Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Mexicului! Recordul uimitor doborât de pilotul lui Red Bull

Max Verstappen nu s-a culcat pe o ureche după ce a cucerit titlul mondial în acest sezon și a câștigat și Marele Premiu al Mexicului, doborând o bornă remarcabilă în Formula 1.

Max Verstappen

Credit imagine: Getty Images

Max Verstappen a câștigat duminică seară Marele Premiu al Mexicului și a stabilit recordul pentru cele mai multe victorii într-un singur sezon, 14. Max Verstappen s-a încoronat deja campion mondial în acest sezon, dar olandezul continuă să impresioneze. Pilotul de la Red Bull a intrat deja în istorie, însă nu are de gând să se oprească, motiv pentru care și-a sporit gloria în acest sezon.
După ce a petrecut mai mulți ani urcând încet-încet în ierarhia Formulei 1, pilotul Red Bull Max Verstappen continuă în mare stil sărbătoarea titlului de campion mondial, cu o nouă victorie. Verstappen, care și-a adjudecat deja titlul din acest sezon la Marele Premiu al Japoniei, a obținut recordul pentru cele mai multe victorii într-un singur sezon cu o victorie la Marele Premiu al Mexicului, duminică. Verstappen a doborât recordul deținut anterior de Sebastian Vettel și Michael Schumacher, record pe care îl egalase săptămâna trecută la Marele Premiu al Statelor Unite.
CITEȘTE ȘI:

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Mexicului! Bornă uimitoare atinsă de pilotul Red Bull

Aflat la conducere din turul 36, pilotul Red Bull a trecut primul linia de finish și a câștigat astfel Marele Premiu de Formula 1 al Mexicului: "Este un rezultat incredibil. A fost un an incredibil până acum. Ne bucurăm de el şi vom încerca să mai obţinem victorii", a declarat Max Verstappen. Pe poziţiile a doua şi a treia s-au clasat Lewis Hamilton (Mercedes) şi Sergio Perez (Red Bull Racing). Poziţiile 4-10 sunt ocupate de George Russell (Mercedes), Carlos Sainz (Ferrari), Charles Leclerc (Ferrari), Daniel Ricciardo (McLaren), Esteban Ocon (Alpine), Lando Norris (McLaren) şi Valtteri Bottas (Alfa Romeo).
A fost un sezon de excepție pentru Verstappen, care a ajuns la Red Bull în 2016. Avea să devină rapid unul dintre cei mai buni piloți din F1, dar s-a luptat să îl devanseze pe Lewis Hamilton și Mercedes. Verstappen a obținut un loc trei atât în 2019, cât și în 2020, înainte de a câștiga în cele din urmă titlul mondial în 2021. Acea victorie nu a fost lipsită de controverse, dar rezultatele din acest sezon arată că era doar o chestiune de timp până când Verstappen a devenit pilotul de top incontestabil din F1. Mai sunt încă două curse rămase în 2022 (Sao Paulo Grand Prix, pe 13 noiembrie, şi Abu Dhabi Grand Prix, pe 20 noiembrie), iar Verstappen nu dă semne că ar vrea să încetinească și să schimbe ritmul. Titlul mondial a fost câştigat deja de Max Verstappen la piloţi şi de Red Bull la constructori.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo