Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lewis Hamilton, strigăt disperat către oficialii Mercedes, înainte de Miami GP! "Ultima cursă în care țin capul plecat"

Dani Morar

Publicat 06/05/2023 la 14:53 GMT+3

Lewis Hamilton, septuplul campion mondial din Formula 1, nu mai are răbdare cu cei de la Mercedes. Pilotul britanic nu se poate duela cu cei de la Red Bull din cauza monopostului mai puțin performant, însă echipa sa promite că va aduce îmbunătățiri semnificative peste doar două săptămâni.

Prezentarea Marelui Premiu de la Miami 2023

Lewis Hamilton a tras un nou semnal de alarmă înainte de Grand Prix-ul din Miami. Pilotul de la Mercedes este nemulțumit de performanțele monopostului său, fiindu-i imposibil să se întreacă cu Max Verstappen sau Sergio Perez, cei doi coechipieri de la Red Bull. Organizatorii din America au pregătit un adevărat spectacol, oferindu-le piloților și fanilor cele mai bune condiții de cursă.
Toto Wolff a promis că mașina Mercedes va avea parte de îmbunătățiri semnificative la jumătatea lunii mai. Echipa va dezvălui schimbări majore înainte de întrecerea de pe circuitul Emilia-Romagna, din Italia, care va fi în weekendul 19-21 mai. Hamilton a avertizat că în Miami este ultima cursă în care va ține capul plecat, așteptând schimbările promise cât mai repede.
"Este o lovitură pentru noi și e dificil în unele momente. Avem nevoie disperată de aceste îmbunătățiri. Trebuie să ținem capul plecat și în această cursă, dar sper că la următoarea cursă o vom lua pe un nou drum.
Se întâmplă la fel în fiecare weekend. Suntem cu o secundă în urmă. Miami este un loc numai bun, dar nu suntem destul de rapizi și cred că ne vom chinui. Prima sesiune de antrenamente a arătat bine, iar în a doua ne-am arătat și mai mult colții.
Rămân încrezător că vom avea o mașină mai bună. Anul trecut a fost unul oscilant, dar am senzația că pilotez același monopost", a declarat Hamilton la conferința de presă.
Citește și:

Lewis Hamilton, cu aproape o secundă mai încet decât Max Verstappen în sesiunea a doua de antrenamente

Britanicul George Russell (Mercedes) şi olandezul Max Verstappen (Red Bull) au stabilit cei mai buni timpi ai primelor două şedinţe de antrenamente libere pentru Marele Premiu de Formula 1 de la Miami, a cincea etapă a Campionatului Mondial, informează AFP.
Vineri în prima şedinţă, pe Miami International Autodrome (5,412 km) din Miami Gardens, Russell a fost cronometrat pe cel mai rapid tur din cele 18 efectuate în 1 min. 30 sec. 125/10000, devansându-i pe britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) - 1 min. 30 sec. 337/1000 (24 tururi) şi pe monegascul Charles Leclerc (Ferrari) - 1 min. 30 sec. 449/1000 (23).
La rândul său, Verstappen a parcurs cel mai rapid din cele 22 de tururi în 1 min. 27 sec. 930/1000, fiind urmat de spaniolul Carlos Sainz (Ferrari) - 1 min. 28 sec. 315/10000 (26 tururi) şi de monegascul Charles Leclerc (Ferrari) - 1 min. 28 sec. 398/1000 (20). Hamilton a scos abia al 7-lea timp, cu aproape o secundă sub cel al campionului mondial.
Cea de-a treia şedinţă de antrenamente libere este programată sâmbătă seara, precum şi calificările. Cursa din Miami este programată duminică.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo