Max Verstappen, cu nervii la pământ, după contraperformanțele de la Marele Premiu al Chinei: "Nu simt că dețin controlul"

Max Verstappen a fost extrem de frustrat după a doua zi de la Marele Premiu al Chinei, una în care a terminat abia pe locul 9 cursa de sprint și pe locul 8 calificările pentru cursa propriu-zisă de duminică. Olandezul a dezvăluit că monopostul său e imposibil de condus și a subliniat că fiecare tur parcurs e o luptă pentru supraviețuirea pe circuit. Ca atare, Max nu are așteptări pentru ce urmează

Max Verstappen

Credit imagine: AFP

Max Verstappen a început noul sezon din Formula 1 cu un loc 6 la Marele Premiu al Australiei, un rezultat nesatisfăcător, dar totuși dătător de speranțe că lucrurile se pot îmbunătăți pentru Red Bull. Cvadruplul campion mondial a criticat vehement noile reglementări din "Marele Circ" și s-a văzut încă o dată că nu se simte deloc bine în curse, în special pentru că mașina sa nu se comportă cum și-ar dori.
Astăzi, olandezul a terminat abia pe locul 9 cursa de sprint, după un start absolut dezastruos, iar la câteva ore distanță a încheiat pe poziția a 8-a calificările pentru cursa de duminică. Asemenea contraperformanțe sunt ceva neobișnuit pentru Verstappen, iar acesta nu și-a ascuns frustrarea.

Max Verstappen, discurs vehement, după dezamăgirile de la Marele Premiu al Chinei

La interviurile acordate după calificări, Max a recunoscut că se simte oribil la volanul Red Bull, pentru că monopostul e imposibil de condus din cauza subvirajării și supravirajării. De asemenea, olandezul a semnalat probleme la puterea motorului, spunând că dacă acestea nu vor fi rezolvate, va încheia în coada plutonului în cursa de la Shanghai.
"Am schimbat multe la mașină și asta nu face nicio diferență. Tot weekendul, mașina a fost complet imposibil de condus. Nici măcar nu pot să am o mică referință. Fiecare tur este ca o luptă pentru supraviețuire. Echilibrul este cu adevărat deconectat.
Puține probleme există și la motor, dar probabil nu acesta este cel mai rău aspect. Pierdem atât de mult cu mașina în acest moment. În plus, nu pot forța deloc pentru că mașina nu mă lasă. De aceea nu simt că dețin controlul mașinii. Pur și simplu nu este așa cum ar trebui să fie. Din primul tur al acestui sezon, cu noile reglementări, cu siguranță nu m-am bucurat de această mașină.
Bateria a fost în regulă, dar nu am primit suficientă putere de la motor. Practic, am avut aceeași problemă ca și Liam Lawson, mai mult sau mai puțin, în Australia. Sper să o putem rezolva. Altfel, voi fi din nou pe locul 20", a spus Verstappen.
Ceea ce s-a întâmplat până acum în China a demonstrat că dubla Mercedes din Australia nu a fost o întâmplare. George Russell a câștigat proba de sprint de la Shanghai, cu plecare din pole-position, iar ulterior Kimi Antonelli a obținut pole-ul pentru cursa propriu-zisă de duminică, devenind cel mai tânăr pilot din istorie care bifează o asemenea performanță.
Ca atare, e de așteptat ca Russell și Antonelli să lupte pentru victorie în cursa de mâine, dar Lewis Hamilton și Charles Leclerc au și ei mașinii destul de competitive și i-ar putea provoca pe rivalii de la Mercedes.
Cursa de la Marele Premiu al Chinei va avea loc duminică, începând cu ora 9:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo