Antonelli, victorie fantastică în China! Mercedes "ucide" show-ul în F1! Dezastru pentru Verstappen și piloții McLaren
Actualizat 15/03/2026 la 10:58 GMT+2
Kimi Antonelli a obținut prima victorie a carierei în Formula 1, după ce s-a impus entuziasmant la Marele Premiu al Chinei. Italianul a fost urmat pe podium de coechipierul său de la Mercedes, George Russell, și britanicul Lewis Hamilton. Cursa de la Shanghai a fost un dezastru pentru Piastri și Norris, care nici nu au putut lua startul, dar și pentru Max Verstappen, care a abandonat.
Kimi Antonelli
Credit imagine: Getty Images
Kimi Antonelli a scris o pagină în istoria Formulei 1, devenind al doilea cel mai tânăr pilot din toate timpurile care câștigă un Grand Prix în "Marele Circ". Plecat din pole-position, italianul de la Mercedes a făcut o cursă impresionantă și a trecut primul linia de sosire, obținând prima victorie a carierei.
Cursa de la Shanghai a început haotic, nu mai puțin de 4 piloți nefiind prezenți pe grila de start. Printre ei s-au numărat și Lando Norris și Oscar Piastri, care nu au putut pleca în cursă din cauza unor probleme tehnice. Aceeași soartă au avut-o și Gabriel Bortoleto (Audi) și Alexander Albon (Williams).
Plecat de pe locul 3 al grilei, Lewis Hamilton a avut un start impecabil și a devenit lider, însă nu a stat prea mult în față, fiind depășit destul de ușor de piloții Mercedes. În turul al 10-lea a avut loc un prim moment important, safety-car-ul făcându-și prezența pe circuit după ce Lance Stroll a rămas blocat cu mașina într-o zonă periculoasă.
După restartul din spatele mașinii de siguranță, Antonelli și-a păstrat poziția de lider și a început să pună un avans considerabil între el și piloții Ferrari, care îl urmăreau. Hamilton și Leclerc s-au luptat pentru poziția a doua și s-au depășit în mai multe rânduri, iar de duelul dintre ei a profitat George Russell, care a ajuns repede în spatele lor.
Kimi Antonelli, prima victorie a carierei în Formula 1! Italianul, succes impresionant la Marele Premiu al Chinei
Forța monopostului Mercedes și-a spus din nou cuvântul, iar britanicul a trecut de ambii rivali de la Ferrari și a pornit în urmărirea lui Antonelli. Italianul a mers, însă, aproape fără greșeală (a comis o eroare în turul 53 din 56 și Russell s-a apropiat, dar nu amenințător) și finalul a fost lipsit de orice suspans. Antonelli l-a ținut la respect pe colegul de la Mercedes și a câștigat cu un avans confortabil, de peste 5 secunde.
Odată cu victoria de azi, Kimi Antonelli a devenit primul italian care câștigă un Grand Prix de Formula 1 după 20 de ani de pauză (predecesorul său era Giancarlo Fisichella, în 2006). Totodată, Antonelli a devenit cel mai tânăr pilot din Formula 1 care câștigă prima sa cursă din carier plecând din pole-position.
Lupta pentru ultimul loc de pe podium s-a dat între Hamilton și Leclerc, iar septuplul campion mondial a avut câștig de cauză. Pentru britanic, acesta a fost primul podium obținut la volanul Ferrari într-o cursă propriu-zisă (el a câștigat sprintul din China anul trecut).
Cursa de la Shanghai a fost un dezastru absolut și pentru piloții Aston Martin, Lance Stroll și Fernando Alonso, care nu au ajuns la finish. De asemenea, Max Verstappen a fost nevoit și el să abandoneze cu câteva tururi rămase până la final, din cauza unor probleme tehnice la mașină. Astfel, după locul 6 obținut în Australia, olandezul a bifat prima cursă neterminată în acest an și e clar că Red Bull e mult în urma marilor rivale din punct de vedere al puterii mașinilor. Colegul lui Verstappen, Isak Hadjar, a intrat în puncte, terminând pe locul 8, un rezultat încurajator pentru el, dar nu unul care să impresioneze cu adevărat.
Așadar, Mercedes a bifat a doua dublă din acest sezon și domină autoritar începutul noii ere din Formula 1. În urma rezultatului din China, George Russell a rămas lider în clasamentul piloților, dar avansul său față de Kimi Antonelli s-a redus la numai 3 puncte.
Clasamentul final la Marele Premiu al Chinei
- 1. Kimi Antonelli (Mercedes)
- 2. George Russell (Mercedes) la 5"515
- 3. Lewis Hamilton (Ferrari) la 25"267
- 4. Charles Leclerc (Ferrari) la 28"894
- 5. Oliver Bearman (Haas) la 57"268
- 6. Pierre Gasly (Alpine) la 59"647
- 7. Liam Lawson (Racing Bulls) la 1'20"588
- 8. Isak Hadjar (Red Bull) la 1'27"247
- 9. Carlos Sainz (Williams) - un tur
- 10. Franco Colapinto (Alpine) - un tur
- 11. Nico Hülkenberg (Audi) - un tur
- 12. Lindblad (Racing Bulls) - un 13.
- 13. Valtteri Bottas (Cadillac) - un tur
- 14. Esteban Ocon (Haas) - un tur
- 15. Sergio Perez (Cadillac) - un
- 16. Max Verstappen (Red Bull) - abandon
- 17. Fernando Alonso (Aston Martin) - abandon
- 18. Lance Stroll (Aston Martin) - abandon
- 19-22: Oscar Piastri (MCLaren), Lando Norris (McLaren), Gabriel Bortoleto (Audi) și Alexander Albon (Williams) - nu au luat startul
Următoarea etapă din Formula 1 va avea loc peste două săptămâni, în Japonia, după care va urma o pauză de mai bine de o lună. FIA a anunțat oficial că marile premii din Qatar și Arabia Saudită au fost anulate din cauza războiului din Golf, astfel că după Suzuka piloții se vor întrece din nou abia în week-end-ul 1-3 mai, la Miami.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo