Au câștigat primul titlu în istoria de 128 de ani, dar au pierdut cu 8-3 în ziua în care au primit trofeul! Meci nebun, cu 2 eliminări și 3 penaltyuri
FC Thun a cucerit primul titlu din istoria de 128 de ani a clubului, într-un sezon în care Basel și Young Boys au dezamăgit. Chiar și așa, proaspăta campioană a fost învinsă cu un incredibil 8-3 chiar în ziua în care a primit trofeul, într-un meci în care a avut 2 eliminați și s-au dictat 3 penalty-uri împotriva sa.
Leonardo Bertone feiert den Meistertitel des FC Thun in der Schweizer Super League
Credit imagine: Getty Images
FC Thun, echipa care a surprins Elveția prin cucerirea titlului imediat după promovare, primul din istoria sa de 128 de ani, a suferit un eșec drastic în etapa a 37-a, fiind învinsă de Young Boys cu incredibilul scor de 8-3, chiar în ziua în care jucătorii au primit trofeul.
Partida a fost una complet nebună, influențată și de cele două eliminări din tabăra campioanei. Totodată, Young Boys a primit nu mai puțin de trei penalty-uri, profitând din plin de superioritatea numerică.
Startul meciului a fost exploziv. Essende a deschis scorul pentru gazde după doar câteva zeci de secunde, însă Thun a reacționat spectaculos și a întors rezultatul rapid. Rastoder a marcat de două ori într-un interval foarte scurt și și-a adus echipa în avantaj încă din primul sfert de oră.
Până la pauză, Young Boys a revenit însă în joc. Essende a restabilit egalitatea de la punctul cu var, iar Alvyn Sanches a dus scorul la 3-2 înainte de pauză. Problemele campioanei s-au agravat în finalul primei reprize, când Burki a fost eliminat.
În partea secundă, gazdele au profitat imediat de omul în plus. Essende și-a completat hat-trick-ul dintr-un nou penalty, iar apoi Virginius și Fassnacht făcut ca scorul să capete proporții. Thun a rămas ulterior în nouă oameni după eliminarea lui Bamert, iar Bedia a transformat al treilea penalty al serii.
Deși Bertone a mai redus din diferență pentru oaspeți, Young Boys a închis tabela prin reușita lui Fassnacht, stabilind scorul final, un neverosimil 8-3.
Citește și:
- Cristi Chivu, mână de ajutor pentru două echipe din Serie A! Situația după finala Cupei Italiei, câștigată de nerazzurri în fața lui Lazio
- Lovitură de teatru! Iranienii nu au primit încă viza pentru a participa la Cupa Mondială
- Barcelona s-a reorientat! Renunță la Julian Alvarez și țintește un atacant din Premier League
FC Thun a cucerit primul titlu în Elveția, în istoria sa de 128 de ani
În ciuda acestui rezultat șocant, sezonul rămâne unul istoric pentru FC Thun. Clubul, care vine dintr-un oraș cu sub 45.000 de locuitori, a cucerit primul trofeu important din existența sa, după 128 de ani de istorie. Echipa a urcat pe primul loc în clasament încă din luna octombrie și nu a mai cedat poziția până la finalul campionatului.
Fondată în 1898, gruparea elvețiană a avut un parcurs plin de dificultăți. Prima prezență în elită a venit în 1954, însă aventura a fost scurtă. Revenirea importantă s-a produs abia în 2001, iar cea mai bună clasare până acum fusese locul secund obținut în 2005.
În ultimii ani, clubul s-a confruntat inclusiv cu probleme financiare serioase și a petrecut mai multe sezoane în ligile inferioare. Titlul cucerit acum le-a adus calificarea în preliminariile UEFA Champions League.
De partea cealaltă, Young Boys ocupă ultima poziție din play-off-ul campionatului și nu mai are șanse matematice la calificarea în cupele europene, nici prin intermediul campionatului, nici prin Cupă. Finala Cupei Elveției se va disputa între Lausanne și St. Gallen.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)