Marile surprize ale sezonului european de fotbal: de la Bodo Glimt la Levski, Hearts, Como sau Thun

Iubim fotbalul și pentru povești, iar acest sezon a fost plin de răsturnări de situație. Echipe mici au demonstrat că se pot lupta cu giganți, iar bugetele nelimitate pot fi demolate printr-un scouting inteligent. Din Norvegia în Premier League sau din Scoția în Bulgaria, fotbalul ne-a oferit povești de neuitat în 2026, ca aperitiv pentru un Mondial atipic, jucat în premieră în 3 țări.

Mikel Arteta: "Fotbalul englez este cel mai bun datorită fanilor"

Sursa video: Eurosport

Bodo Glimt ne-a delectat în 2026 cea mai romantică poveste din fotbalul european din ultimele decenii.
Minunea din Norvegia a fost foarte aproape de sferturile de finală ale Ligii Campionilor și am trăit împreună, cu sufletul la gură, un basm modern comparabil cu cel al lui Jose Mourinho și al lui FC Porto, care au câștigat trofeul în 2004. Doar că acesta este clădit în gheață, nu în alunecări pasionale pe genunchi.
Probabil îi cunoașteți deja, ascunși în fiordurile arctice, unde vânturile coboară de pe munții acoperiți de zăpadă, iar fanii poartă pulovere la fel de groase ca fularele lor. Sunt eroi locali îmbrăcați în galben strălucitor, care au revenit de la limita falimentului pentru a juca un fotbal spectaculos, ca o Brazilie atinsă de îngheț.
Valoarea lotului lui Bodo Glimt, format în mare parte din jucători locali, poate fi mai mică decât suma plătită de Manchester City pentru Erling Haaland, însă norvegienii îi pot include pe campionii Angliei de 10 ori printre victimele recente, alături de Atletico Madrid, Inter și Sporting.
Dar ”hipioții pescari” ai lui Bodo Glimt, care flutură periuțe de dinți, nu sunt singurii suporteri care se bucură de povești ale outsiderilor în acest sezon. În toată Europa, cluburile luptă peste nivelul lor obișnuit.
Așadar, să aruncăm o privire asupra celor mai mari suprize de pe continent.

Minunile Europei în 2026

Ce face, totuși, o poveste bună de outsider? Ne uităm la echipele care au obținut mai mult decât le permit resursele, care au deranjat elita competițiilor.
Como poate avea cei mai bogați patroni din fotbalul italian unde mai e romantismul, ați putea întreba, însă nu are o tradiție solidă în Serie A.
Fie prin investiții, recrutare inspirată, un antrenor inovativ sau abilitatea de a construi un brand în jurul locației lor pitorești de pe malul lacului, au urcat din liga a patra, în mai puțin de un deceniu, până la lupta pentru un loc în Liga Campionilor.
Echipa ”Biancoblu” practică, de asemenea, probabil cel mai atractiv fotbal din Italia în acest sezon, lucru normal având în vedere că antrenorul lor este Cesc Fabregas.
Din Lombardia până în Galicia, aceleași principii se aplică în ceea ce privește stilul de joc ofensiv, progresul lui Celta Vigo bazându-se pe încrederea acordată tinerilor. Doar Athletic Bilbao, Real Sociedad și Barcelona au oferit mai multe minute jucătorilor formați în club în acest sezon din La Liga.
Echipa lui Claudio Giraldez, fan al clubului din copilărie, se află în prezent pe locul șase și este pe cale să obțină cea mai bună clasare din ultimul deceniu, ajungând și în fazele eliminatorii din Europa League pentru prima dată de la semifinala pierdută cu Manchester United în 2017.
Privind în Europa, găsim și alți performeri peste așteptări în Franța, Germania și Elveția. Lens, a luptat pentru primul titlu din 1998 și a petrecut mare parte din sezon pe primul loc în Ligue 1, dar acum este la 6 puncte de liderul PSG. Chiar și așa, locul 2 în Franța este o realizare mare pentru Lens.
Hoffenheim, care nu a mai terminat în top 5 din 2018, are un sezon excelent în Bundesliga și se află pe locul 6, la egalitate cu Leverkusen care este pe locul 4.
În acest ritm, o a doua participare în Liga Campionilor pare un obiectiv realizabil un club care, în ultimele două decenii, a urcat din ligile regionale până în elită sub conducerea miliardarului Dietmar Hopp.
La puțin peste trei ore de condus spre sud, urmând Rinul până la granița cu Elveția și apoi spre apele turcoaz ale lacului Thun, se scrie o poveste de legendă.
FC Thun nu a câștigat niciun trofeu în cei 128 de ani de existență – deși a ajuns în grupele Ligii Campionilor în 2005, pierzând de două ori cu Arsenal – și a promovat abia vara trecută, dar a dominat surprinzător campionatul Elveției.
Stadionul lor de 10.000 de locuri, Stockhorn Arena, a fost scena unei ascensiuni minunate, iar Thun a reușit să uimească Elveția cu doi jucători care au trecut în urmă cu ceva timp pe la Rapid, Mathias Kait și Brighton Labeau.

Ludogorets a pierdut titlul în Bulgaria

Între timp, Levski Sofia are o istorie bogată de trofee, doar rivalii din oraș, TSKA Sofia, având mai multe titluri decât cele 26 ale lor. Chiar și așa, ultimul a fost câștigat acum aproape două decenii.
Acest lucru se datorează în mare parte ascensiunii lui Ludogorets Razgrad, cel mai dominant club din Europa, cu 14 titluri consecutive de la promovarea în prima ligă sub patronajul miliardarului Kiril Domuschiev.
După cum a spus jurnalistul bulgar Teodor Borisov:
”Dacă un copil s-a născut în 2012, nu a văzut în viața lui alt campion decât Ludogorets!”
Echipa din Razgrad mai avea nevoie de un singur titlu pentru un record mondial, dar Levski a doborât "balaurulul" Ludogorets cu spaniolul Julio Velazquez pe bancă și cu 17 jucători străini, între care și Marko Duganzic. Tinerii suporteri din Sofia au văzut, în sfârșit, un alt nume pe trofeu.

Revoluția Brentford

Un titlu important dintr-un interviu rar acordat de patronul lui Brentford, Matthew Benham, a fost că ”albinele” au ratat șansa de a-i transfera pe Eberechi Eze, Michael Olise, Omar Marmoush și Mykhailo Mudryk.
Acești jucători au fost identificați de modelele de scouting bazate pe date, care i-au ajutat și să-i descopere pe Bryan Mbeumo și Yoane Wissa, vânduți vara trecută pentru un profit de peste 100 de milioane de lire.
Frumusețea modelului este că Brentford avea deja un înlocuitor în Igor Thiago.
picture

Igor Thiago

Credit imagine: Getty Images

De asemenea, când antrenorul Thomas Frank a plecat la Tottenham, clubul a promovat din interior. Algoritmul a găsit un nou antrenor care s-a integrat perfect. Keith Andrews a reușit asta din plin, ducând echipa pe locul 7, cu cel mai mic buget salarial din Premier League.
La nord de graniță, o altă revoluție bazată pe analiză de date este în desfășurare.
Heart of Midlothian a beneficiat de influența lui Tony Bloom, care a folosit Jamestown Analytics pentru a transforma Brighton & Hove Albion într-o echipă de Premier League și Union Saint-Gilloise în campioană. Bloom a spus că vrea să ”rupă” dominația Old Firm și vede clubul din Edinburgh câștigând titlul în următorul deceniu.
Echipa lui Derek McInnes speră să reușească asta chiar mai devreme și să aducă titlul în afara orașului Glasgow pentru prima dată din 1985. ”Jambos” nu au mai câștigat campionatul din 1960. Succesul cu Rangers de luni este un pas uriaș către acest trofeu. Cu 3 etape înainte de final, Hearts are 3 puncte mai mult decât Celtic și meciul direct în ultima etapă, pe teren propriu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo