Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Minunea Coasta de Fildeș! Premieră istorică la Cupa Africii pe Națiuni, după finala cu Nigeria

Dani Morar

Publicat 12/02/2024 la 10:17 GMT+2

Coasta de Fildeș a scris istorie la Cupa Africii, pe care a cucerit-o pentru a 3-a oară în istorie, duă edițiile din 1992 și 2015. Succesul din finala cu Nigeria a fost cu atât mai dulce cu cât a venit chiar pe teren propriu, turneul final fiind organizat de ivorieni.

Ivory Coast. Africa Cup of Nations.

Credit imagine: Eurosport

Coasta de Fildeș este marea campioană a Africii. Ivorienii s-au impus în finala cu Nigeria, după ce au fost conduși cu 1-0 la pauză, dar au întors soarta partidei în repriza secundă.
Este pentru a 12-a oară în istorie când țara gazdă cucerește trofeul la Cupa Africii și pentru prima dată din 2006 încoace, când turneul era ținut în Egipt. Pentru "Elefanți" a fost al treilea trofeu continental, după cele din 1992 și 2015.
Coasta de Fildeș a stabilit și o premieră istorică. A devenit prima națională care câștigă Cupa Africii după ce a terminat grupa pe locul 3. Nicio altă echipă nu a mai reușit această performanță.
Ivorienii începeau faza grupelor cu o victorie, 2-0 în fața celor din Guinea-Bissau, dar nimic nu avea să prevestească ce se va întâmpla în următoarele două partide. Echipa antrenată pe atunci de Jean Louis Gasset era învinsă de Nigeria, 1-0, iar în utlima etapă ceda la scor cu Guineea Ecuatorială, 4-0.
Această înfrângere i-a durut enorm pe suporteri, dar țara gazdă a prins ultimul loc pentru optimi, într-un clasament făcut între cele mai bune locuri 3. A urmat demiterea antrenorului și înlocuirea sa cu Emerse Fae.
A urmat un parcurs de film pentru Coasta de Fildeș, care a trecut de Senegal la penalty-uri, a învins Mali în prelungiri după ce a egalat la 1 în minutul 90 și s-a calificat în finală după 1-0 cu Congo, tot cu un gol marcat târziu.
Finala a fost din nou una de poveste, în condițiile în care ivorienii au fost conduși cu 1-0 la pauza confruntării cu Nigeria, dar au avut puterea de a se trezi și de a câștiga cu 2-1 după golurile lui Kessie și Sebastien Haller.
Emerse Fae a devenit astfel primul antrenor care câștigă Cupa Africii după ce a fost instalat pe banca unei echipe pe parcursul turneului.

Sebastien Haller a bătut cancerul, iar acum a marcat golul victoriei în finala Cupei Africii

Eroul ivorienilor a fost Sebastien Haller. Atacantul are o poveste de film, reușind să bucure o țară întreagă după ce a învins o boală nemiloasă.
Jucătorul Borussiei Dortmund fusese diagnosticat cu cancer în vara anului 2022, iar după tratamente care l-au secat de puteri, dar pe care le-a înfruntat cu multă bărbăție, a revenit pe teren pe 22 ianuarie 2023, în partida câștigată de fosta campioană a Germaniei împotriva lui Augsburg.
Haller deține recordul pentru că a marcat în primele 6 apariții în UEFA Champions League pe vremea când evolua la Ajax, niciun alt jucător nereușind acest lucru. Totodată, el este fotbalistul care a ajuns cel mai rapid la 10 goluri în UCL (6 partide).
Duminică seara, Haller a devenit eroul unei națiuni întregi. Toată lumea îl compară cu Didier Drogba, după ce a marcat golurile decisive atât în semifinale, cât și în ultimul act.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo