Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Arbitri cu microfoane și meciuri mai scurte. Schimbări istorice propuse de Super Liga Europei

Cristian Mihală

Actualizat 20/04/2021 la 14:12 GMT+3

Florentino Perez, președintele Super Ligii Europei, a făcut noi precizări legate de competiție. Champions League nu mai reprezintă o variantă viabilă, iar în întrecerea nou înființată putem asista la o serie de măsuri unice în fotbal.

Bruno Fernandes of Manchester United prepares to take a penalty as match referee, Anthony Taylor waits for a VAR check during the Premier League match between Manchester United and Leeds United at Old Trafford on December 20, 2020 in Manchester, England.

Credit imagine: Getty Images

Liga Campionilor nu mai generează la fel de mult interes ca în deceniile trecute, iar drepturile TV vândute de UEFA nu garantează, în consecință, suficiente venituri. În plus, forul continental oferă foarte mulți bani echipelor mici pentru participare, deși acestea nu contribuie cu nimic la interesul generat. Ca atare, o câștigătoare de Champions League primește, la final de sezon, 120-130 de milioane de euro, sumă considerată prea mică de granzi.
În consecință, formațiile mari au înființat o Super Ligă, cu circuit semi-închis, în care să evolueze doar formații puternice, care se bucură de popularitate. Se estimează că drepturile TV vor fi vândute pentru 4 miliarde de euro/an, dublu față de cât primește în acest moment UEFA. Pentru a antrena spectacolul, se preconizează o serie de schimbări: de la format, la căști cu microfon purtate de arbitri, după modelul fotbalului american, astfel încât fanii să înțeleagă de ce s-au luat deciziile. Se doresc flash-interviuri în pauze cu antrenorii, astfel încât spectacolul să fie la cote cât mai ridicate, iar spectatorul să se bucure de un adevărat show.

Meciuri mai scurte, un demers îndrăzneț în Super Liga Europei

Diferența fundamentală ar putea fi reprezentată de durata partidelor. Florentino Perez, președintele Super Ligii, a explicat că studiile arată că tinerii consideră partidele de fotbal foarte plictisitoare, în principal din cauza duratei lor. Fără ca tinerii să fie interesați de fotbal, acest sport va scădea dramatic în popularitate în următoarele decenii, iar noua competiție vrea să preîntâmpine acest lucru, luându-se în considerare ca partidele să dureze, probabil, 80 de minute.
"Trebuie să analizăm de ce tinerii, între 16 și 24 de ani, nu mai sunt interesați de fotbal. Sunt studii clare în acest sens. Se pare că ei consideră că meciurile sunt prea lungi. Dacă tinerii nu urmăresc de la un capăt la altul un meci înseamnă că fotbalul nu îi ține la TV suficient, nu îi captează pentru o perioadă așa de lungă. Am putea să micșorăm durata unei partide", a spus Florentino Perez la El Chiringuito.
picture

Așa ar arăta fotbalul european fără "rebelii" din Superligă

Ce prevede Super Liga Europei

Cluburile fondatoare sunt, conform anunțului, AC Milan, Arsenal FC, Atlético de Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, FC Internazionale Milano, Juventus FC, Liverpool FC, Manchester City, Manchester United, Real Madrid CF și Tottenham Hotspur.
Competiția va alinia la start 20 de cluburi, din care 15 cluburi fondatoare permanente și alte 5 echipe care se vor califica anual în baza unui clasament realizat în funcție de realizările din sezonul anterior.
Super Liga Europei va începe în luna august, cele 20 de cluburi fiind împărțite în două grupe de zece, care vor juca în sistem campionat, meciuri acasă și în deplasare, primele trei clasate din fiecare grupă calificându-se automat în sferturile de finală.
Echipele care termină pe locurile 4 și 5 vor concura într-un play-off cu dublă manșă, pentru ultimele două poziții rămase în sferturile de finală. În faza sferturilor și semifinalelor se va juca în sistem eliminatoriu, cu două manșe, tur și retur, urmând ca finala să se joace la sfârșitul lunii mai, într-o singură manșă, pe teren neutru.
Joel Glazer, coproprietarul lui Manchester United, a spus despre planurile Super League: "Prin aducerea în această competiție a celor mai mari cluburi și jucători din lume, pentru a se confrunta pe tot parcursul sezonului, Super League va deschide un nou capitol în fotbalul european, furnizând o competiție de clasă mondială și, totodată, sprijin financiar sporit pentru piramida de la bază a fotbalului. În viitor, cluburile fondatoare așteaptă cu nerăbdare să poarte discuții cu UEFA și FIFA pentru a lucra împreună în parteneriat, pentru a oferi cele mai bune rezultate pentru noua ligă și pentru fotbal în ansamblu".
Florentino Pérez, președintele Real Madrid, este președintele viitoarei Superligi europene. "Vom ajuta fotbalul la toate nivelurile și îl vom duce la locul pe care îl merită în lume”, a declarat acesta.
Potrivit Daily Mail, John W. Henry (Liverpool), Henry, Glazer (Manchester United), Stan Kroenke (Arsenal) și Andrea Agnelli (Juventus) ar fi vicepreședinții noii formațiuni.
Bayern Munchen, Borussia Dortmund și Paris Saint-Germain sunt singurele echipe mari din Europa care au respins propunerea.
Anunțul înființării Superligii europene a fost făcut duminică noaptea târziu, în ciuda declarației dure publicate de UEFA cu câteva ore înainte, care amenință cu expulzarea cluburilor participante din ligile naționale și interzicerea jucătorilor lor de a participa la evenimente precum Eurocup sau Cupa Mondială.
În spatele acestui proiect, subliniază în Daily Mail, ar fi gigantul bancar JP Morgan, care ar fi operat mână în mână cu Florentino Pérez.
Asociația Europeană a Cluburilor (ECA), care reprezintă 232 de cluburi afiliate UEFA, a emis duminică seara, încă înainte de anunțul ESL, o declarație publicată pe Twitter.
ECA este împotriva unei "Superligi închise" și vrea să conlucreze cu UEFA, în acest sens. În ședința de luni, în care UEFA urmează să anunțe o schimbare în formatul Champions League, ECA își dorește ca această decizie să fie în sfârșit adoptată.
ECA a organizat o întâlnire de urgență duminică seara, însă niciunul dintre cele 12 cluburi fondatoare ale ESL nu a răspuns invitației de a participa. Au fost prezente Bayern München și PSG, ședința fiind prezidată de Edwin van der Sar, în absența președintelui ECA, Andrea Agnelli, președintele lui Juventus Torino.
Conform comunicatului UEFA și FIFA, echipele ce se vor implica în noua competiție riscă eliminarea din cupele europene și din campionatele naționale și, dacă vor să revină, vor fi nevoite să înceapă din ultima ligă inferioară.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo