Oficialii Formula 1 au anunțat calendarul curselor de sprint din 2025. Principala modificare făcută
Publicat 11/07/2024 la 17:03 GMT+3
Federația Internațională de Automobilism și Formula 1 au anunțat încă de la jumătatea acestui sezon calendarul curselor de sprint pentru anul următor. Conducerea din "Marele Circ" s-a dovedit a fi conservatoare și a făcut o singură modificare față de programul din actuala stagiune.
Charles Leclerc durante il GP di Monaco di Formula 1 - Mondiale 2024
Credit imagine: Getty Images
Sprinturile din Formula 1 au dovedit în ultimii ani că sunt extrem de atractive pentru urmăritori, ținând cont că reprezintă o întrecere de durată mai mică și pe mai puține tururi, chiar înainte de cursa din ziua de duminică. Din acest motiv, oficialii "Marelui Circ" și-au dorit să nu schimbe nimic la acest format și vor păstra aceeași rețetă și pentru sezonul viitor.
La fel ca în acest an, stagiunea viitoare va fi marcată de șase curse de sprint, iar cinci dintre locații vor fi aceleași, respectiv Shanghai, Miami, Austin, Sao Paulo, și Lusail. Principala modificare constă în înlocuirea sprintului din Spielberg, aferent Marelui Premiu al Austriei, cu o întrecere pe circuitul Spa-Francorchamps, din Grand Prix-ul Belgiei.
Prima cursă de sprint va avea loc în Marele Premiu al Chinei, în al doilea weekend al sezonului, între 21 și 23 martie 2025. Ultimul, cel de la Lusail, din Grand Prix-ul Qatarului, se va produce în penultimul weekend, 28-30 noiembrie 2025.
Citește și:
calendarul curselor de sprint din 2025
Circuitele din Shanghai și Miami vor găzdui pentru al doilea sezon consecutiv o cursă de sprint, pentru cele din Austin și Lusail vor fi deja a treia oară, în timp ce la Interlagos se va disputa deja a patra întrecere de acest fel. Marele Premiu al Belgiei revine cu o cursă de sprint după o pauză de un an.
Cursele de sprint din F1, sezonul 2025:
- Marele Premiu al Chinei - Shanghai - 21-23 martie 2025
- Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii - Austin - 2-4 mai 2025
- Marele Premiu al Belgiei - Spa-Francorchamps - 25-27 iulie
- Marele Premiu al Statelor Unite ale Americii - Miami - 17-19 octombrie 2025
- Marele Premiu al Braziliei - Sao Paulo - 7-9 noiembrie 2025
- Marele Premiu al Qatarului - Lusail - 28-30 noiembrie 2025
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo