Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bayern Munchen l-a descoperit pe "noul Mbappe"! Puștiul francez care a reușit o performanță uriașă

Eurosport
DeEurosport

Publicat 11/09/2022 la 14:19 GMT+3

Mathyas Tel este văzut drept noul Mbappe de către presa din străinătate. Puștiul de la Bayern Munchen a devenit sâmbătă cel mai tânăr marcator al echipei în istoria Bundesligii și a primit multe laude după meciul cu Stuttgart

Mathys Tel buteur avec le Bayern Munich

Credit imagine: Imago

Articol scris de Dani Morar
Numele lui Mathyas Tel începe să se audă tot mai des în fotbalul european, în ciuda vârstei fragede pe care o are. Francezul s-a făcut remarcat în meciul cu Stuttgart, chiar dacă echipa sa a remizat, scor 2-2. Publicația spaniolă as.com îl compară deja pe puști cu Mbappe de pe vremea când starul evolua pentru Monaco.
Bayern Munchen a preluat conducerea în minutul 36, prin golul lui Mathias Tel. Puștiul a deschis scorul cu un șut simplu din interiorul careului. Totodată, Tel a devenit cel mai tânăr marcator pentru Bayern în istoria Bundesligii. El a reușit să înscrie la vârsta de 17 ani și 136 de zile.
Mathyas Tel s-a făcut remarcat la Campionatul European U17, acolo unde Franța a reușit să câștige trofeul după o finală cu Olanda. Bayern nu a stat pe gânduri și i-a plătit lui Rennes 28 de milioane de euro în schimbul jucătorului, imediat după încheierea Europeanului.
Tel a demonstrat repede de ce Bayern a plătit această sumă în schimbul său și a reușit să marcheze la primul meci ca titular în Cupa Germaniei, împotriva Voktoriei Koln. Sâmbătă a fost titularizat împotriva lui Stuttgart, devenind cel mai tânăr jucător al lui Bayern utilizat din primul minut în Bundesliga. După doar jumătate de oră, el a devenit și cel mai tânăr marcator al bavarezilor în campionat și a atras atenția presei internaționale.
Citește și:

Bayern Munchen nu se regăsește în campionat și are 3 egaluri consecutive

Bayern a remizat 2-2 cu Stuttgart, ajungând la 3 egaluri consecutive în campionat. Echipa antrenată de Nagelsmann a remizat, scor 1-1, și în partidele cu Union Berlin și Borussia Monchengladbach.
Stuttgart a avut două goluri anulate pe motiv de fault, dar a reușit să egaleze în minutul 57. Fuhrich l-a învins pe Neuer, dar bucuria elevilor lui Matarazzo nu a durat decât 3 minute.
Bayern a preluat din nou conducerea după golul lui Musiala, din assist-ul lui Mazraoui. Lucrurile păreau să meargă spre o victorie a campionilor, însă prelungiriile au adus egalarea pentru Stuttgart. Oaspeții au primit penalty și Guirassy a executat perfect, îngenunchindu-l pe Neuer.
Pentru Bayern urmează meciul cu Barcelona din Champions League, marți de la ora 22:00.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo