Max Verstappen a reacționat la zvonurile care îl dau plecat de la Red Bull! Gestul ironic al olandezului

Max Verstappen a susținut astăzi conferința de presă premergătoare Marelui Premiu al Arabiei Saudite și a comentat zvonurile tot mai dese care îl dau plecat de la Red Bull la finalul acestui sezon. Când un jurnalist l-a întrebat dacă Ferrari ar fi o variantă pentru el, olandezul a izbucnit într-un râs ironic, adăugând apoi că nu se gândește decât la ceea ce are de făcut în acest sezon.

Max Verstappen

Credit imagine: Getty Images

Max Verstappen a câștigat 4 titluri mondiale la rând în Formula 1 și speră să-l obțină pe al 5-lea, dar misiunea sa va fi extrem de dificilă. Olandezul a câștigat la Suzuka în acest an, dar e clar că nu mai are cea mai bună mașină din grilă, cum a fost cazul în 2022, 2023 și în prima parte din 2024. Ca atare, șansele sale în lupta cu Lando Norris și Oscar Piastri sunt destul de mici, mai ales că nu se anticipează o reducere a ecartului dintre Red Bull și McLaren în viitorul apropiat.
În acest context, zvonurile despre o eventuală plecare a lui Verstappen de la Red Bull s-au succedat cu repeziciune în ultimele zile. Gazzetta delo Sport a scris astăzi că olandezul e tot mai decis să facă o schimbare în cariera sa în 2026, deoarece este nemulțumit de lipsa de performanță a monopostului pe care îl are la dispoziție, dar și pentru că ar avea o relație tot mai rece cu directorul echipei, Christian Horner.

Max Verstappen, lăsat rece de zvonurile conform cărora va pleca de la Red Bull la finalul sezonului

La câteva ore distanță de la știrea prestigioasei publicații italiene, Verstappen a susținut conferința de presă de dinaintea Marelui Premiu al Arabiei Saudite și evident că majoritatea întrebărilor au fost legate de viitorul său. Cvadruplul campion mondial a fost la fel de secretos ca întotdeauna și chiar a izbucnit într-un râs ironic atunci când un jurnalist a sugerat că dacă se tot vorbește de o plecare a sa la Mercedes sau Aston Martin, de ce nu ar fi și Ferrari o variantă.
"Nu știu, sunt mulți oameni care vorbesc despre viitorul meu, mulți oameni în afară de mine. Vreau doar să mă concentrez pe îmbunătățirea mașinii mele, să lucrez cu echipa mea și la asta mă gândesc. Sunt foarte relaxat.", a spus Verstappen.
În urmă cu câteva săptămâni, Helmut Marko a recunoscut că Red Bull riscă să-l piardă pe Verstappen dacă nu va crea o mașină foarte competitivă. Olandezul a spus că nu știe la ce s-a referit oficialul echipei sale, cu care are o relație excelentă, și a schimbat repede subiectul.
"Nu știu. Încă lucrez și încerc să îmbunătățesc mașina în comparație cu ceea ce am văzut în Bahrain. Nu a fost un week-end bun și toți am fost puțin dezamăgiți, dar vom continua să ne îmbunătățim și să aducem idei noi. Așa îmi petrec săptămânile. Și sunt concentrat doar să conduc și să nu mă gândesc la altceva.", a afirmat Max.
După primele Grand Prix-uri din 2025, Max Verstappen e pe locul 3 în clasamentul piloților, cu 69 de puncte, în spatele celor doi piloți McLaren: Lando Norris (69 de puncte) și Oscar Piastri (74 de puncte). Olandezul va încerca să se apropie de rivalii săi la Marele Premiu al Arabiei Saudite, de unde are amintiri minunate, el câștigând în 2022 și 2024.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo