Red Bull, echipă model în sezonul 2023 de Formula 1! O altă rivală se acceptă învinsă de Verstappen&Co

Red Bull pare că nu va avea adversar în acest sezon de Formula 1, Max Verstappen și Sergio Perez impunându-se în cele două curse de până acum. După Mercedes, a venit rândul celor de la McLaren să se recunoască învinși de austrieci, care, foarte probabil, vor domina acest an.

Max Verstappen, Sergio Pérez (Red Bull) - GP of Abu Dhabi 2022

Credit imagine: Getty Images

Red Bull a reușit să dezvolte o mașină extrem de rapidă pentru acest sezon de Formula 1, în ciuda unor restricții care li s-au impus după ce au depășit plafonul bugetar de anul trecut. Max Verstappen și Sergio Perez au făcut dubla, atât în Bahrain, cât și în Grand Prix-ul Arabiei Saudite, iar cei doi probabil că se vor lupta pentru titlul de campion mondial.
Andrea Stella, șeful celor de la McLaren, a ieșit în față și a spus că celelalte echipe ar trebui să urmeze exemplul austriecilor, atât timp cât au la dispoziție toate informațiile despre dezvoltarea unui monopost extrem de rapid. După ce Toto Wolff a recunoscut că Mercedes nu se va putea bate cu marea rivală în acest sezon, italianul a întărit spusele acestuia, declarând că avansul lui Red Bull este prea mare pentru a putea fi recuperat până la finalul sezonului.
"Am avut sezoane fenomenale în sezoanele precedente, ținând cont de cât de strânsă a fost competiția. Trebuie să acceptăm că în fiecare sezon există câte o echipă dominantă.
Cred că având toată informația la dispoziție, chiar și posibilitatea de a vedea monopostul (n.r. celor de la Red Bull), nicio echipă nu se poate scuza spunând că nu știe ce are de făcut. Eu cred că celelalte echipe ar trebui să folosească această oportunitate pentru a-și îmbunătăți performanțele.
La urma urmei, este un sport în care cel mai rapid câștigă. Nu cred că sunt alte soluții mai ușoare. Avantajul Red Bull din acest moment pare să fie atât de mare încât nici măcar nu sunt afectați de faptul că le-au fost impuse unele restricții cu privire la dezvoltarea monopostului.
Mă aștept ca celelalte echipe să ia un exemplu și să se inspire din punct de vedere tehnic. Sezonul e lung și este timp să transformi informația de care dispui într-o evoluție a mașinii. Mă aștept ca pe măsură ce sezonul avansează, restul echipelor să înceapă să micșoreze puțin distanța față de Red Bull.
Cred că Aston Martin a arătat că se poate și au făcut un salt important. Asta doar confirmă mesajul transmis de noi: trebuie să muncești la dezvoltarea monopostului. Diferența de la locul 5 în jos e foarte mică, așa că putem termina pe orice poziție în acest sezon. Nu vreau să mă pronunț, dar cred că vom încheia undeva pe la mijloc", a declarat Andrea Stella, pentru autosport.com.
Citește și:

Toto Wolff a recunoscut și el că Red Bull este prea puternică

Toto Wolff, șeful de la Mercedes, nu vede cum ar putea cineva să îi detroneze pe cei de la Red Bull, fiind convins că unul dintre cei doi piloți ai echipei austriece va fi campion mondial, iar titlul la constructori va fi adjudecat tot de către aceștia. Oficialul spune că Mercedes va trebui să descopere cât mai repede carențele monopostului pentru a recupera teren și pentru a câștiga câteva curse, cu ajutorul cărora să pună presiune pe campioni.
"Au trecut doar două curse din acest an, dar realistic vorbind nu îi putem învinge pe cei de la Red Bull. Trebuie însă să dăm tot ce avem mai bun și apoi vom vedea unde ajungem. Anul trecut am reușit să recuperăm terenul pierdut, iar pe final de sezon am câștigat o cursă și ne-am apropiat foarte mult de ei. Cred că ăsta trebuie să fie scopul și acum.
Va dura între 6 și 12 luni să ajungem acolo, așa cum a fost anul trecut, dar trebuie să ne grăbim și să ne dăm seama care-i problema cu mașina noastră. Dacă reușim să găsim soluția potrivită și înțelegem cum trebuie modificată mașina, atunci pașii în față pe care îi vom face vor fi uriași. Dar trebuie să fie totul făcut perfect", a declarat Toto Wolff, potrivit sursei citate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo