Toto Wolff, mesaj emoționant pentru Hamilton, la finalul colaborării: "Dacă nu putem câștiga noi, sperăm să o faci tu"

La capătul Marelui Premiu de la Abu Dhabi, Lewis Hamilton și-a luat "adio" de la Mercedes. Astfel, una dintre cele mai de succes colaborări din istoria Formulei 1 a luat sfârșit. Toto Wolff, șeful Mercedes, a avut un mesaj emoționant pentru pilotul britanic, alături de care a scris istorie în acest sport.

Lewis Hamilton & Toto Wolff

Credit imagine: Getty Images

Ultima cursă a sezonului din Formula 1 a fost una a marilor despărțiri. Pe pistă, Lando Norris a fost impecabil și a obținut victoria care i-a asigurat lui McLaren primul titlu la constructori după 26 de ani. Britanicul a fost urmat pe podium de Carlos Sainz și Charles Leclerc. Ibericul a fost la ultima cursă pentru Scuderie, el urmând să concureze pentru Williams din 2025, în timp ce locul său va fi luat de Lewis Hamilton.
Septuplul campion mondial a fost și el profund emoționant, pentru că a condus pentru ultima dată un monopost Mercedes în "Marele Circ". Hamilton a terminat pe locul 4, după ce a plecat doar de pe locul 16 al grilei de start, în urma unei sesiuni de calificări modeste.
La capătul cursei de pe Yas Marina, Toto Wolff, șeful Mercedes, a avut un mesaj superb pentru pilotul britanic.
"Dacă nu putem câștiga, îi vom ține pumnii lui Lewis. Merită un al optulea titlu de campion mondial.
Au trecut 12 ani. Nu este doar cea mai lungă relație pilot-echipă pe care sportul a văzut-o vreodată, ci și una dintre cele mai lungi relații pe care orice echipă sportivă le-a avut cu un jucător.
Evident, asta creează un fel de atașament, încredere. Aceste valori sunt rare în zilele noastre.
A fost o plăcere, una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea", a declarat Toto Wolff, potrivit Sky Sports.

Lewis Hamilton, gest impresionant, după ultima cursă pentru Mercedes în Formula 1

Chiar dacă a terminat pe locul 4 în Abu Dhabi, lui Hamilton i s-a permis să facă o serie de drifturi în fața fanilor. Imediat după ce a coborât din mașină, britanicul a îngenunchiat în fața monopostului, ca gest de adio față de echipa pentru care a concurat începând din 2013.
Lewis Hamilton a ajuns la Mercedes în urmă cu 11 ani, după 6 ani petrecuți la McLaren, prima sa echipă din Formula 1. Britanicul avea un titlu mondial în palmares, dar ceea ce reușit ulterior a fost fabulos. Sir Lewis a mai câștigat 6 titluri mondiale la piloți și 8 la constructori. În total, el a obținut 84 de victorii la volanul Mercedes și a fost de alte 69 de ori pe podium.
Hamilton privește acum spre ultima sa mare provocare din carieră. Britanicul a decis încă de la începutul anului să se mute la Ferrari odată cu sezonul 2025, sperând că va putea deveni primul om din istorie care câștigă 8 titluri mondiale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo