick Step), Toms Skujins (Trek-Segafredo), Anthony Perez (Cofidis), și Michael Gogl (NTT) au fost atacanții zilei, ei reușind să plece în evadare încă din primii kilometri ai cursei. Slovacul fost campion mondial avea un obiectiv clar - obținerea punctelor de la primul sprint intermediar -, dar Sagan a venit acolo abia pe doi, fiind depășit de Trentin, care imediat a abandonat evadarea, cu probleme mecanice.

UAE a tras tare în spate, asumându-și trena, astfel că evadarea nu avea foarte multe șanse, în condițiile în care nu s-a dus niciodată la mai mult de 3 minute și jumătate, iar în față urmau două cățărări de categoria întâi. În a doua parte a etapei, Education First - pentru Higuita - și Jumbo Visma au dus la rândul lor o trenă susținută, dar pe final olandezii au rămas descoperiți. George Bennett, care a căzut ieri rău, s-a resimțit, iar Tom Dumoulin a făcut cunoștință cu asfaltul, în ultima parte a rundei, după ce a fost acroșat de Kwiatkowski (Ineos).

Cu 15 kilometri înainte de final, pe ultima cățărare a zilei, una nerepertoriată, dar care a avut la final drept răsplată pentru cei care trec primii secundele de bonificație, Julian Alaphilippe a atacat. El a fost imediat urmat de Marc Hirschi (locul 3 în Clasica San Sebastian de anul trecut). Cu 12 kilometri până la finish, Adam Yates, sâcâit de probleme gastrice în Dauphine, care a declarat că vine în Le Tour doar pentru a câștiga etapele, a plecat și el din pluton și foarte rapid a făcut joncțiunea cu cei doi lideri. Mai mult, britanicul s-a luptat pentru secundele de bonificație din vârful cățărării (8), fiind urmat de Alaphilippe (5 secunde).

Pe final, cei trei s-au luptat pentru victorie, deși plutonul a venit foarte tare din urmă. Probabil, dacă mai erau 300 de metri, am fi asistat la un succes din pluton, dar așa bătălia s-a dat între Alaphilippe și Hirschi. Elvețianul s-a comportat admirabil, punându-i mari probleme unui rival cu sprint superior, dar în cele din urmă a trebuit să se recunoască învins. Alaphilippe a obținut astfel a cincea victorie de etapă în Turul Franței și a pus capăt unei perioade de secetă.

Turul Franței: Alaphilippe a câștigat etapa a doua

Clasamentul etapei a doua din Turul Franței

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(783x505:785x503)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/30/2874429.png

Clasamentul general în Turul Franței

https://imgresizer.eurosport.com/unsafe/0x0/filters:format(jpeg):focal(1412x493:1414x491)/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/30/2874430.png
Ciclism
Julian Alaphilippe pierde tricoul galben în Turul Franței din cauza unei penalizări de 20 de secunde
02/09/2020 LA 17:46
Tour de France
Primoz Roglic, victorie impresionantă în etapa a 4-a din Turul Franței
01/09/2020 LA 16:57