Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tragedie în ciclism: Nicolas Portal a încetat din viață, la 40 de ani

Cristian Mihală

Actualizat 03/03/2020 la 21:16 GMT+2

Nicolas Portal, directorul sportiv al lui Team Ineos, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 40 de ani. Fostul ciclist a suferit un infarct, iar medicii nu au putut să îl salveze.

Vuelta Stage 12 : Nicolas Portal interview (FR)

Credit imagine: Eurosport

Veste teribilă în ciclism, acolo unul dintre cei mai apreciați directori sportivi și-a pierdut viața. Nicolas Portal a fost un ciclist francez care și-a început cariera la AG2R Prevoyance, ca neoprofesionist, rămânând la formația din Hexagon până în 2005. În timpul petrecut acolo, Portal a obținut și cea mai importantă victorie a carierei, o etapă în Turul Dauphine, în 2004.
Din 2005 s-a transferat la Caisse d'Epargne, unde a devenit unul dintre cei mai buni "gregario" din pluton. Acesta a fost și motivul pentru care Team Sky l-a adus în 2010, oficialii echipei britanice fiind impresionați de cât de dedicat e francezul în rolul de locotenent.
Interesant e că sezonul 2009 a fost ratat aproape complet de Portal, căruia medicii i-au descoperit probleme la inimă. Ulterior, după un tratament și o serie de teste, Portal a primit "verde" să poată concura din nou.
Totuși, după doar un sezon, Nicolas a ales să își încheie cariera, conștient că problemele de sănătate se pot agrava. El a rămas în stafful lui Sky (și, ulterior, la Ineos), ca director sportiv, contribuind din plin la cele 4 Tururi ale Franței ale lui Froome, dar și la victoriile din Marea Buclă a lui Geraint Thomas și Egan Bernal.
Din păcate problemele cu inima i-au pus capăt prematur vieții azi, după ce Portal a suferit un infarct, iar medicii nu au mai avut ce să facă decât să constate decesul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo