Eurosport
Sebastian Vettel, unul dintre oamenii din spatele succesului Aston Martin! "Sunt și meritele lui"
De
Publicat 09/04/2023 la 16:17 GMT+3
Sebastian Vettel s-a retras din Formula 1 la finalul sezonului trecut, având în palmares 4 titluri de campion și 53 de curse câștigate în carieră. Șefii de la Aston Martin cred că succesul echipei se datorează și pilotului german, care a petrecut doi ani la britanici.
Sebastian Vettel of Germany and Aston Martin F1 Team waves to the crowd ahead of the F1 2022 End of Year photo prior to the F1 Grand Prix of Abu Dhabi at Yas Marina Circuit on November 20, 2022
Credit imagine: Getty Images
Sebastian Vettel s-a retras din Formula 1 la finalul sezonului trecut, din postura de pilot al celor de la Aston Martin. Pilotul german și-a încheiat cariera având 4 titluri de campion mondial în palmares și 53 de victorii în Marele Circ.
Aston Martin a cunoscut un succes extraordinar în debutul noului sezon, Fernando Alonso încheind pe podium toate cele 3 curse de până acum. Echipa verde este singura care a ținut cât de cât pasul cu cei de la Red Bull, care domină autoritar competiția, obținând maximum de victorii, prin Max Verstappen și Sergio Perez.
Mike Krack, șeful de la Aston Martin, este de părere că Vettel a contribuit foarte mult la dezvoltarea actualului monopost, aducându-și aportul prin sugestii și sfaturi oferite echipei.
"Cred că are meritele sale pentru ceea ce reprezintă mașina noastră astăzi. Am avut foarte multe întâlniri anul trecut, iar el ne-a dat tot timpul câte o sugestie despre ce ar trebui să facem sau nu cu noua mașină.
Așa că, eu cred că sunt și meritele lui aici. Dacă s-a retras prea devreme sau prea târziu, este ceva ce ar trebui să îl întrebați pe el. Trebuie să respectăm decizia pe care a luat-o. S-a gândit foarte mult înainte să ia această hotărâre, iar acum trebuie să trecem peste.
Dacă e o rușine pentru el sau nu, ar trebui să îl întrebați doar pe el. Noi nu știu dacă puteam face monopostul mai rapid de atât. Dar niciodată nu se știe", a spus Mike Krack, șeful de la Aston Martin, citat de motorsport.com.
Citește și:
Fernando Alonso, debut excelent la Aston Martin
Fernando Alonso este foarte încrezător în monopostul celor de la Aston Martin. Spaniolul este al 6-lea pilot din istorie care atinge borna a minim 100 de podiumuri în carieră, iar rezultatele de până acum îi dau încredere că echipa sa se poate bate cu Red Bull de la egal la egal.
"În acest moment, suntem foarte fericiți datorită performanțelor mașinii noastre. Ne descurcăm mai bine decât ne așteptam, mai ales la Jeddah, cred că am fost o surpriză frumoasă, așa că abordăm această cursă (n.r. Australia) cu multă încredere.
După câteva curse cred că monopostul va suferi unele modificări. Se va dezvolta privind anumite aspecte, așa că vom vedea dacă putem menține un ritm ridicat. Mă simt foarte bine să ating acest număr (n.r. 100 de posiumuri în Formula 1), dar când ești în mijlocul întrecerii nu te mai concentrezi pe acest lucru.
Întotdeauna ești concentrat pe următoarea cursă și asta am făcut și după Jeddah. Iată-ne în Australia, unde sper să avem un weekend în forță din nou. Nu încă (n.r. dacă este sigur că Aston Martin va putea pentru podiumuri până la finalul sezonului).
Vom aștepta și vom vedea. Cred că foarte curând, începând cu întrecerea din Baku sau de la Imola, vom vedea cum echipele vor începe să își schimbe unele componente ale monopostului, iar asta s-ar putea să schimbe datele întrecerii", a spus Alonso.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo