Hamilton dă semne de viață la Silverstone! A fost al 2-lea în prima zi de antrenamente, după Sainz

Lewis Hamilton a demonstrat încă o dată că se simte excelent la Silverstone. Britanicul de la Mercedes a avut al doilea timp în primele două sesiuni de antrenamente de pe circuitul său de casă. În primă fază a fost devansat doar de Valtteri Bottas, iar ulterior numai Carlos Sainz a fost mai rapid.

Lewis Hamilton in Silverstone

Credit imagine: Getty Images

Grand Prix-ul Marii Britanii a început astăzi, cu primele două sesiuni de antrenamente, iar rezultatele sunt oarecum surprinzătoare. În prima sesiune, desfășurată pe ploaie, cel mai bun timp a fost înregistrat de Valtteri Bottas (Alfa Romeo), care a reușit un tur de 1.42.249.
Pe locul secund a fost Lewis Hamilton, mai lent cu ceva mai mult de jumătate de secundă, iar pe locurile 3 și 4 s-au clasat piloții Ferrari, Carlos Sainz și Charles Leclerc. Red Bull a preferat doar să testeze terenul în prima sesiune de antrenamente, iar Verstappen și Perez nu au fost clasificați, la fel ca alți 8 piloți.

Lewis Hamilton, întrecut numai de Carlos Sainz în a 2-a sesiune de antrenamente de la Silverstone

A doua sesiune, unde de obicei piloții forțează ceva mai mult, a confirmat faptul că Hamilton este în mare formă, iar comportamentul mașinii sale îi oferă speranțe la un rezultat bun la Silverstone, acolo unde a câștigat de 8 ori în carieră, record absolut al circuitului.
Britanicul a fost devansat numai de Carlos Sainz (1.28.942), care a fost mai rapid cu doar 0.162 secunde. Un rezultat excelent a înregistrat și Lando Norris (McLaren), care a avut al 3-lea timp. Max Verstappen s-a clasat abia pe 4, iar coechipierul său, Sergio Perez, a fost al 7-lea. Bottas nu a repetat performanța din prima sesiune și a terminat-o abia pe locul 11 pe cea de-a doua.
Evident, rezultatele din antrenamente nu sunt neapărat relevante, însă pot oferi o imagine de ansamblu despre cum vor arăta calificările și mai apoi cursa propriu-zisă. Sâmbătă va avea loc a 3-a sesiune de antrenamente, de la ora 14:00, iar calificările vor începe la ora 17:00.
Clasamentul piloților după 9 etape
Clasamentul constructorilor după 9 etape
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo