Ce nebunie pregătește UAE pentru Turul Franței! Așa vor să pună capăt supremației Visma
Publicat 20/12/2023 la 08:27 GMT+2
UAE pregătește o echipă stelară pentru Turul Franței 2024, care să reușească să pună capăt supremației Jumbo în marile tururi. Chiar dacă Pogacar va merge și în Giro, în Marea Buclă slovenul va avea parte de o formație fantastică.
Tadej Pogacar, Jonas Vingegaard
Credit imagine: Getty Images
Pogacar a surprins cu anunțul participării în Giro, dar obiectivul principal pentru sezonul viitor va rămâne Turul Franței. Dublu câștigător al tricoului galben, slovenul a fost învins în ultimii doi ani de Jonas Vingegaard, care e avantajat fără îndoială și în 2024. Nu doar ca urmare a faptului că Tadej va fi obosit după Turul Italiei, dar și prin prisma profilului ultimei săptămâni, care include ascensiuni lungi, la altitudine.
Chiar și așa, după un 2023 în care Jumbo-Visma a câștigat toate marile tururi (Roglic - Giro, Vingegaard - Turul Franței și Kuss - Vuelta), UAE pregătește revanșa. Astfel, formația lui Pogacar va alinia o formație stelară, în care 4 oameni au șanse mari să termine în primii 10. "Pogi" îi va avea la susținere în primul rând pe Ayuso, Adam Yates și Joao Almedia, toți cu rezultate excepționale în cursele de trei săptămâni. În fapt, e o replică la ceea ce a făcut Visma în Vuelta, unde a mers cu Roglic, Vingegaard și Kuss, acaparând întregul podium.
Evident, în Turul Franței nu se va pune problema unui podium 100% UAE, dar e limpede că formația lui Pogacar vine cu ambiții mari, chiar dacă Tadej merge și în Turul Italiei.
Echipa anticipată a lui UAE pentru Turul Franței
În schimb, în Giro, Pogacar va beneficia de un ajutor ceva mai modest, dacă se poate spune așa, în contextul în care Rafal Majka și Jay Vine îi vor fi locotenenți.
2024 va fi un an extrem de aglomerat pentru Pogacar, care va renunța la clasicele pe pavate, deși era printre marii favoriți în Turul Flandrei, "monument" pe care l-a câștigat în 2023. Slovenul nu va lipsi însă în Liege-Bastogne-Liege, primul "monument" cucerit în carieră, acum 2 ani, dar care i-a oferit momente de coșmar în acest sezon. Liderul UAE a căsut în clasica din Ardeni și ulterior a fost operat la mână, pregătirea pentru Turul Franței, unde nu i-a putut face față lui Vingegaard, fiind serios afectată.
Pogacar: "Am visat mereu să particip la Giro"
Tadej a mărturisit de mai multe ori în trecut că vrea să facă dubla "Giro-Le Tour", dar puțini anticipau că acest obiectiv va fi unul fezabil în 2024, an olimpic, în care programul este compactat.
Slovenul visează să fie primul om după Pantani, în 1998, care reușește să câștige primele două mari tururi din an și a explicat cât de mult își dorea să participe în Turul Italiei.
"Am vrut mereu să particip în Giro. E una din cursele mele favorite, asta și pentru că vorbim de o țară care se află atât de aproape de Slovenia. Ca și copil, iubeam să urmăresc Turul Italiei și chiar am mers la câteva etape, pentru a-i urmări pe cicliști.
Una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din ciclism țin de Giro, am fost pe traseu în etapa câștigată de Luka Mezgec la Trieste (n.r. runda a 14-a din Turul Italiei 2014). E un moment pe care nu o să îl uit vreodată.
Am visat mereu să fiu prezent în Giro, dar până acum nu a fost posibil. Nu mai sunt atât de tânăr și cred că organismul meu poate să suporte participarea la două Mari Tururi la rând. Probabil că în anii anteriori ar fi fost prea mult, dar e timpul pentru o nouă provocare în carieră", a spus Pogacar, citat de Cycling News.
Înaintea regretatului Marco Pantani, doar alți 5 rutieri au reușit să se impună în Giro și Le Tour (Fausto Coppi (de două ori), Jacques Anquetil (o dată), Eddy Merckx (de două ori), Bernard Hinault (de două ori) și Miguel Indurain (de două ori).
Dintre marii oameni de general, singurul confirmat pentru Giro în acest moment este Geraint Thomas (Ineos Grenadiers), astfel că Pogacar nu ar trebui să aibă mari emoții să obțină tricoul roz, la capătul celor 3 săptămâni de cursă. În Turul Franței, lupta se anunță mult mai echilibrată, cu Jonas Vingegaard (Visma), Remco Evenepoel (Soudal-Quick Step) și Primoz Roglic (Bora) stabilindu-și Marea Buclă drept marele obiectiv al sezonului. După 3 săptămâni în Turul Italiei, rămâne de văzut cât de proaspăt va fi Pogi pentru a concura cu șanse în Turul Franței. De notat că în Giro și-au mai confirmat prezența Wout Van Aert (și el la prima prezență aici, unde va încerca generalul), dar și Nairo Quintana (Movistar) și Eddie Dunbar (Jayco-AlUla). Totuși, în mod normal, niciunul nu ar trebui să fie un adversar pe măsura lui Tadej, care poate pune în fața oricăruia dintre aceștia minute, în etapele montane.
Giro 2024 se dispută în perioada 4 - 26 mai, pentru ca la ceva mai mult de o lună distanță de la terminarea Turului Italiei să avem startul în Le Tour (29 iunie - 21 iulie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo