Mutare-bombă în Formula 1! Christian Horner, aproape de a fi numit la o rivală a lui Red Bull

Christian Horner a fost dat afară, în iulie, din funcția de director de la Red Bull Racing, vestea atrăgând toată atenția fanilor Formula 1. Acum, la aproape 5 luni de la acel moment, presa internațională a anunțat că britanicul ar putea să ajungă în locul lui Andy Cowell la conducerea Aston Martin.

Premiera filmului "F1" a avut loc în celebra piață Times Square din New York

Sursa video: SNTV

Formula 1 a fost marcată în iulie de demiterea lui Christian Horner din funcția de director al echipei Red Bull Racing, funcție pe care a ocupat-o în ultimii 20 de ani, el contribuind decisiv la titlurile cucerite de Sebastian Vettel și Max Verstappen.
Plecarea lui Horner de la cârma echipei se vehicula de mai multă vremea, iar un motiv principal era relația pe care acesta o avea cu Jos Verstappen, tatăl lui Max, pilotul fiind apoi cel care a pus piciorul în prag și a făcut presiuni, transmițându-le celor din conducere că au de ales între el și Christian Horner.
La aproape 5 luni de la despărțirea britanicului de echipa austriacă, presa internațională a anunțat că Horner este la un pas de a reveni în "Marele Circ". Conform celor de la BBC, citați de Mundo Deportivo, Andy Cowell nu va continua ca director de echipă la Aston Martin, iar Horner are șanse mari de a-i lua locul.
Această mutare pare extrem de plauzibilă, fostul șef Red Bull urmând a se reuni cu Adrian Newey și de a ajunge să colaboreze cu Fernando Alonso, pilot pe care a încercat să-l aducă în echipa lui în mai multe rânduri.
Surse din cadrul lui Aston Martin nu au dorit să comenteze aceste zvonuri, anunțând că echipa are un plan clar pentru această ultimă parte a sezonului actual: "Obiectivul este de a maximiza performanța în cursele rămase și de a se pregăti pentru 2026".
Publicații cunoscute în lumea motorsportului au scris că Andy Cowell nu ar mai fi dorit pe postul de director de echipă la Aston Martin din cauza unor diferențe de opinie cu Adrian Newey, care este designerul vedetă, dar și acționar al echipei.

Horner a vrut să revină în Formula 1 cu Haas

În otombrie, în presa internațională au apărut informații cu privire la faptul că, dorindu-și să revină în Formula 1, Horner a luat legătura cu cei de la Haas. Șeful echipei menționate a dezvăluit că fostul conducător al lui Red Bull i-a contactat pe americani pentru o colaborare, care să-i permită să revină în Formula 1.
Ayao Komatsu a spus că negocierile dintre două părți nu au ajuns, însă, la un numitor comun, iar discuțiile au încetat, Horner ratând astfel șansa de a se întoarce deja în "Marele Circ".
"Da, e adevărat că ne-a abordat. Ulterior, unul dintre oamenii noștri a avut o discuție constructivă (n.r. cu Horner) și asta a fost. Nimic nu a avansat. E gata. Nu mai am nimic de zis. După cum am spus, voi scrieți orice vreți. Eu nu alimentez povestea", a declarat Ayao Komatsu, citat de Autosport.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo