Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

5 jucători care ar putea prinde transferul vieţii, în vară. Numele lor nu spun încă foarte multe

Cristian Mihală

Actualizat 02/04/2021 la 16:22 GMT+3

Plictisiţi de aceleaşi vechi poveşti legate de transferul unor jucători? Eurosport UK prezintă 5 noi tinere talente care par pregătite pentru a prinde un transfer de răsunet din vară. Puţini oameni din lumea fotbalului discută despre ei, însă ei reprezintă speranţe pentru echipele lor de club.

Torino-Fiorentina, Serie A 2020-2021: Dusan Vlahovic (Fiorentina)

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Romeo Ene
Zilele acestea se discută despre transferul unor jucători precum Erling Haaland, Jadon Sancho, Paul Pogba, Harry Kane sau Gianluigi Donnarumma, astfel Eurosport UK a decis să discute despre câteva potenţiale transferuri care s-ar realiza la vară, însă jucătorii prezentaţi nu sunt atât de cunoscuţi precum cei menţionaţi anterior. Ei au în jur de 22 de ani şi ar putea ajunge la un nivel foarte înalt în perioada următoare.

Dusan Vlahovic, Fiorentina

Atacantul sârb (foto) şi-a consolidat locul de titular în echipa Fiorentinei la sfârşitul anului 2020, iar de atunci nu mai poate fi scos din primul ‘’11’’. El a marcat 11 goluri în ultimele 17 partide din campionat şi a intrat pe lista unor mari echipe din Europa, cum ar fi AC Milan, Arsenal, Roma, Atletico Madrid sau Leipzig. Totuşi, Milan ar avea cele mai mari şanse de a-l achiziţiona pe vârful Fiorentinei.
Lui Stefano Pioli i s-au promis mai multe întăriri în următoarea perioadă de transferuri după un sezon în care Milan s-a luptat cu şanse reale pentru câştigarea Scudetto după o bună perioadă de timp. Astfel, pentru milanezi, aducerea unui atacant reprezintă
o prioritate. Vlahovic, în vârstă de 21 de ani, a fost urmărit de mai mult timp de echipa lui Pioli, însă abia acum şi-a atins adevăratul potenţial şi ar putea fi transferat de Milan.
Michael Olise

Michael Olise, Reading

Mijlocaşul de 19 ani al lui Reading a avut un impact atât de mare în Championship în ultimul sezon încât cluburi importante din Anglia, Germania, Italia şi Franţa îl urmăresc în prezent. A trecut pe la academiile lui Chelsea şi Manchester City, iar acum este considerat cel mai interesant talent din liga a doua engleză datorită stilului său de joc pe plan ofensiv.
El joacă rolul unui decar, îi place să şuteze de la distanţă, iar în prezent are 10 pase decisive în acest sezon, al doilea cel mai bun pasator din Championship. Contractul său cu Reading se termină în 2022, dar este de aşteptat ca el să plece de la echipă în această vară, având în vedere interesul din partea unor echipe puternice pentru el. Printre acestea se numără Borussia Dortmund, Leipzig, Liverpool, City, Chelsea, Napoli sau Monaco. Olise ar putea avea acelaşi impact pe care l-a avut Jack Grealish în echipa lui Aston Villa după ce a promovat în Premier League.

Pedro Goncalves, Sporting Lisabona

Nu există nicio îndoială că transferul lui Bruno Fernandes de la Sporting la Manchester United a avut un succes imens, iar acum cluburile se orientează în direcția Lisabonei pentru următoarea bijuterie portugheză. Goncalves, în vârstă de 22 de ani, este un jucător interesant care poate juca mijlocaş central sau bandă și se speculează faptul că ar putea ajunge în Premier League înainte de startul sezonului viitor. Manchester United s-a arătat interesată de serviciile sale, iar scouterii englezilor au solicitat rapoarte detaliate privind activitatea sa fotbalistică. Cu toate acestea, nu este singurul club interesat de aducerea portughezului. Sursele Eurosport UK susţin că Arsenal îl are şi ea în vizor pe tânărul mijlocaş, căutând să se întărească pentru sezonul viitor.
Aducerea unui mijlocaş de creaţie va fi o prioritate pentru "tunari". Nabil Fekir de la Real Betis este o altă ţintă pentru trupa lui Arteta, la fel ca Emi Buendia de la Norwich City, ambii fiind jucători care pot ajunge pe Emirates în această vară.
Cu toate acestea, principalul obiectiv al lui Arsenal pentru această vară rămâne păstrarea lui Martin Odegaard, iar nimic altceva nu se va întâmpla până în momentul în care va fi clarificată situaţia norvegianului împrumutat de la Real Madrid. Jucătorul ar putea deveni disponibil în această vară și are o clauză de cumpărare de 51,7 milioane de lire sterline.
Nuno Mendes avec le Portugal, 2021

Nuno Mendes, Sporting Lisabona

Sporting Lisabona se află pe primul loc în Portugalia şi este neînvinsă în acest sezon, iar Mendes, în vârstă de 18 ani, a contribuit la ascensiunea portughezilor. El a evoluat în 20 de partide în acest sezon din 24 şi astfel a ajuns să fie curtat de echipele mari ale Europei. El evoluează deja pentru naţionala Portugaliei, având abilitatea de a fi un fundaş modern, care urcă în atac, el are atât de multe calităţi pe care le caută foarte multe echipe de top, iar vârsta este un alt avantaj extraordinar de important pentru Mendes.
Manchester City este foarte dornică de a-l transfera, asta deoarece tehnicianul "cetăţenilor", Pep Guardiola, caută o soluţie pe termen lung pentru acea zonă a terenului. Clauza de răscumpărare de 70 de milioane de euro poate fi ușor problematică, deși City are un istoric bogat de astfel de transferuri, iar echipele antrenate de Guardiola plătesc în general mulţi bani pentru unele transferuri.
Ar putea fi stabilită o înţelegere între cele 2 formaţii prin care jucătorul să rămână în Portugalia până la finalul sezonului pentru a-şi continua evoluţiile solide, dar orice decizie finală este puţin probabilă în curând, deoarece mai multe cluburi s-au arătat interesate de Mendes. Manchester United, Liverpool și Real Madrid sunt doar câteva dintre echipele care au realizate rapoarte de cercetare despre Mendes pe parcursul sezonului, iar sentimentul general este că acest jucător va fi un unul despre care vom discuta în mod regulat în următorul deceniu.

Abdallah Sima, Slavia Praga

E imposibil să fi urmărit partidele Slaviei Praga din Europa League în acest sezon fără să fii impresionat de Sima, în vârstă de 19 ani. Are 15 goluri şi 6 pase decisive în 28 de meciuri în acest sezon, în campionatul din Cehia şi în Europa League. Este un jucător foarte dificil de ţinut, având un stil şi un dribling impresionant. De asemenea, are calitatea de a forţa fundaşii echipelor adverse de a provoca lovituri de la 11m sau lovituri libere în zone extrem de periculoase.
Evoluţiile sale din partidele cu Leicester şi Rangers din Europa League încep să-i convingă pe cehi că are deja capacitatea de a juca la un nivel superior, iar diverse cluburi ar putea să-l cumpere în această vară. Juventus l-a luat în calcul pentru un transfer, considerându-l un viitor star, astfel italienii îşi pot pregăti linia de atac pentru următorii ani, însă West Ham şi Arsenal par echipele cele mai interesate de aducerea lui Sima.
Arsenal se va întâlni în curând cu el, asta deoarece Slavia Praga şi englezii se vor duela în sferturile Europa League. În cazul unei evoluţii solide în ambele manşe, colegul lui Nicolae Stanciu ar putea prinde un transfer extraordinar la finalul acestui sezon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo