În ciuda descalificării din Las Vegas, Lando Norris poate să devină campion mondial în Qatar! Cel mai simplu scenariu
Publicat 23/11/2025 la 13:46 GMT+2
Lupta la titlu în Formula 1 a luat o întorsătură neașteptată, după ce ambii piloți McLaren au fost descalificați la capătul Marelui Premiu din Las Vegas. Max Verstappen este marele câștigător în urma acestei decizii, dar Lando Norris poate, totuși, să își adjudece titlul mondial încă din etapa viitoare, cea din Qatar, penultima a sezonului.
David Seaman în "What I Wore": "Ne-am distrat cu Gascoigne, dar n-au mai fost petreceri după Wenger"
Sursa video: Eurosport
Finalul sezonului din Formula 1 a fost dinamitat în urma deciziei comisarilor de cursă de a-i descalifica pe ambii piloți McLaren de la Marele Premiu din Las Vegas. Cele două monoposturi "papaya" nu s-au încadrat în parametrii regulamentari în ceea ce privește limita de uzură a podelei, care a fost mai mică decât cei 9 milimetri stipulați în regulament.
Astfel, în urma acestei decizii, Lando Norris și Oscar Piastri și-au pierdut poziția a doua, respectiv a patra, pe care le-au obținut în cursa de duminică. Punctele celor doi au fost șterse, iar Max Verstappen s-a apropiat vertiginos de liderul clasamentului general.
Câștigător în Sin City, olandezul l-a egalat pe australian, ambii având 366 de puncte în acest moment, și se află la doar 24 de lungimi față de Lando Norris, care este pus sub o presiune enormă de campionul mondial-en titre, care a recuperat nu mai puțin de 104 puncte față de Piastri, fostul lider al clasamentului, în ultimele 7 curse, dintre care a câștigat 4.
Norris poate deveni campion în Qatar
Cu toate acestea, pilotul britanic poate să pună punct dramatismului în penultima etapă a sezonului, cea din Qatar, care se va desfășura weekend-ul viitor. Norris are șansa de a cuceri primul său titlu mondial dacă obține victoria în cursă.
Acesta ar pune o diferență de cel puțin 31 de puncte între el și cei doi urmăritori, ceea ce i-ar permite chiar să piardă până la 5 puncte față de Verstappen și Piastri în Sprintul care va avea loc sâmbătă. Important pentru Norris este să păstreze o distanță de 26 de puncte față de cei doi urmăritori înaintea ultimei etape, de la Abu Dhabi.
Concluzia este că Norris trebuie să îi depășească pe Verstappen și Piastri cu doar două puncte de-a lungul etapei următoare, iar această diferență s-ar putea obține în foarte multe cazuri, dar victoria de etapă este cea mai sigură variantă ca britanicul să obțină mult așteptatul titlu mondial.
Duminică, de la ora 18.45, legendarul portar David Seaman ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" pe Eurosport 1. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo