Eurosport
Sergio Perez a câștigat la Singapore, după ce a făcut o cursă perfectă! Verstappen amână sărbătoarea
De
Publicat 02/10/2022 la 17:39 GMT+3
Sergio Perez s-a impus entuziasmant în Marele Premiu al Statului Singapore. Mexicanul de la Red Bull l-a depășit pe Charles Leclerc la start și și-a păstrat poziția până la final. Podiumul a fost completat de Carlos Sainz, în timp ce liderul clasamentului, Max Verstappen, a terminat abia pe locul 7.
Winner Red Bull Racing's Mexican driver Sergio Perez celebrates on the podium after the Formula One Singapore Grand Prix night race at the Marina Bay Street Circuit in Singapore on October 2, 2022.
Credit imagine: Getty Images
Sergio Perez a obținut a doua sa victorie din acest sezon și a 4-a din carieră în Formula 1. Plecat de pe locul doi al grilei la Marele Premiu al Statului Singapore, mexicanul a avut un start perfect, depășindu-l pe Charles Leclerc, care a pornit din pole-position.
Cursa a fost una palpitantă în continuare, dar Perez a reușit să-și mențină poziția până la finish, deși a fost presat constant de Leclerc și Sainz, care au completat podiumul.
Perez a câștigat la Singapore! Verstappen, doar pe 7
Circuitul stradal de la Singapore le-a dat mari bătăi de cap multor piloți, 6 dintre ei fiind nevoiți să abandoneze (Zhou, Latifi, Alonso, Ocon, Albon și Tsunoda). Lewis Hamilton spera la un rezultat bun la un moment dat, dar a comis câteva erori mari și a terminat abia pe locul 9.
Max Verstappen, liderul detașat în clasamentul general, a făcut o cursă modestă și s-a clasat abia pe locul 7. Astfel, olandezul amână cu cel puțin o săptămână celebrarea celui de-al doilea titlu mondial consecutiv. Pilotul Red Bull ar putea deveni oficial campion săptămâna viitoare, când va avea loc Marele Premiu al Japoniei, la Suzuka.
Top 10 la Marele Premiu de la Singapore
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo