Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Adrian Mutu, înainte de meciul cu Danemarca: "Avem nevoie să fim aproape perfecți"

Nicu Savin

Publicat 16/11/2020 la 16:30 GMT+2

Selecționerul naționalei de tineret, Adrian Mutu, a susținut astăzi conferința de presă premergătoare partidei decisive cu Danemarca din preliminariile Campionatului European de anul viitor.

Adrian Mutu

Credit imagine: facebook

Naționala de tineret întâlnește mâine seară la Ploiești reprezentativa similară a Danemarcei, în meciul decisiv pentru calificarea la turneul final al Campinatul European din 2021, care va avea loc în Slovenia și Ungaria. Danezii au câștigat deja grupa și nu mai au nicio miză pentru acest joc, dar România are nevoie de o victorie pentru a obține biletele pentru EURO. Totuși, "micii tricolori" pot ajunge la turneul final și dacă vor face un meci egal, dar în acesta caz ar avea nevoie ca jocul rezultatelor din celelalte grupe să le fie favorabil.
Selecționerul Adrian Mutu compară această întâlnire decisivă cu un alt meci contra danezilor, dar la nivelul primelor reprezentative. Este vorba de acel meci dramatic din preliminariile pentru EURO 2004, când naționala noastră conducea cu 2-1, după golurile lui Mutu și Pancu, dar a fost egalată în minutele de prelungire și a ratat astfel prezența la turneul final din Portugalia.
"Fiind un meci care decide o calificare, aș compara meciul tot cu un Danemarca-România, cel de acum 17 ani, pe care l-am jucat atunci la Copenhaga. Din păcate pentru noi, acel meci s-a terminat 2-2, primind un gol în ultimele secunde, pierzând în același timp și calificarea. Sper ca mâine să obținem calificarea și să mergem la Campionatul European.", a declarat Mutu la conferința de presă.
Tânărul selecționer a menționat că adversarul este foarte puternic și crede că elevi săi trebuie să facă un meci perfect pentru a obține victoria: "Știm că sunt o echipă foarte bună și ne-am concentrat foarte mult pe jocul nostru, ca jocul nostru să fie cât mai bun. Avem nevoie de victorie, dar pentru acest lucru avem nevoie să fim aproape perfecți."

Adrian Mutu: "Important e ca băieții să arate atitudine"

Întrebat dacă meciul cu Danemarca este cel mai important din cariera sa de antrenor de până acum, Mutu a răspuns fără să stea pe gânduri: "Da! Chiar dacă am mai jucat un meci de baraj, la Voluntari, miza fiind rămânerea în Liga 1, tot un meci cu o miză foarte mare pentru un antrenor. Dar fiind la nivel național, sper să aduc o bucurie suporterilor echipei naționale U21."
Mutu a jucat foarte multe meciuri de o importanță deosebită în carieră, dar a specificat că nu a avut nicioadată emoții înainte de acele confruntări. El crede că a pregătit bine partida cu Danemarca și are mare încredere în elevii săi.
"Mâine, important e ca băieții să arate atitudine, pentru că, tactic, știu ce au de făcut în teren. Le-am explicat foarte clar, au fost foarte atenți și au lucrat foarte bine în această săptămână.", a mai spus Mutu.
Selecționearea lui Dennis Man la prima reprezentativă și lăsarea lui Ianis Hagi la tineret a creat foarte multe discuții în această perioadă. Adrian Mutu a făcut lumină în acest caz, spunând că decizia a fost luată pe considerentul că interesul naționalei mari primează: "Echipa națională mare are prioritate, iar în momnetul când Mirel mi-a spus că are nevoie de Man, lucrurile deja au fost clare."
În final, Mutu a lăudat atitudinea lui Ianis Hagi din această perioadă, care s-a antrenat exemplar: "Ianis Hagi este un fotbalist super-profesionist. Din punctul ăsta de vedere nu am ce să-i reproșez. A venit cu atitudinea corectă, s-a antrenat foarte bine. Cred că presiunea pe care o are în general asupra lui nu ar trebui să îl afecteze atât de mul. Important e să rămână calm, să aibă liniște, pentru că momentul în care va putea să facă diferența va veni."
Partida dintre România și Danemarca va începe mâine la ora 20:30 și va putea fi urmărită în format LIVETEX pe site-ul Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo