Etapa de astăzi a fost una controlată de cei de la Bora, care au impus o trenă draconică încă de la început, iar majoritatea sprinterilor au rămas în urmă. Pe lângă munca celor de la Bora din prima parte a etapei, a mai avut loc o accelerare (a celor de la Ineos în special) cu 30 de kilometri înainte de final pe fondul vântului lateral, ceea ce a făcut ca la finish să se ajungă într-un grup restrâns.

Arrival / Wout Van Aert of Belgium and Team Jumbo - Visma / Celebration / during the 107th Tour de France 2020, Stage 7 a 168km stage from Millau to Lavaur / #TDF2020 / @LeTour / on September 04, 2020 in Lavaur, France

Credit imagine: Getty Images

Wout Van Aert, imperial la sprint

Ciclism
Julian Alaphilippe, campion mondial și în 2021! Francezul și-a surclasat rivalii, în Flandra
ACUM 17 ORE
Julian Alaphilippe a declanșat primul sprintul, dar nu a putut rămâne în frunte. Edvald Boasson Hagen (NTT Pro Cycling) părea că va trece primul linia de sosire, dar Wout Van Aert a venit excelent din spate și a câștigat etapa cu aproape o biciletă avans. Van Aert este la a 2-a victorie din această ediție a Turului Franței, după cea din etapa a 5-a.
Din cauza ruperii de ritm în momentul în care mai erau 30 de kilometri până la final, mai mulți oameni de clasament general au pierdut timp în etapa de astăzi. Cei mai importanți dintre aceștia sunt Mikel Landa (Bahrain McLaren), Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), Bauke Mollema (Trek Segafredo), Richard Carapaz (Ineos) și Richie Porte (Trek Segafredo).
După etapa de astăzi, Adam Yates (Mitchelton Scott) rămâne lider în clasamentul general, în timp ce Sam Bennett a pierdut tricoul verde în dauna lui Peter Sagan, care la finish a avut o problemă tehnică și a luat mai puține puncte decât și-ar fi dorit. De asemenea, după ce Tadej Pogacar a pierdut timp, tricoul alb, rezervat celul mai bun tânăr rutier, va fi purtat de mâine de Egan Bernal.
Mâine, Turul Franței 2020 ajunge în Pirinei. Etapa a 8-a are doar 140 de kilometri, dar pe traseu sunt 3 cățărări repertoriate: Col de Mente (6,9 km/8,1%), Port de Bales (11,7 km/7,7%) și Col de Pyresourde (9,7 km/7,8%).

Bora Hansgrohe a avut o tactică excelentă în etapa a 7-a din Turul Franței 2020

Credit imagine: Getty Images

Desfășurarea etapei a 7-a din Turul Franței 2020

Etapa de astăzi a dat peste cap toate calculele specialiștilor. Imediat după startul real, Benoit Cosnefroy (AG2R La Mondial), liderul din clasamentul cățărătorilor a atacat, cu scopul de a lua punctele din vârful cățărării Luzencon (3,1 km, cu 6,1% pantă medie). În pluton, Bora Hansgrohe a început să ducă o trenă draconică, iar ritmul impus i-a lăsat repde în urmă pe rutieri ca Alexander Kristoff, Caleb Ewan, Cees Bol sau Giacomo Nizzolo, posibili candidați la victorie în etapa de azi.
Plutonul l-a ajuns pe Cosnefroy aproape de vârful cățărării Luzencon, dar acesta a fost lăsat de cei de la Bora să treacă primul pentru a lua punctele pentru clasamentul celui mai bun cățărător. În spate, plutonul s-a împărțit în mai multe grupulețe, care începeau să piardă timp. Într-unul dintre aceste grupulețe a rămas și Sam Bennett, deținătorul tricoului verde, astfel că cei de la Bora au accelerat și mai tare, pentru ca Peter Sagan să treacă printre primii la sprintul intermediar.
Acest lucru s-a și întâmplat, iar Sagan a fost al 2-lea fiind învins la sprint de Mateo Trentin (CCC). Chiar și așa, cele 17 puncte luate de slovac au fost suficiente pentru a redeveni lider în clasamentul pe puncte, deoarece Sam Bennett era mult în spate și nu a luat nici un punct astăzi.
Cei de la Bora au continuat să ducă trena în continuare, distanțând și mai mult grupurile din spate, unde se aflau cei mai mulți sprinteri. Cu 95 de kilometri înainte de final Thomas De Gendt (Lotto Soudal) a declanșat un atac la care nimeni nu a ripostat, astfel că belgianul a pus un avans de un minut între el și urmăritori.
După o perioadă de indecizie, plutonul s-a organizat și l-a prins din urmă pe De Gendt când mai erau 35 de kilometri de parcurs, în special datorită trenei duse de B&B Hotels, care sperau la o victorie la sprint a lui Bryan Coquard.
Când mai erau 30 de kilometri din cursă, Julian Alaphilippe și rutierii de la Ineos Grenadiers au încercat să profite de vântul lateral și au accelerat, rupând plutonul în 3 grupuri. Vântul lateral a continuat să bată, iar avantajul primului grup a crescut treptat și în doar 10 kilometri liderii aveau un avans de un minut. Cei mai importanți oameni de general care au rămas în spate au fost Mikel Landa (Bahrain McLaren), Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), Bauke Mollema (Trek Segafredo) și Richie Porte (Trek Segafredo). Richard Carapaz (Ineos) a rămas și el în urmă, probabil din cauza unei probleme tehnice, iar coechipierul său Nicolas Castroviejo a rămas în urmă pentru a-l readuce în pluton, dar nu a reușit acest lucru.
Avansul grupului din față era mai mare de un minut când mai erau 10 kilometri și rutierii din frunte începeau pregătirile pentru un sprint din acest grup redus. Viteza mare cu care s-a mers în față nu a permis nici un fel de atac pentru victorie, astfel că s-a ajuns la sprint, unde Wout Van Aert s-a impus impresionant, învingându-l pe Edvald Boasson Hagen (NTT Pro Cycling) și pe Bryan Coquard (B&B Hotels).
Clasamentul etapei a 7-a din Turul Franței 2020
https://i.eurosport.com/2020/09/04/2879582.jpg
Clasamentul general în Turul Franței după etapa a 7-a
https://i.eurosport.com/2020/09/04/2879587.jpg
Ciclism
Campionatele Mondiale de Ciclism: favoriții în cursa de șosea. Cine îl oprește pe Wout Van Aert?
24/09/2021 LA 11:46
Ciclism
Filippo Ganna și-a apărat titlul mondial la contratimp! Italianul l-a învins greu pe Wout Van Aert
19/09/2021 LA 15:09