Australianul Oscar Piastri este noul campion din Formula 2, după ce a terminat pe locul al treilea cursa de sprint de astăzi. Pilotul de 20 de ani a plecat de pe locul 10 în grilă și avea nevoie să termine pe locul 5 pentru a își adjudeca titlul.
Acesta a încheiat prima cursă de sprint a weekend-ului pe podium și și-a adăugat în palmares un nou titlu, după ce în 2019 a câștigat Formula Renault, iar în 2020 s-a impus în Formula 3.
Formula 2
Mick Schumacher a câștigat titlul în Formula 2! Sezonul viitor va debuta în F1
06/12/2020 LA 14:59
Jehan Daruvala a câștigat cursa de astăzi, în timp ce Felipe Drugovich a încheiat pe locul al doilea. Pe lângă titlul la piloți, Oscar Piastri a obținut alături de Robert Shwartzman și titlul la constructori pentru echipa lor, Prema.

Oscar Piastri, al treilea pilot care câștigă Formula 2 în sezonul de debut

Oscar Piastri a devenit astăzi al treilea pilot care se impune în Formula 2 încă din sezonul de debut. Acest lucru s-a mai întâmplat de două ori, de când GP2 s-a transformat în Formula 2 în 2017. În 2017, titlul a fost câștigat de Charles Leclerc, actualul pilot al celor de la Ferrari și în 2018, titlul a fost câștigat de George Russell, pilotul celor de la Williams, care va conduce din sezonul viitor monopostul celor de la Mercedes s-a impus în Formula 2.
Cu toate acestea, spre deosebire de ceilalți doi piloți, Oscar Piastri nu va evolua în Formula 1 în sezonul 2022. Fiind pilot al academiei celor de la Alpine, Piastri va fi sezonul viitor pilotul de rezervă al echipei formate din Fernando Alonso și Esteban Ocon. Pentru că s-a impus în acest sezon de Formula 2, australianul nu mai poate concura acolo din sezonul viitor.
Alfa Romeo l-a luat în considerare pe pilotul australian pentru sezonul viitor, dar echipa a decis să îl aducă pe Guanyu Zhou, cel care va deveni primul pilot chinez din Formula 1. Echipa a recunoscut că unul dintre factorii principali pentru care Zhou a fost ales a fost susținerea sa financiară.
Formula 2
Mick, fiul lui Michael Schumacher, va rămâne în Formula 2 și în sezonul viitor
28/11/2019 LA 15:16