Lando Norris, victorie la Hungaroring! Kimi Antonelli, unul dintre marii câștigători în Ungaria
Lando Norris a obținut prima victorie a sezonului și prima după titlul de campion mondial obținut anul trecut. Pe circuitul de la Hungaroring, McLaren ar fi putut face dubla, însă Oscar Piastri a abandonat în turul 56, iar Kimi Antonelli a fost unul dintre marii câștigători ai cursei, încheind pe podium, în fața principalilor urmăritori, după ce plecase de pe 7.
Lando Norris esulta dopo la prima vittoria stagionale, F1, GP Ungheria 2026
Credit imagine: Getty Images
Lando Norris a adus prima victorie pentru McLaren în acest sezon de Formula 1, după ce succesele fuseseră împărțite până acum între Mercedes și Ferrari. Campionul mondial a profitat de pole positionul obținut sâmbătă în calificări, adunând puncte importante pentru echipa sa.
Startul de cursă a fost unul extrem de palpitant. Oscar Piastri, care a plecat din poziția a 3-a a grilei, a preluat conducerea cursei după primelul viraj, depășindu-i pe Charles Leclerc și colegul Lando Norris, care plecase din pole position.
Max Verstappen a câștigat și el o poziție, urcând de pe 4 pe 3 în debutul cursei. George Russell a fost ghinionistul startului de cursă și a avut probleme cu sistemul anti-calare, coborând mult în clasament, de pe 6 până pe 15.
Hamilton a trecut și el de coechipierul de la Ferrari, Charles Leclerc, apoi a urmat un duel cu rivalul Max Verstappen pentru locul 3. Lewis a intrat foarte repede la boxe și a schimbat pe pneuri hard încă din turul al 14-lea al întrecerii.
Verstappen l-a urmat și a realizat pit stopul, dar britanicul a fost cel care a rămas în față pe circuit, obținând locul 3.
Piloții de la Mercedes au intrat mult mai târziu la boxe, abordând o altă strategie. Piastri și Norris au continuat să conducă întrecerea și păreau că se îndreaptă către o dublă importantă pentru McLaren, dar visul echipei s-a năruit cu 14 tururi înainte de final.
În turul 56 din totalul de 70, Oscar Piastri a întâmpinat o problemă la cutia de viteze și a fost obligat să abandoneze, instalându-se un Virtual Safety Car.
Sub Virtual Safety Car, Hamilton a intrat imediat la boxe și a trecut în fața lui Antonelli, dar a fost obligat să-i cedeze locul rivalului de la Mercedes.
Lando Norris a trecut primul linia de sosire, fiind urmat de Max Verstappen și Kimi Antonelli. Pilotul de la Mercedes a fost și unul dintre principalii câștigători ai cursei, reușind să câștige 4 poziții față de grila de start inițială și să încheie pe podium, pe 3, în fața principalului urmăritor din clasamentul piloților, Lewis Hamilton. George Russell, al treilea în clasamentul general, a încheiat pe locul 7.
Clasamentul cursei din cadrul Marelui Premiu al Ungariei:
1. Lando Norris
2. Max Verstappen
3. Kimi Antonelli
4. Charles Leclerc
5. Lewis Hamilton
6. Isack Hadjar
7. George Russell
8. Lawson
9. Hulkenberg
10. Lindblad
11. Bortoleto
12. Gasly
13. Stroll
14. Alonso
15. Colapinto
16. Ocon
17. Bearman
18. Albon
19. Sainz
20. Piastri (abandon)
21. Perez (abandon)
22. Bottas (abandon)
Clasamentul general al piloților după Marele Premiu al Ungariei
- 1. Kimi Antonelli (Mercedes) – 219 puncte
- 2. Lewis Hamilton (Ferrari) - 169
- 3. George Russell (Mercedes) – 160
- 4. Charles Leclerc (Ferrari) - 138
- 5. Lando Norris (McLaren) - 128
- 6. Max Verstappen (Red Bull) - 109
- 7. Oscar Piastri (McLaren) – 92
- 8. Isack Hadjar (Red Bull) – 68
- 9. Liam Lawson (Racing Bulls) – 43
- 10. Pierre Gasly (Alpine) – 42
- 11. Arvid Lindblad (Racing Bulls) – 23
- 12. Franco Colapinto (Alpine) – 19
- 13. Oliver Bearman (Haas) – 18
- 14. Gabriel Bortoleto (Audi) - 10
- 15. Carlos Sainz (Williams) – 6
- 16. Alex Albon (Williams) – 5
- 17. Esteban Ocon (Haas) – 3
- 18. Nico Hulkenberg (Audi) – 2
- 19. Fernando Alonso (Aston Martin) – 1
- 20. Lance Stroll (Aston Martin) – 0
- 21. Valtteri Bottas (Cadillac) – 0
- 22. Sergio Perez (Cadillac) – 0
Clasamentul general al constructorilor după Marele Premiu al Ungariei
- 1. Mercedes – 379 de puncte
- 2. Ferrari – 307
- 3. McLaren – 220
- 4. Red Bull – 177
- 5. Racing Bulls – 66
- 6. Alpine – 61
- 7. Haas – 21
- 8. Audi – 12
- 9. Williams – 11
- 10. Aston Martin – 1
- 11. Cadillac – 0
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/gsd-image-store.sports.gracenote.com/8F42F8C840F207ADDF83E3C1BFB9B8B15124140024738066.png)
Formule 1Cursă
1
L. NorrisFinalizat
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)