Eurosport
Antrenorul ce a impresionat în sezonul trecut din prima ligă a fost demis. Cine îi ia locul
De
Actualizat 25/07/2024 la 14:18 GMT+3
Bogdan Andone a reușit un adevărat miracol sezonul trecut la FC Botoșani. A preluat gruparea moldavă pe ultimul loc, însă a salvat situația în play-out și a bifat o performanță ce părea imposibil de realizat.
Superliga Minge
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Daian Cutu
Startul actual de sezon nu a fost cel așteptat de oficialii celor de la Botoșani: 2-3 cu Oțelul Galați și 0-1 contra celor de la Poli Iași. Astfel, Bogdan Andone a fost demis.
Oficializarea separării a fost anunțată joi. Tehnicianul a bifat 22 de partide la Botoșani (8 victorii - 5 egaluri - 9 înfrângeri)
"Colaborarea dintre FC Botoşani şi antrenorul Bogdan Andone a ajuns astăzi la final.
Numit antrenor al FC Botoşani la sfârşitul anului trecut, Bogdan Andone i-a condus pe "roş-alb-albaştri" în 22 de partide. Cu Bogdan Andone pe bancă, FC Botoşani a câştigat opt meciuri, a remizat în cinci jocuri şi a suferit nouă înfrângeri.
Împreună am parcurs un drum dificil pentru a ne salva de la retrogradare, într-un moment în care nimeni nu mai credea că acest lucru ar fi posibil.
Împreună am reuşit să ne îndeplinim obiectivul şi să ne putem bucura acum de cel de-al 12-lea sezon consecutiv în elita fotbalului românesc.
Mulţumim, Bogdan Andone, pentru perioada petrecută la FC Botoşani şi mult succes în carieră" , a fost anunţul clubului Botoşani.
Revine Liviu Ciobotariu
Cei de la Digi Sport scriu că noul antrenor este Liviu Ciobotariu. Acesta va semna un acord pe două sezoane.
Acesta nu este la prima experienţă pe banca Botoşaniului. Tehnicianul i-a mai pregătit pe moldoveni în sezonul 2018-2019.
"Ciobi" le are în CV ca principal pe: Dinamo, Poli Iaşi, FC Vaslui, ASA Târgu Mureş, Al Tai şi Al Faisaly. De asemenea, acesta a fost selecţioner al Libanului.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo