Verstappen nu s-a cenzurat la Abu Dhabi! Reacție grosolană la adresa comisarilor, după penalizare

Max Verstappen a câștigat al 4-lea titlu mondial în Formula 1 în urmă cu câteva săptămâni, dar olandezul avea ambiția de a termina sezonul cu o victorie la Abu Dhabi. Nu a fost să fie, pentru că a terminat abia pe locul 6, după o cursă în care a fost din nou penalizat cu 10 secunde. Olandezul nu s-a putut abține și i-a jignit pe comisari în timp ce vorbea cu echipa sa.

Max Verstappen en conférence de presse après le Grand Prix du Qatar, le 1er décembre 2024

Credit imagine: Getty Images

Campionatul Mondial de Formula 1 2024 s-a terminat astăzi, odată cu Marele Premiu de la Abu Dhabi. Lando Norris a făcut o cursă fără greșeală și a obținut victoria și a adus astfel primul titlu mondial la constructori pentru McLaren după o pauză de 26 de ani.
Startul de pe circuitul Yas Marina a fost incendiar. Max Verstappen a plecat de pe locul 5 al grilei, dar a făcut-o impecabil și a trecut ușor de Hulkenberg și Sainz. Olandezul a forțat și mai tare pentru a trece și de Oscar Piastri și l-a acroșat pe pilotul McLaren, mașinile celor doi întorcându-se pe circuit.

Max Verstappen a răbufnit la adresa comisarilor, după ce a fost penalizat la Abu Dhabi

Comisarii l-au considerat vinovat pe Verstappen pentru incidentul din primul tur și au dictat o penalizare de 10 secunde împotriva olandezului. Acesta și-a văzut de cursă și și-a ispășit pedeapsa la singura oprire la boxe. După ce a pornit înapoi în cursă, campionul mondial a avut o reacție de frustrare și nu s-a putut cenzura, numindu-i idioți pe comisarii cursei.
"Putem să cerem o penalizare de 20 de secunde? Idioți proști!", a spus Verstappen în timp ce comunica prin radio cu echipa sa.
Imediat după ce a fost acroșat de Verstappen, Piastri a avut o reacție ironică: "Da. O mișcare de campion mondial". Când a aflat că Max a fost penalizat cu 10 secunde, australianul de la McLaren a transmis satisfăcut: "Foarte bine au făcut".
Incidentul dintre Verstappen și Piastri putea avea urmări grave pentru McLaren, care a pierdut practic un om în contextul luptei cu Ferrari pentru titlul mondial la constructori. Piastri s-a zbătut mult la jumătatea plutonului și în cele din urmă a terminat pe locul 10. Totuși, Lando Norris a fost imperial de la început până la final, iar Sainz și Leclerc, care au completat podiumul, nu l-au putut destabiliza, iar McLaren a triumfat în campionatul constructorilor.
Max Verstappen a terminat abia pe locul 6 ultima cursă a anului, dar acest lucru nu mai contează deloc. Olandezul era deja campion mondial încă din urmă cu câteva săptămâni și acum se poate gândi liniștit în vacanță și la sezonul următor, care se anunță unul foarte greu pentru el și Red Bull.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo