Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ferrari și Mercedes se bat pe locul 2 în clasamentul constructorilor! Recordul atacat de Red Bull în Abu Dhabi

Dani Morar

Publicat 24/11/2023 la 16:18 GMT+2

Ferrari și Mercedes se vor duela pentru poziția a doua în clasamentul constructorilor, în ultima etapă a sezonului de Formula 1, din Abu Dhabi. Red Bull caută a 21-a victorie din 2023 și, implicit, să-și crească procentul referitor la acest lucru.

Mercedes und Ferrari kämpfen mit ihrer Konstanz

Credit imagine: Getty Images

Marele Premiu din Abu Dhabi va fi ultimul al acestui sezon de Formula 1. Red Bull a câștigat titlul la constructori cu câteva etape înaintea finalului, iar Max Verstappen este campion mondial pentru a treia oară consecutiv, în timp ce Sergio Perez încheie al doilea.
Echipa austriacă este în căutarea celei de-a 21-a victorii a sezonului, record absolut al competiției. Precedentul era deținut de Mercedes, care în 2016, cu 19 succese.
Chiar și așa, Red Bull nu are cel mai bun procentaj la victorii, dar ar putea să îl obțină dacă Verstappen sau Perez se impun la Abu Dhabi. 93,75% este procentul record de victorii, deținut din 1988 de McLaren, când aceștia au câștigat 15 din 16 curse. Acum, Red Bull are ocazia de a-și crește procentajul la 95,45%.
Probabil cea mai importantă luptă se va da pentru locul 2 în clasamentul constructorilor. Mercedes are 4 avans față de Ferrari, dar ierarhia se poate modifica după cursa din Abu Dhabi.
Lewis Hamilton, George Russell, Charles Leclerc și Carlos Sainz se vor duela pentru a aduce echipelor lor poziția secundă. Pentru formația lui totto Wolff ratarea locului 2 ar reprezenta un adevărat dezastru, după ce s-a aflat pe această poziție pe durata întregului sezon.
Citește și:


Lewis Hamilton și-a liniștit fanii. Nu merge la Red Bull

Sezonul de Formula 1 se apropie de final și, din punct de vedere sportiv, lucrurile sunt clare de multă vreme, Verstappen fiind campion mondial, iar Red Bull câștigând campionatul constructorilor. Totuși, ceea ce se întâmplă în "Marele Circ" în afara circuitului îi ține pe fani în priză.
Aseară, presa de specialitate a fost "inundată" de afirmațiile lui Christian Horner despre Lewis Hamilton. Șeful Red Bull a dezvăluit că în ultimii ani a purtat mai multe discuții despre posibilitatea ca britanicul să se alătură echipei pe care o conduce. Ultimele astfel de negocieri ar fi avut loc chiar în acest an, iar Horner a dat de înțeles că primii pași au venit dinspre echipa britanicului.
Discuțiile nu s-au materializat, iar Hamilton și-a prelungit în cele din urmă contractul cu Mercedes până în 2025. Septuplul campion mondial a ajuns deja la Abu Dhabi, pentru ultima cursă a sezonului, și evident că toată presa a vuit în jurul acestuia pentru a afla și varianta sa în legătură cu declarațiile lui Horner.
Hamilton a negat orice intenție de a se muta la Red Bull și a subliniat că singura sa discuție cu Horner în ultimii ani a fost la început de 2023, când șeful Red Bull l-a contactat. Britanicul l-a taxat pe oficialul echipei rivale, spunând că acesta doar a vrut să agite lucrurile prin dezvăluirile sale. De asemenea, Hamilton a insistat că visul său nu este să meargă la o echipă ce deține o mașină care să-i garanteze succesul, ci să progreseze cu Mercedes.
Hamilton se întoarce în acest week-end la Abu Dhabi, locul de unde a început declinul său. În ultima etapă din 2021, britanicul a pierdut titlul mondial în fața lui Max Verstappen, iar de atunci olandezul a pus monopol pe Formula 1.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol