Arsene Wenger anunță o adevărată revoluție în fotbal! Cum se va schimba regula offside-ului

Regula offside-ul este una dintre cele mai discutate reguli din fotbalul mondial, mai ales modul în care aceasta este interpretată, chiar și de la introducerea arbitrajului video. Din acest motiv, Arsene Wenger a anunțat o adevărată revoluție în fotbal.

VAR - offside

Credit imagine: Getty Images

Potrivit regulilor în vigoare, pentru a te afla în offside, este suficient să ai orice parte a corpului în spatele penultimului apărător, cu excepția mâinilor. În urmă cu doar câteva zile, presa din Italia a aflat că FIFA se gândește să schimbe acest lucru, propunând un nou concept, cel al "luminii". În mare parte, ar trebui să existe o "fereastră" între corpul atacantului și corpul apărătorului.
Arsene Wenger, directorul Departamentului de dezvoltare globală din cadrul FIFA, a confirmat faptul că se lucrează intens la schimbarea acestei reguli, tocmai pentru că pe seama ei s-au creat o mulțime de controverse. Wenger a dat de înțeles, marți, că poziţia de offside din timpul meciurilor ar putea fi raportată în ''mod automat în 2022'', la momentul Cupei Mondiale din Qatar, transmite Agerpres.

Arsene Wenger anunță o adevărată revoluție în fotbal privind regula offside-ului

"Există şanse mari ca poziţia afară din joc să fie semnalată în mod automat la Mondialul din 2022'', a spus Wenger, fost antrenor la Arsenal Londra. El a menţionat că modalitatea tehnică prin care se va face acest lucru este încă ''secretă'' dar că va reprezenta ''următoarea evoluţie majoră a arbitrajului''.
Potrivit lui Wenger, noua inovaţie tehnologică va permite ca meciul să nu aibă ''timpi morţi'' aşa cum se întâmplă în prezent, când arbitrul trebuie să iasă la marginea terenului pentru a urmări secvenţele puse la dispoziţie prin tehnologia VAR. Oficialul FIFA a arătat că astfel fotbalul va deveni mai atractiv şi se va trece la o ''viteză superioară'' de desfăşurare a jocului.
CM 2022 din Qatar va avea loc în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo