Dublă reușită de McLaren în cursa de sprint! Lando Norris a încheiat pe prima poziție

Lando Norris a reușit să câștige cursa de sprint de la Miami, fiind urmat de coechipierul său, Oscar Piastri. Leclerc a completat podiumul, în vreme ce piloții de la Mercedes s-au clasat pe ultimele două poziții din top 5. Totuși, Antonelli, deși s-a aflat pe patru, a primit o penalizare de cinci secunde, coborând pe șase. Astfel, Verstappen a obținut poziția a 5-a.

Lando Norris

Credit imagine: Getty Images

Ședința de calificări a fost dominată neașteptat de McLaren, formația care pare să fi folosit cel mai bine perioada de o lună de pauză pentru a-și dezvolta mașina. Campionul mondial Lando Norris a fost cel mai rapid în Q3, cu timpul de 1:27.869, urmat de Kimi Antonelli și Oscar Piastri. Leclerc a plecat de pe locul al patrulea în cursa de astăzi, iar Verstappen a închis topul 5.
La startul probei de sprint de astăzi au luat startul doar 20 de piloți. În drumul spre grila de start, mașina lui Hulkenberg a început să scoată fum și flăcări. El a parcat monopostul și a ieșit rapid din el. Ulterior, Allan McNish, directorul celor de la Audi, a explicat că a existat o anomalie cu mașina înainte de start, însă s-a crezut că problema a fost rezolvată la garaj. Deocamdată nu este clar dacă Hulkenberg va putea evolua în calificările pentru cursa principală, care vor avea loc în această seară.
  • În plus, Arvid Lindblad nu a putut concura din cauza unei probleme de ordin tehnic.

McLaren a dominat cursa de sprint

În startul cursei de sprint, Antonelli a căzut două poziții fiind întrecut de Piastri și Leclerc. Astfel, McLaren ajungea să aibă mașinile pe primele două poziții. Cei doi au reușit să își mențină locurile, iar podiumul a fost completat de Leclerc.
Mercedes a avut mașinile pe pozițiile patru (Antonelli) și cinci (Russell). Verstappen a încheiat pe locul al șaselea, iar Hamilton pe șapte. Totuși, Antonelli a fost retrogradat pe poziția a șasea după sfârșitul cursei, fiind penalizat cu cinci secunde pentru că a depășit limitele pistei. Astfel, Russell și Verstappen au urcat câte un loc.
Grație succesului, Norris a primit opt puncte, ajungând la un total de 33 și ocupă locul al cincilea în ierarhia mondială. Antonelli are acum 75 de puncte, fiind urmat de coechipierul său de la Mercedes, George Russell, cu 68. În top 5 se mai regăsesc reprezentanții Ferrari, Charles Leclerc (55) și Lewis Hamilton (43).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo