Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mihnea Harasim e unul dintre cei 3 români prezenți în Turul Turciei

Nicu Savin

Publicat 10/10/2023 la 10:27 GMT+3

Mihnea Alexandru Harasim e unul din românii ce participă cu brio in Turul Turciei. Constănțeanul de 19 ani, campion național la U 23, moștenește pasiunea tatălui dar rezultatele l-au propulsat mult înaintea acestuia. Anul trecut, ciclistul român era în top 15 mondial la juniori, o performanță uriașă pentru ciclismul din țara noastră.

Mihnea Harasim

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Cristian Cucolaş
Familia Harasim are ciclismul în sânge. Pasiunea e la cote extreme, mai ales că totul a pornit de la senior.
"Am început ca și copil cu o grămadă de sporturi. Chiar și fotbal am făcut, dar nu m-a prins! Iar cum tata a făcut ciclism în tinerețe am încercat și eu la un moment dat. Și uite așa, pe la 7-8 ani mă apucam de sportul ăsta pe 2 roți, iar timpul a dovedit că alegerea mea nu a fost una greșită", își începe mărturisirea Mihnea Harasim, unul din rutierii români participanți în Turul Turciei, alături de Emil Dima și Cătălin Buta.
La 11 ani distanță față de momentul de debut, adolescentul din Constanța a încheiat anul 2022 pe un loc fantastic la juniori, 15 în lume.
"Nu știu cum percep unii dar eu sunt mândru de munca mea. Am fost selectat la 14 ani într-o echipă de top din Belgia, care e pepinieră pentru echipele mari", explică Mihnea, care își aduce aminte zâmbind acum cum a început.
"Poate sună amunzat, dar eu până să îmi iau o cursieră m-am dat cu o bicicletă mountain bike pe șosea", povestește campionul național U 23.

Mihnea Harasim e unul dintre cei mai promițători tineri cicliști români

Mihnea e student la Universitatea Ovidiu din Constanța, la secția de sport, de fapt chiar singura pasiune. Chiar dacă momentul de glorie a fost la 14 ani, Mihnea e sigur că rezultatele mari vor mai urma pentru el.
"Atunci am fost ales de Cannibal Team din Belgia să concurez pentru ei. A fost o onoare pentru mine pentru că această echipă e o anticameră pentru una din echipele de top din cel mai important nivel. A fost o experiență foarte bună pentru mine și m-a ajutat mult să mă dezvolt. Sper ca rezultatele ce vor urma să depășească această reușită", a concluzionat Mihnea.
În primele două etape din Turul Turciei, Mihnea Harasim a terminat pe locurile 91 și 129. Trecerea de la juniori la seniori este foarte dificilă, dar Mihnea speră că va reuși să se impună ca o prezență constantă în plutonul profesionist. Românul a concurat în acest an pentru echipa continentală (Liga a 3-a) Sofer Savini Due OMZ. La campionatele naționale din acest an, Mihnea a terminat pe locul 7 cursa de șosea la seniori, dar la nivel U23 a luat aur pe șosea și argint la contratimp.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul Autorității pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo