Mathieu van der Poel, învingător în etapa a 9-a a Turului Franţei
Ciclistul olandez Mathieu van der Poel a câştigat etapa a 9-a a Turului Franţei, desfăşurată duminică între Malemort şi Ussel, obţinând cu această ocazie a treia victorie din cariera sa în această cursă, informează EFE.
Mathieu van der Poel, învingător în etapa a 9-a a Turului Franţei.
Credit imagine: Getty Images
Etapa a fost redusă de la 185 km la 154,6 km, din cauza valului de căldură care s-a abătut asupra departamentului Correze.
Van der Poel (31 ani), component al echipei Alpecin, a fost cronometrat în 3h 27 min 51 sec, impunându-se la sprint în faţa norvegianului Tobias Johannessen, colegul său de evadare, alături de britanicul Tom Pidcock şi francezul Alex Baudin, care au trecut linia de sosire în spatele celor doi.
Înaintea primei zile de repaus, slovenul Tadej Pogacar (UAE Emirates) rămâne în posesia tricoului galben, cu un avans de 2 min 42 sec faţă de danezul Jonas Vingegaard (Visma), după ce ambii au sosit într-un pluton de 40 de ciclişti, la şase secunde de învingător.
Cursa din Hexagon va continua marţi, de Ziua Naţională a a Franţei, cu etapa a 10-a, între Aurillac şi Le Lioran (166,6 km).

Sursa: Agerpres.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)