Rutierii vor pleca din Antwerp și vor parcurge 272,5 kilometri până la finish-ul din Oudenaarde. Pe traseu vor fi 18 cățărări, multe ditnre ele pe pavate, care îi vor stoarce de energie pe cicliști. Primii 100 de kilometri sunt relativ plați și probabil se va forma o evadare, dar apoi va începe greul. Vom avea pentru prima oară în istorie două cățărări legendare în succesiune, Oude Kwaremont și Paterberg. Ultimii 13 kilometri sunt plați, dar cu siguranță că se vor crea ecarturi uriașe între cicliști până la ultima ascensiune.
Vineri a nins în Belgia, motiv pentru care unele echipe nici nu au ieșit la recunoașterea traseului. Dacă vom avea parte de o vreme nefavorabilă duminică, mai mult ca sigur cursa va fi și mai selectivă decât e în mod normal.
https://i.eurosport.com/2021/09/30/3229240.jpg
Turul Italiei
Verdictul medicilor privind problema la ochi a lui Girmay, care a fost forţat să abandoneze Giro
ACUM O ORĂ

În absența lui Wout Van Aert, Mathieu Van der Poel se anunță marele favorit în Turul Flandrei

Unul dintre marile obiective ale lui Van Aert în acest sezon era Turul Flandrei, dar prezența lui e pusă sub semnul întrebării din cauza problemelor de sănătate. Câștigător în Omlop Het Nieuwsblad, rutierul lui Jumbo Visma a câștigat etapă în Paris - Nisa și clasamentul pe puncte, iar acum avea șansa istorică să fie primul care reușește dubla E3 - Turul Flandrei.
Doar că o problemă medicală pune serios în dubiu prezența lui la cursa de duminică, lucru recunoscut de Jumbo Visma.
"Din nefericire, Wout nu a făcut recunoașterea traseului cu noi azi (n.r. ieri). Nu se simte bine și a rămas acasă din acest motiv. Există o temere reală că va rata Turul Flandrei", a anunțat Grischa Niermann, directorul sportiv al olandezilor.
În eventuala lui absență, Jumbo se va baza pe Christophe Laporte (locul 2 în E3 și Gent-Wevelgem) și Tiesj Benoot (locul doi în Dwars door Vlaanderen), dar aceștia nu vor fi probabil adversari redutabili pentru Mathieu van der Poel.
Olandezul de la Alpecin Fenix a impresionat în Milano-San Remo (locul 3, în prima clasică monument a sezonului), când, deși nepregătit, a fost la un pas să câștige. În această săptămână nu a avut emoții în a câștiga Dwars door Vlaanderen, astfel că pare în forma potrivită pentru a-și trece în palmares al doilea Tur al Flandrei al carierei (după cel obținut în 2020).
Marele lui dezavantaj e că nu va avea vreun coechipier foarte puternic alături, dar olandezul de 27 de ani a arătat de atâtea ori că nu contează atât de mult pe sprijinul colegilor, fiind capabil să ia roți, să se descurce de unul singur și, cel mai important, să atace. Și o face incredibil, mai ales pe ascensiunile scurte, pe pavate, așa cum avem în Turul Flandrei.
Principalii rivali ai lui MVDP, dacă Van Aert nu se recuperează, vor fi "lupii de la Quick-Step", în frunte cu danezul Kasper Asgreen, câștigătorul de anul trecut al cursei. Belgienii se simt ca peștele în apă pe pavate și au mai multe cărți de jucat, Yves Lampaert, Zdenek Stybar sau Florian Senechal putând duce la bun sfârșit atacuri date foarte devreme.
Alți rutieri care visează la o victorie duminică sunt Michael Matthews (Bike-Exchange), Thomas Pidcock (Ineos) sau chiar Stefan Kung, un contratimpist excelent care a demonstrat că se descurcă foarte bine pe pavate, dar și pe cățărările explozive.
https://i.eurosport.com/2022/03/08/3333721.jpg

La ce să ne așteptăm de la Tadej Pogacar în Turul Flandrei?

Tadej Pogacar este de departe cel mai în vogă ciclist din lume în acest moment. Faptul că poate câștiga aproape orice gen de cursă îl face pe sloven un rutier special. În această săptămână el va participa în premieră în Turul Flandrei, dar a recunoscut că nu are așteptări prea mari, clasicele pe pavate din Belgia fiind un teritoriu necunoscut pentru el.
Anul trecut, Pogacar a câștigat Liege - Bastogne - Liege și Il Lombardia, două dintre cele 5 clasice monument din ciclismul mondial. În startul acestui sezon s-a impus și în Strade Bianche, o cursă care și-a câștigat statutul neoficial de al 6-lea monument.
Slovenul a fost și în Milano - Sanremo, unde a terminat pe locul 5. Acum, omul numărul unu de la UAE va experimenta clasicele pe pavate din Belgia, un teritoriu total necunoscut pentru el. A luat contact cu drumurile infernale din Flandra miercuri, în Dwars door Vlaanderen, unde nu s-a temut să atace, cu 65 de kilometri înainte de final, iar duminică va fi la start la cursa supremă din această perioadă, Turul Flandrei.
"Am așteptat cu nerăbdare să vin în Flandra. Pasiunea pentru ciclism a oamenilor de aici și istoria acestor curse sunt unice și vreau să fac parte din asta. La ce mă pot aștepta? Suntem într-o poziție bună și sperăm că putem juca un rol principal.
Știu, de asemenea, că aceste curse flamande sunt foarte diferite de altele. Vreau să las totul să vină de la sine și să mă distrez cât mai mult. Alerg un pic în necunoscut, dar sunt oameni în jurul meu care știu ce urmează. În am pe Matteo Trentin în echipă și el cunoaște aceste tipuri de curse.", a spus Pogacar, citat de sporza.be.
În teorie, Pogacar nu pleacă printre marii favoriți, dar nu ar surprinde pe nimeni dacă tânărul sloven va face o nouă cursă de excepție, în care să se impună. Problema e că ar trebui să ajungă la final singur sau într-un grup restrâns, din care să nu facă parte rutieri ca Van der Poel, Senechal, Laporte sau Matthews, toți superiori la sprint, pe hârtie. După o cursă grea, de peste 270 de kilometri, raportul de forțe s-ar putea schimba totuși, astfel că nu putem exclude nimic când e vorba de "canibalul" Tadej.

Israel Premier Tech nu vine în Turul Flandrei

Echipa Israel Premier Tech a declarat forfait pentru cea de-a 106-a ediţie a cursei cicliste Turul Flandrei, programată duminică pe distanţa de 206 km, între Anvers şi Oudenaarde, din cauza unui efectiv diminuat de cazuri de Covid-19, îmbolnăviri şi accidentări.
Un al doilea caz de Covid-19 a fost confirmat joi în lotul prezent în Belgia pentru cursele din Flandra (Belgia), a precizat formaţia israeliană.
Israel PT a obţinut o derogare pentru a lua startul în cursa "A Travers la Flandre", miercuri, cu patru zile înainte de Turul Flandrei, cu doar trei rutieri (Hugo Houle, Sep Vanmarcke, Raj Jones), în timp ce alţi doi (Jenthe Biermans, Guillaume Boivin) s-au îmbolnăvit în noaptea precedentă.
Ultimii câștigători ai Turului Flandrei
  • 2021 - Kasper Asgren
  • 2020 - Mathieu van der Poel
  • 2019 - Alberto Bettiol
  • 2018 - Niki Terprstra
  • 2017 - Philippe Gilbert
  • 2016 - Peter Sagan
  • 2015 - Alexander Kristoff
  • 2014 - Fabian Cancellara
  • 2013 - Fabian Cancellara
  • 2012 - Tom Boonen
  • 2011 - Nick Nuyens
Rutierii cu cele mai multe victorii în Turul Flandrei
  • Achiel Buysse (1940, 1941, 1943)
  • Fiorenzo Magni (1949, 1950, 1951)
  • Eric Leman (1970, 1972, 1973)
  • Johan Museeuw (1993, 1995, 1998)
  • Tom Boonen (2005, 2006, 2012)
  • Fabian Cancellara (2010, 2013, 2014)
Ciclism
Jaime Restrepo, executat în stil mafiot pe străzile din Columbia
ACUM 3 ORE
Turul Italiei
Își bate joc Bora de șansele lui Jai Hindley la tricoul roz?
ACUM 3 ORE