Eurosport
Lewis Hamilton nu se gândește la retragere! Ce a anunțat înaintea Marelui Premiu al Mexicului
De
Publicat 27/10/2022 la 16:21 GMT+3
Lewis Hamilton a anunțat că nu are de gând să renunțe în viitorul apropiat la Formula 1. În vârstă de 38 de ani, septuplul campion mondial mai are contract cu Mercedes inclusiv pentru sezonul 2023, dar se pregătește pentru noi negocieri în lunile următoare.
Lewis Hamilton (Mercedes) - GP of United States of America 2022
Credit imagine: Getty Images
Lewis Hamilton nu se gândește la retragerea din Formula 1. Înaintea Marelui Premiu al Mexicului, septuplul campion mondial urmează să înceapă negocierile pentru un nou contract cu Mercedes. În vârstă de 38 de ani, Hamilton mai are contract cu echipa germană până la finalul sezonului viitor.
"Vom avea o nouă înțelegere. Ne vom așeza la masă și vom discuta despre asta lunile următoare. Vreau să continui să concurez. Iubesc ceea ce fac. Fac asta de 30 de ani și nu simt că ar trebui să mă opresc. Cred că încă mă mențin și vreau să fiu mai bun.
M-aș putea opri acum, am multe planuri și aș fi foarte concentrat și ocupat. Dar sunt aici pentru iubirea pe care o port pentru această organizație. Așa că mai rămân cu voi pentru ceva vreme.
Obiectivul meu este să continui cu Mercedes. Am fost cu Mercedes de la 13 ani. Chiar este familia mea. Mercedes-Benz m-a ajutat în momentele mele dificile și au rămas alături de mine și la bine, și la greu", a declarat Lewis Hamilton, potrivit The Independent.
Citește și:
Hamilton rămâne fără victorie în acest sezon din Formula 1
Lewis Hamilton a câștigat cel puțin câte o cursă în fiecare sezon din 2007, anul în care a debutat în Formula 1, până în 2021. Anul 2022 nu a fost cel mai bun pentru fostul campion mondial, dar acest final de sezon a dat speranțe că poate obține o victorie.
Săptămâna trecută, la Austin, Lewis Hamilton a încheiat pe locul al doilea, în spatele lui Max Verstappen, fiind foarte aproape de a obține prima victorie a sezonului. El a fost lider până în turul 50, atunci când a fost depășit de dublul campion mondial, neputând să își recâștige poziția în ultimele șase tururi ale cursei.
Hamilton se află pe locul 6 în clasamentul piloților, cu 198 de puncte. Pilotul britanic mai are trei șanse de a obține prima victorie a sezonului, iar prima va fi la finalul acestei săptămâni, atunci când va avea loc Marele Premiu al Mexicului.
După cursa din Mexic, Formula 1 va merge la Interlagos în weekend-ul 11-13 noiembrie, atunci când va avea loc Marele Premiu al Braziliei, după care își va încheia sezonul la Abu Dhabi, în weekend-ul 18-20 noiembrie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo