Max Verstappen, ca şi plecat de la Red Bull? "Ofertă pe care nu o poate refuza"
Publicat 15/04/2025 la 14:36 GMT+3
Zvonurile privind o posibilă despărţire a lui Max Verstappen de Red Bull se înmulțesc, Juan Pablo Montoya, fostul mare pilot columbian, susținând că Aston Martin e gata să îi facă o ofertă de nerefuzat.
Max Verstappen
Credit imagine: Getty Images
Max Verstappen are contract cu Red Bull până în 2028, dar, așa cum Helmut Marko a confirmat deja, piloţii echipei au clauze de performanţă, care le permit să plece la alte formaţii, dacă nu sunt întrunite anumite aşteptări.
Nemulțumirile cvadruplului campion mondial faţă de actualul monopost sunt enorme şi toţi mai mulţi îl văd părăsind echipa care l-a făcut mare pentru Aston Martin. Acolo, el va beneficia de creditul total al lui Adrian Newey, fostul "guru" în designul mașinilor Red Bull, care a ales deja să se alăture proiectului britanic.
Din 2026, Honda va stopa colaborarea cu Red Bull, urmând să îi ofere un nou motor lui Aston Martin, un nou motiv pentru care pilotul batav e tentat să schimbe taberele. Informaţia a fost confirmată de Juan Pablo Montoya, fostul mare pilot columbian care a obţinut 7 victorii în Formula 1 la bordul monoposturilor Williams şi McLaren. Sud-americanul are încă relaţii la cel mai înalt nivel în rândul multor echipe şi a dezvăluit că Aston Martin îi pregăteşte un salariu uriaş lui Max (acesta câştigă în prezent 65 de milioane de dolari/an la Red Bull).
"Cred că Max va primi o ofertă pe care nu o poate refuza de la Aston Martin. Poate că îi va mai da lui Red Bull o şansă, dar pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie ca urgent toţi să tragă în aceeaşi direcţie.
Adrian va face o treabă bună la Aston Martin, dar rămâne de văzut dacă asta se va întâmpla de sezonul viitor. Cu siguranţă că echipa va fi mai bună decât este acum, însă nu ştim dacă îi va permite lui Max să câştige curse.
Poate că Max va începe sezonul 2026 la bordul Red Bull, dar nu m-ar surprinde deloc ca după câteva curse, dacă lucrurile nu sunt pe placul lui, să plece la Aston Martin. Dacă aş fi în locul lui, eu aş pleca. Acolo ar avea garanţia sprijinului total de la Adrian şi Honda", a explicat Montoya.
Ralf Schumacher a vorbit primul despre iminenţa plecării lui Max Verstappen la Aston Martin
În contextul unui debut dificil de sezon, în care echipa austriacă nu mai reuşeşte să-i pună la dispoziție o mașină care să-i permită să se lupte pentru titlu, Verstappen e tot mai tentat să părăsească formaţia Red Bull.
Primul care a spus-o public a fost Ralf Schumacher, care a anunţat după cursa din Bahrain că olandezul ar putea să meargă la Aston Martin. Germanul a dezvăluit totodată că decizia ar putea fi luată foarte curând, chiar luna viitoare, dacă cei de la Red Bull nu reușesc să facă unele îmbunătățiri până la Marele Premiu din Emilia-Romagna.
"Sunt sigur că, dacă îmbunătățirile aduse mașinii Red Bull nu vor da rezultate până la Imola, iar noul sistem de propulsie pentru 2026 nu se va dovedi suficient de bun, atunci Max Verstappen va părăsi echipa.
Vedeți diferența pe care o face el pe pistă. Fiecare echipă din Formula 1 își dorește un pilot ca el. La Aston Martin, Max ar avea parte de o provocare mai mare.
Îl cunoaște foarte bine pe Newey, are o relație solidă cu Honda, iar echipa beneficiază de o nouă bază tehnologică, proiectul are viitor", a declarat Ralf Schumacher, conform presei din Germania.
De notat că în ultimele zile s-a scris intens în presa din vest despre posibilitatea ca Max Verstappen să ajungă la Aston Martin alături de Helmut Marko, eminenţa cenuşie de la Red Bull, dar acesta din urmă a negat categoric că va părăsi formaţia austriacă la capătul acestui sezon.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo