Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cupa Africii pe Națiuni | "Lumea crede că jucăm cu maimuțe!" Eroul Africii de Sud a generat un val de reacții

Andrei Nicolae

Publicat 07/02/2024 la 10:04 GMT+2

Ronwen Williams, portarul Africii de Sud, a generat extrem de multe reacții în presă, după ce a intrat în istoria Cupei Africii pe Națiuni. După ce a reușit să își califice naționala în semifinalele competiției, mai multe voci de pe continent au vorbit despre valoarea goalkeeper-ului de 32 de ani, dar și despre cea a jucătorilor africani în general.

Ronwen Williams a écoeuré le Cap-Vert en quarts de finale de la CAN, le 3 février 2024.

Credit imagine: Getty Images

Africa de Sud se pregătește pentru semifinalele Cupei Africii pe Națiuni, care vor avea loc chiar astăzi, miercuri. Echipa "bafana bafana" urmează să dea piept cu Nigeria, după ce a eliminat-o în sferturi pe Capul Verde, la loviturile de departajare.
Eroul naționalei a fost cu siguranță Ronwen Williams, care a și intrat în istoria turneului. Portarul african a devenit primul goalkeeper care să apere patru lovituri de la 11 la metri la penalty-uri, iar această prestație nu a fost neglijată de mai multe voci de pe continent.
Una dintre persoanele care a vorbit despre portarul sud-african a fost antrenorul unei echipe din competiția internă a țării, care îl cunoaște bine pe Williams.
"Întreaga serie de penalty-uri a fost surprinzătoare. Nu e normal ca doar trei din nouă lovitură să fie transformate, sau ca un portar să apere patru din cinci lovituri. În plus, a ghicit (n.r. colțul) și a fost aproape să salveze și ultimul penalty. Este adevărat că cei care îl cunoaștem pe Ronwen îi știm abilitățile în aceste situații.
A apărat deja multe lovituri de la 11 metri în meciuri decisive alături de echipa sa de club în competiții internaționale", a transmis Pablo Franco, antrenorul spaniol al echipei din campionatul sud-african, AmaZulu, potrivit Marca.
Citește și:

Ronwen Williams, o "piesă de puzzle" în dezvoltarea fotbalului din Africa

Mai mult decât atât, prestația lui Williams a fost apreciată la maxim și de unul dintre colegii săi de la națională, Grant Kekana, care nu s-a ferit să facă și o glumă savuroasă pe seama faptului că goalkeeper-ul a apărat patru lovituri de departajare.
"Este un portar de clasă mondială. Ar trebui să fie ministrul finanțelor. Ar salva până și economia Africii de Sud", a spus coechipierul său de la națională, dar și de la echipa de club.
Presația de la AFCON a lui Williams a arătat lumii că și jucătorii din Africa au o valoare extrem de mare și că aceștia se pot compara cu cei din toată lumea, este de părere fostul internațional camerunez, Joseph-Antoine Bell, dublu câștigător al Cupei Africii pe Națiuni.
"Restul lumii crede că jucăm cu maimuțe în poartă, dar am dovedit că portarii noștri sunt la fel de buni ca cei din întreaga lume", a declarat fostul jucător al Camerunului, în prezent supervizorul de portari al Confederației Africane de Fotbal.
Ronwen Williams va avea șansa să își salveze din nou țara în semifinala cu Nigeria de la Cupa Africii, ce urmează să aibă loc astăzi, de la ora 19:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo