Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Audiență record pentru Super Bowl 2022! A fost cea mai urmărită ediție din ultimii 5 ani

Bianca Dumitru

Publicat 16/02/2022 la 12:16 GMT+2

Super Bowl 2022 a înregistrat cea mai mare audiență din ultimele 5 ediții ale evenimentului. Meciul dintre Los Angeles Rams și Cincinnati Bengals a fost urmărit, în medie, de 112,3 milioane de persoane.

Aaron Donald #99 of the Los Angeles Rams sacks Joe Burrow #9 of the Cincinnati Bengals in the fourth quarter during Super Bowl LVI at SoFi Stadium

Credit imagine: Getty Images

Ediția 2022 a Super Bowl-ului, câștigată duminică de Los Angeles Rams în fața formației Cincinnati Bengals (23-20), a înregistrat un număr mediu de telespectatori de 112,3 milioane în Statele Unite, acesta fiind cel mai bun rezultat din ultimele cinci ediții ale partidei care are ca miză trofeul Vince Lombardi, rezervat campioanei Ligii profesioniste de fotbal american (NFL).
Rețeaua NBC, care difuzează Super Bowl-ul în SUA, a avut o medie de 101,1 milioane de telespectatori în fața micilor ecrane și 11,2 milioane de urmăritori pe platformele online, conform ultimelor date furnizate de NFL.
Los Angeles Rams a obținut victorie printr-un touchdown reușit de Cooper Kupp cu 85 de secunde înainte de finalul jocului, după ce Bengals a condus cu 20-16.
Aceasta este cea mai bună medie de telespectatori de la ediția 2017 a Super Bowl-ului, în care New England Patriots a învins formația Atlanta Falcons, meci urmărit de 113,7 milioane de fani.
Super Bowl-ul 2021, câștigat de Tampa Bay Buccaners, a avut cu 10% mai puțin telespectatori față de meciul disputat anul acesta pe stadionul SoFi din Los Angeles.
Spectacolul muzical desfășurat în pauza meciului dintre Rams și Bengals, susținut de artiști hip hop precum Dr. Dre, Snoop Dogg, Eminem sau 50 Cent, a înregistrat de asemenea o medie impresionantă de 103,4 milioane de telespectatori, potrivit Agerpres.
Citește și:

ODELL BECKHAM JR, GHETE DE 200.000 DE $

Odell Beckham Jr. a fost vedeta serii la Super Bowl, acesta etalând o pereche de ghete care valorează 200.000 de dolari. Prețul exorbitant este dat de cele 1.494 de diamante albe strălucitoare care au fost instalate pe sigla de la Nike a ghetelor sale.
Odell Beckham Jr. a început perfect Super Bowl-ul, reușind primul touch-down al partidei, dar ghnionul l-a lovit ulterior. Acesta a suferit o accidentare serioasă la genunchi și nu a mai putut intra pe teren. Aceasta este a 2-a accidentare de acest gen în doi ani consecutivi pentru Odell, ceea ce ridică mari semne de întrebare privind viitorul său.
Conform presei americane, accidentarea a survenit din cauza gazonului artificial. Mai mult de jumătate dintre echipele din NFL au gazon artificial, iar în ultima vreme jucătorii au cerut insistent interzicerea acestei suprafețe.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo